Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Întâlnirea acestei femei cu Mântuitorul a fost covârșitoare, încât aceasta și-a schimbat viața și a devenit mărturisitoare”
„Evanghelia ne arată cât de importantă este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu și ne învață că trebuie să și împlinim voia Sa”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 26 mai, la Parohia Racovița din Protopopiatul Călimănești.
Tâlcuind pericopa evanghelică a duminicii, Înaltpreasfinția Sa a relatat întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos și femeia samarineancă, întâlnire „care a fost covârșitoare, încât aceasta și-a schimbat viața și a devenit mărturisitoare. Inițial, această femeie, atunci când Fiul lui Dumnezeu îi cere apă, spunându-i: dă-Mi să beau!, știind că iudeii aveau o oarecare repulsie față de samarineni, întreabă: Tu, Care eşti iudeu, cum ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă?
Sfântul Chiril al Alexandriei învață că „Iisus a numit darul Duhului care adapă apă vie, căci firea umană este uscată până la rădăcinile ei, pârjolită şi stearpă de toate virtuţile, în urma crimelor diavolului. Dar acum, firea umană se întoarce înapoi la frumuseţea ei dintâi şi, bând din ceea ce este de viaţă făcător, este făcută frumoasă cu o varietate de lucruri bune şi, îmbobocind în viaţa cea virtuoasă, trimite strigăte sănătoase de iubire către Dumnezeu”.
Chiriarhul Râmnicului a vorbit în continuare despre ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu dar și de împlinirea voii Sale: „cuvintele Mântuitorului Hristos pătrund în sufletul femeii și aceasta așază împlinirea voii lui Dumnezeu ca o prioritate a vieții sale. Ea lasă găleata și merge în cetate pentru a-L vesti pe Hristos. Nu merge să cheme o persoană sau două, ci o întreagă cetate. „Ea nu a fost oprită de nici o grijă de a fi dispreţuită pentru că răspândeşte împrejur ceea ce i-a fost spus – ne încredințează Sfântul Ioan Gură de Aur. Căci sufletul, odată ce este aprins de flacăra dumnezeiască, nu mai ia în considerare slava sau ruşinea, sau nici o altă consideraţie pământească; ci doar flacăra care îl mistuie… ea nu a mai vrut doar ca aceștia să se încreadă în spusele ei, ci să vină şi să judece singuri cele despre Hristos… Veniţi de vedeţi un om, spune ea. Nu spune Veniţi şi credeţi, ci Veniţi şi vedeţi, ceea ce este un lucru mai uşor. Căci ea cu siguranţă ştia că dacă ei doar vor gusta din acel izvor, se vor simţi cum s-a simţit ea”.
„Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii” (Ioan IV, 42).
Așadar, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu izvorăște credința mărturisitoare a acestei femei care a devenit model pentru fiecare dintre noi”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.