Eşti aici

Daruri pentru bătrâni și copii în prag de sărbători

15 Decembrie 2019 / Învățământ

O mulţime de cadouri au fost dăruite sâmbătă, 14 decembrie, unor copii și bătrâni din localitățile: Sutești, Crețeni, Mrenești, Izvoru, Glăvile și Pesceana. Acțiunea caritabilă a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în colaborare cu Asociația Mămici din Vâlcea și cu sprijinul părintelui protoiereu Daniel Bârneață.

 „Copiii sunt aripile cu care atingem cerul, darul special pe care părinții îl primesc de la Bunul Dumnezeu! Prin acțiunile sociale desfășurate în cei 7 ani de activitate, am cunoscut mii de copii, fiecare special în felul său, iar noi ne dorim să oferim bucurii pentru cât mai mulți copii și bătrâni aflați în dificultate. Mama oferă timp, dragoste copilului său, noi suntem alături de cei care au nevoie de noi!", a spus doamna Denisa Matei, Președinte Asociația Mămici din Vâlcea.

„Pentru acești copii și bătrâni, faptul că suntem aici este o bucurie imensă, mai ales pentru că simt că cineva îi iubește. Acum, mai mult ca oricând, vedem oameni cu suflet mare întinzând o mână celor singuri, gest pentru care le mulțumim. Solidaritatea se învaţă printr-un exerciţiu bun. Sunt foarte fericit să văd că oamenii empatizează cu semenii lor, că mulți creștini și-au deschis sufletele, pentru a aduce bucurii prin darurile lor!”, a subliniat părintele Cristian Bănuță, Consilier Eparhial.

Alte articole despre: