Chiriarhul Râmnicului a slujit la Catedrala mitropolitană din Craiova cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nifon
Vineri, 11 august, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a participat la evenimentele duhovnicești de la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la canonizarea Sfântului Nifon, primul sfânt canonizat pe teritoriul ţării noastre.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a adresat participanților la sărbătoare un cuvânt de binecuvântare și învățătură în care a arătat că „Sfântul Ierarh Nifon, cel ales de Dumnezeu să păstorească Patriarhia ecumenică de la Costantinopol şi apoi Mitropolia Ţării Româneşti, s-a îngrijit permanent de sfintele locaşuri de rugăciune, de preoţii slujitori şi de toţi credincioşii încredinţaţi spre a-i îndruma pe calea spre mântuire. El este <<păstorul cel bun>> care, aşa cum spunea Mântuitorul Iisus Hristos, îşi pune viaţa pentru oile sale. Este modelul de ierarh luptător în Biserica lui Hristos pentru apărarea dreptei credinţe şi a rânduielilor bisericeşti. Fiecare dintre noi poate avea în Sfântul Nifon un adevărat program de viaţă, pe care trebuie să-l urmăm dacă dorim să fim şi noi, alături de sfinţi, moştenitori ai Împărăţiei cerurilor, să ajungem la fericirea cea veşnică unde nu este întristare şi suspin. Aşadar, Sfântul Nifon este mijlocitor şi rugător permanent pentru noi înaintea lui Dumnezeu, de aceea îl cinstim, în mod deosebit anul acesta când se împlinesc 500 de ani de la canonizarea sa, care este şi prima canonizare a unui sfântpe teritoriul ţării noastre. Prin urmare, preamărindu-l pe Sfântul Nifon, ne ridicăm de la cele pământeşti la cele cereşti, pentru că sfinţii ne poartă întotdeauna în duhul lor şi trăind în duhul sfinţilor trăim în duhul credinţei ortodoxe, a dreptei credinţe pe care o mărturisim în Simbolul de credinţă. Atfel, rămânem în dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ne împărtăşim cu Sfintele Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, amin!” a încheiat Înaltpreasfinția Sa.
Sfântul Nifon a fost chemat în Ţara Românească pentru organizarea Bisericii în timpul domniei lui Radu cel Mare(1496 – 1508). În anul 1503 a convocat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ţara Românească şi a înfiinţat Episcopiile Râmnicului şi Buzăului. După un conflict cu domnitorul român, se retrage la Sfântul Munte Athos de unde pleacă la Domnul, la 11 august 1508. În anul 1517, moaştele sale au fost aduse în Ţara Românească de domnitorul Neagoe Basarab, fost fiu duhovnicesc al acestuia, care a dorit în acest fel să se şteargă nedreptatea făcută de înaintaşul său. După terminarea construirii Catedralei de la Curtea de Argeş, Neagoe a cerut ierarhilor ţării ca Mitropolitul Nifon să fie trecut în rândul sfinţilor, canonizarea lui fiind săvârşită la 17 august 1517, la Curtea de Argeş, de către Patriarhul Teolipt I al Constantinopolului, în prezenţa Sfântului Voievod Neagoe Basarab, eveniment ocazionat de sfinţirea Mănăstirii de la Curtea de Argeş, cu pomenire la 11 august a fiecărui an. Aceasta a fost în fapt prima canonizare a unui sfânt săvârşită pe teritoriul ţării noastre. Drept mulţumire, călugării din Sfântul Munte Athos au dăruit lui Neagoe Basarab capul şi o mână a Sfântului Nifon, moaşte care au fost aduse de acesta la Curtea de Argeş. După ridicarea Craiovei la rang de Arhiepiscopie şi Mitropolie, în anul 1949, în vremea vrednicului de pomenire Mitropolit Firmilian al Olteniei, sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala mitropolitană din Craiova, acolo unde se găsesc şi astăzi, notează mitropoliaolateniei.ro.