Eşti aici

Lucrările Cercului pastoral Berbești

19 Noiembrie 2017 / Administrativ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Protopopiatul Horezu continuă și în luna noiembrie lucrările cercurilor pastorale.

Marţi, 14 noiembrie, în Parohia Berbeşti au fost găzduite lucrările Cercului pastoral nr. 5 din  jurisdicția Protoieriei Horezu. Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu și au continuat cu tema „Personalitatea şi moştenirea misionară a Patriarhului Justinian Marina la împlinirea a 40 de ani de la trecerea sa la cele veşnice”, susținută de preotul paroh Şolea - Mateescu Ion. Părintele a evidenţiat rolul deosebit pe care Patriarhul Justinian l-a avut în creşterea prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în cei 29 de ani de patriarhat prin  canonizarea primilor sfinţi români în anul 1955, reorganizarea învăţământului teologic ortodox, grija pe care a purtat-o faţă de preoţi, monahi şi biserici, bogata activitate culturală, tipografică şi socială rămasă din această perioadă, dar şi legăturile strânse cu celelalte Biserici Ortodoxe surori ,,Patriarhul Justinian ne apare după 40 de ani de la trecerea sa la cele veşnice ca un adevărat mărturisitor al lui Hristos care, la vreme de prigoană, a  apărat cu demnitate şi curaj Biserica noastră Ortodoxă”.

În continuare, părintele Ştefan Boeangiu, responsabilul cercului, a vorbit despre importanţa postului, a milosteniei şi rugăciunii pentru dobândirea vieții veșnice.

Alte articole despre: