Chiriarhul Râmnicului: „Suntem datori să păstrăm credința noastră și s-o mărturisim așa cum am primit-o prin învățătura episcopilor și a preoților”
Duminică, 28 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Capu Dealului din municipiul Drăgășani, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Înaltpreasfinția Sa a săvârșit și slujba de sfințire a noii capele mortuare din incinta Centrului parohial.
În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Chiriarhul Râmnicului a arărat că „în această duminică se face pomenirea Părinților care au participat la Sinodul I Ecumenic.
Sinodul I Ecumenic a avut loc în anul 325 la Niceea, fiind convocat datorită faptului că în Alexandria Egiptului un preot învăța altceva decât ceea ce învăța Biserica. Acesta nu recunoștea că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, ci Îl considera a fi o creatură a lui Dumnezeu. La sinod au luat parte 318 Părinți dintre care nume mari din calendarul nostru: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ierarh Alexandru și mulți alții.
La acel sinod, convocat de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cel care oferise libertatea de exprimare pentru creștini, au fost prezenți și cei care susțineau acele păreri greșite și care au fost somați să se întoarcă la dreapta credință.
În timpul lucrărilor, Părinții Bisericii au arătat că Dumnezeu este Unul după ființa Lui, dar S-a manifestat în trei Persoane: Tatăl, Care a creat lumea, Fiul, Care a mântuit-o și Duhul Sfânt, Care sfințește lumea, deci Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt este Sfințitorul. Totodată, Părinții au arătat că relațiile dintre Sfânta Treime sunt următoarele: Dumnezeu Tatăl este necreat, născut din veșnicie și pentru veșnicie, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.
Unul dintre participanți, Sfântul Ierarh Spiridon, a luat o cărămidă și, strângând-o, în mână a rămas cu lutul din care se face cărămida, apa a curs în jos, iar focul cu care a fost arsă cărămida s-a ridicat în sus. Așa a arătat că și Dumnezeu este Unul după ființă, dar întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, așa cum cărămida este una singură, dar ea are în compoziția ei trei elemente: lutul, apa și focul.
La acest sinod ecumenic s-au stabilit adevărurile de credință, numite dogme, despre Dumnezeu Tatăl și despre Dumnezeu Fiul, adică Simbolul de credință. Învățătura despre Duhul Sfânt, despre Biserică și despre viața veșnică a fost stabilită la Al Doilea Sinod Ecumenic care a avut loc în anul 381.
Din evanghelia care s-a citit astăzi și din învățătura acestor 318 Sfinți Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic, dintre care unul era de pe teritoriul țării noastre, din cetatea Tomis, trebuie să înțelegem că suntem datori să păstrăm credința noastră și s-o mărturisim așa cum am primit-o prin învățătura episcopilor și a preoților.
Învățătura sinoadelor ecumenice se bazează pe adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, transmis și prin Sfânta Tradiție, adică cărțile dumnezeieștilor Părinți și în sfintele slujbe.
Duminica aceasta ne îndeamnă să fim treji, să nu ne abatem de la credința noastră, să nu primim învățături străine, dar și să fim uniți, așa cum Dumnezeu S-a rugat în Grădina Ghetsimani.
Dumnezeu să ne ajute să mărturisim credința noastră prin fapte și să avem această nădejde a mântuirii pe care au avut-o cei 318 Părinți ai Sinodului de la Niceea”, a precizat Înaltpreasfinția Sa.