Eşti aici

800 de copii au primit daruri din partea Centrului de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu”

22 Decembrie 2022 / Social

Centrul de Consiliere și Informare Doamna Maria Brâncoveanu al Arhiepiscopiei Râmnicului, care oferă sprijin pentru femei însărcinate și familii în dificultate, a distribuit  luna aceasta 800 de pachete cu daruri pentru copii din familii aflate în situație de vulnerabilitate. Acțiunea social-filantropică a fost derulată în perioada 5 - 19 decembrie, de către Centrul de Consiliere și Informare Doamna Maria Brâncoveanu, în colaborare cu Școala Gimnazială „Take Ionescu”, iar beneficiarii, copii proveniți din medii defavorizate, au primit alimente, pachete cu cărți de povești, dulciuri, jucării, obiecte vestimentare și încălțăminte.

Proiectul social - filantropic s-a intitulat „Milostenie creștină în suflet de copil!” aflat la a doua ediție, și a fost derulat în parteneriat cu Școala „Take Ionescu” din Râmnicu-Vâlcea. Proiectul și-a propus să ajute 800 de copii să petreacă sărbătorile Nașterii Domnului, într-o stare de bucurie și liniște sufletească.

 „Sperăm ca bucuria Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, să își găsească loc și în sufletul acestor copii minunați, aflați sub povara greutăților de la o vârstă atât de fragetă, fie din neputința singurătății, fie din lipsa celor necesare, pentru un trai decent, dar care au multă lumină pe chip și credință în ajutorul lui Dumnezeu. Am  plecat de la ei, încărcați  cu emoție și bucurie, având mulțumirea că prin implicarea bisericii multe persoane aflate în situații dificile, găsesc  alinare și sprijin. Aducem mulțumire atât elevilor cât și tuturor cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Take Ionescu, implicate în buna desfășurare a acestui proiect, care a oferit elevilor ocazia de a face bine, de a înțelege faptul că valoarea unei fapte poate schimba vieți.. a precizat Viorica Adriana Iancu, Consilier social.

Alte articole despre: