Eşti aici

„În urma căderii în păcat, Adam a pierdut cunoașterea dumnezeiască în care putea înainta la nesfârșit”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Parohia Cernișoara

17 Martie / Viața Eparhiei

„Prin căderea în păcat, Adam a căzut din relația directă pe care o avea cu Creatorul său. Acest lucru s-a întâmplat deoarece omul și-a întors ochii minții de la Dumnezeu către lucrurile create și, astfel, mintea s-a întunecat și nu l-a mai putut simți și vedea pe Dumnezeu”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 17 martie, la Parohia Cernișoara din Protoieria Horezu.

Înaltpreasfinția Sa a arătat că „prin păcat omul nu a mai putut să stea în dialog direct cu Dumnezeu, deoarece păcatul reprezintă îndepărtarea omului față de Dumnezeu și de semeni. Sfântul Simeon Noul Teolog considera că „Adam a fost abătut de vrăjmașul spre necredință, a fost osândit la moarte și izgonit din Rai (Facerea III, 23), iar în locul cunoașterii dumnezeiești și duhovnicești a primit cunoaștere trupească. Căci orbindu-i-se ochii sufletului și căzând din viața cea nestricăcioasă, a văzut cu ochii trupești”. În urma despărțirii de Dumnezeu, Adam a pierdut cunoașterea dumnezeiască în care putea înainta la nesfârșit și a ales cunoașterea trupească. De la Adam toți urmașii acestuia s-au născut cu orbirea sufletului, cu necunoașterea lui Dumnezeu și cu dispoziția spre păcat. Părintele Stăniloae sublinia că „cei mai mulți dintre oameni  au căzut în tot felul de închipuiri deșarte și de patimi de ocară, atrăgându-și o osândă cu atât mai mare, cu cât nu se putea justifica cu lipsa unor semne ale prezenței lui Dumnezeu în ei și în lume”.

Astfel, mântuirea și ridicare urmașilor lui Adam nu se putea realiza prin puterile lor proprii și, de aceea, Fiul lui Dumnezeu a luat firea omenească, afară de păcat, pentru a o ridica la Dumnezeu, pentru a o ajuta să-și atingă scopul pentru care a fost creată, fericirea veșnică alături de Creatorul ei.

De aceea, prin post și rugăciune, prin pocăință și păzirea poruncilor lui Dumnezeu, omul primește deschiderea ochilor sufletești și vede și simte pe Dumnezeu Care este Lumină”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Alte articole despre: