Parohia Căzăneşti a oferit daruri bătrânilor de la Centrul medico-social Lădeşti
Părintele Mihai Florian Popescu, împreună cu membri ai Consiliului Parohial Căzăneşti, Protoieria Râmnicu-Vâlcea, au oferit joi, 19 decembrie, daruri bătrânilor din Centrul medico-social Lădeşti.
Prin proiectul social „Solidaritate şi căldură pentru bătrâni”, în perioada sărbătorii Naşterii Mântuitorului, credincioşii din Parohia Căzăneşti, Protoieria Râmnicu-Vâlcea, încearcă să aducă și anul acesta bucurie în sufletele persoanelor care se află în îngrijirea acestei instituţii de asistenţă socio-medicală și care, din diverse motive, sunt departe de familiile lor.
Astfel, persoanele vârstnice îngrijite în Centrul medico-social Lădeşti au primit pături, pijamale, papuci, căciuli, ciorapi, pantaloni și scutece pentru adulți din partea Parohiei Căzăneşti. Domnul manager Sabin Dragnea a precizat că aceste produse sunt necesare şi binevenite în această perioadă de iarnă și a apreciat jertfa enoriașilor din Parohia Căzănești, care au dorit să aducă bucurie în sufletele pacienților din această instituție.
Dimpreună cu darurile materiale, părintele Mihai Florian Popescu a mulţumit gazdelor care au primit cu multă căldură aceste daruri din partea Parohiei Căzănești.