Parohiile din cuprinsul Cercului pastoral-misionar Băbeni au implementat proiectul „Prietenie pe roţi”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Protoieria Râmnicu-Vâlcea, prin Biroul de Asistenţă Socială, continuă derularea proiectului social „Prietenie pe roţi”, proiect ce îşi propune realizarea de activităţi sociale de tip recreativ, respectiv organizarea unor excursii în perioada vacanței de vară pentru copiii ce provin din familii aflate în dificultate, precum și pentru membrii Centrelor catehetice parohiale.
Astfel, marţi, 27 august, parohiile din cuprinsul Cercului pastoral-misionar Băbeni, au organizat în cadrul proiectului social o excursie pentru 25 de copii, care au vizitat Mănăstirile Dintr-un Lemn și Hurezi, precum şi Culele de la Măldăreşti.
În cadrul excursiei, copiii au petrecut timp liber împreună într-un mod plăcut şi folositor, legând noi prietenii, iar la finalul activităţii s-au bucurat de o masă împreună, pregătită pentru această zi de vacanţă de preoţii organizatori.