Eşti aici

Slujba Sfinţilor și de Dumnezeu Încununaţilor Împăraţi și Mucenici Brâncoveni

23 Iunie 2015 / Slujbe

Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui; ci pe Acesta urmând, Brâncovenilor, şi slava lumii călcând-o, Slăviţilor, voia tatălui muceniceşte aţi împlinit, cu care încununându-vă, Stăpânului a toate pomeniţi-ne.

LA VECERNIE

Stihiri la Doamne strigat-am  glasul al 2-lea:

Podobie: Casa Efratului...

Maica lui Dumnezeu, însufleţitul chivot, astăzi la cer se mută, dumnezeiasca scară a Domnului Puterilor.

Cetei de Ucenici venite să cinstească a ta mutare, Maică, în Duhul s-a adus şi ceata Brâncovenilor.

Slava cea de aici nu ai poftit, slăvite, dar slava cea cerească poftit-ai, Constantine, prin sânge dobândindu-o.

Alte podobii ale Mucenicilor, glasul 1:

Podobie: Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti...

Pe Împăratul-a-toate, o, Voievozilor, mărturisindu-L astăzi în cetatea cea mare, de praznicul mutării Maicii la cer v-aţi mutat, Mucenicilor, împreună cu dânsa la Fiul ei, de Hristos încununându-vă.

Pe lemnul Crucii Stăpânul lumii jertfindu-Se, dumnezeiasca voie pe pământ a plinit-o; Acestuia urmându-I, capul pe lemn Brâncovenii plecându-şi-l, biruit-au vrăjmaşul, care prin lemn pe Adam l-a biruit oarecând.

Împărăteasca cetate a Maicii Domnului de păgâneasca mână stăpânită văzând-o, într-însa, Constantine, astăzi şezând, pe Hristos, Voievodule, Dumnezeu şi Stăpân L-ai mărturisit, Preacurata întărindu-te.

Slavă... glasul al 6-lea:

Apropiată ştiind, o, Voievozilor, Împărăţia lui Dumnezeu şi întru putere văzându-o venind, silindu-vă, muceniceşte aţi luat-o pe ea, pe cea trecătoare, înţelepţilor, lepădând; ci îndrăznire câştigând către Stăpânul a toate, Aceluia, Brâncovenilor, rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.

Şi acum... a Praznicului, glasul al 6-lea:

PAREMIILE

De la Iov citire

 (1, 1-21)

Om oarecare era în ţara Avsitidei, căruia era numele Iov, şi era omul acela adevărat, fără prihană, drept, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău. Şi se făcură lui fii şapte şi fiice trei. Şi erau dobitoacele lui oi şapte mii, cămile trei mii, perechi de boi cinci sute, asine păscătoare cinci sute, şi slugi multe foarte şi lucruri mari erau lui pe pământ; şi era omul acela de bun neam, dinspre răsăritul soarelui. Şi mergând împreună fiii lui unul la altul, făceau ospăţ în toate zilele, luând împreună cu ei şi pe cele trei surori ale lor, să mănânce şi să bea cu ei. Şi cum se sfârşeau zilele ospăţului, trimitea Iov şi îi curăţea pe ei, sculându-se dimineaţa, şi aducea jertfe după numărul lor şi un viţel pentru greşeală pentru sufletele lor; că zicea Iov: poate că fiii mei în cugetul lor rele au gândit către Dumnezeu.

Aşa, deci, făcea Iov în toate zilele. Şi cum se făcu ziua aceasta, şi iată au venit îngerii lui Dumnezeu să stea înaintea Domnului, şi diavolul a venit cu dânşii. Şi a zis Domnul către diavol: de unde ai venit?  Şi răspunzând diavolul către Domnul zise: împrejmuind pământul şi umblând în cea de sub cer, de faţă sunt. Şi a zis lui Domnul: luat-ai aminte cu cugetul tău asupra robului Meu Iov, că nu este între cei de pe pământ ca el om fără prihană, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău? Răspunse, deci, diavolul şi zise înaintea Domnului: oare în dar cinsteşte Iov pe Dumnezeu?; nu Tu ai îngrădit cele dinafară ale lui şi cele dinlăuntru ale casei lui şi cele dinafară ale tuturor celor dimprejurul lui, şi lucrurile mâinilor lui le-ai binecuvântat şi dobitoacele lui le-ai înmulţit pe pământ?; ci trimite mâna Ta şi Te atinge de toate câte are; oare în faţă Te va binecuvânta?

Atunci a zis Domnul către diavol: iată, toate câte sunt ale lui le dau în mâna ta, ci de el să nu te atingi. Şi ieşi diavolul de la faţa Domnului. Şi era că în ziua aceasta fiii lui Iov şi fiicele lui beau vin în casa fratelui lor celui mai mare. Şi iată vestitor veni către Iov şi zise lui: perechile de boi arau şi asinele păşteau lângă ei; şi venind cei ce robesc le-au robit pe ele, iar pe slugi le-au ucis cu săbiile; şi scăpând eu singur, am venit să-ţi vestesc. Încă acesta grăind, veni alt vestitor şi zise către Iov: foc a căzut din cer şi a ars oile, şi pe păstori i-a mâncat asemenea; şi scăpând eu singur, am venit să-ţi vestesc. Încă acesta grăind, veni alt vestitor şi zise către Iov: călăreţii au făcut asupra noastră trei cete şi au înconjurat cămilele şi le-au robit pe ele, iar pe slugi le-au omorât cu săbiile; şi am scăpat doar eu şi am venit să-ţi vestesc. Încă acesta grăind, alt vestitor veni către Iov zicând: feciorii tăi şi fetele tale mâncând şi bând la fratele lor cel mai mare, fără de veste suflare mare de vânt s-a ridicat din pustie şi s-a atins de cele patru colţuri ale casei şi a căzut casa peste copiii tăi şi au murit; şi am scăpat doar eu şi am venit să-ţi vestesc.

Atunci sculându-se Iov, şi-a rupt hainele lui şi-a tăiat părul capului lui şi căzând la pământ s-a închinat şi a zis: eu gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi şi duce dincolo; Domnul a dat, Domnul a luat; precum Domnului s-a părut, aşa s-a şi făcut; fie numele Domnului binecuvântat.

De la Facere citire
(22, 1-10)

În vremea aceea, ispitind Dumnezeu pe Avraam zise lui: Avraame, Avraame. Iar acela zise: iată-mă. Şi zise Dumnezeu: ia pe fiul tău cel iubit, pe Isaac, pe care l-ai iubit, şi mergi în pământul cel înalt şi adu-l pe el acolo jertfă ardere de tot pe unul din munţi, pe care ţi-l voi zice ţie. Şi sculându-se Avraam dimineaţa puse samarul pe asinul său şi luă cu el două slugi şi pe Isaac, feciorul lui, şi tăind lemne pentru jertfă, sculându-se, merse şi veni către locul pe care Dumnezeu i-l zisese lui; iar a treia zi, căutând Avraam cu ochii, văzu locul de departe. Şi zise Avraam slugilor sale: şedeţi aici cu asinul, iar eu şi copilaşul vom merge până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi. Şi luă Avraam lemnele jertfei, şi le puse pe Isaac, fiul lui, iar el luă în mâini focul şi cuţitul şi se duseră amândoi împreună. Şi zise Isaac către Avraam, tatăl lui: tată. Iar acesta zise: ce este, fiul meu? Zis-a Isaac: iată focul şi lemnele; unde este oaia pentru jertfă? Şi zise Avraam: Dumnezeu Îşi va vedea de oaia Lui pentru jertfă, fiul meu. Şi mergând amândoi împreună, veniră la locul pe care i-l zisese Dumnezeu; şi înălţă acolo Avraam jertfelnic şi puse lemnele deasupra, şi legând pe Isaac, fiul său, îl puse pe el pe jertfelnic deasupra lemnelor; şi îţi întinse Avraam mâna să ia cuţitul să junghie pe fiul său.

Din Cartea a II-a a Macabeilor citire
(7, 1-20)

Întâmplatu-s-a şi că şapte fraţi Macabei dimpreună cu maica lor, prinzându-se, se sileau de către împărat a se atinge de neîngăduitele cărnuri de porc, cu bice şi cu vine căznindu-i. Iar unul dintr-înşii, făcându-se întâi-grăitor, aşa zise: «Ce va să întrebi şi să afli de la noi? Pentru că gata suntem a muri, decât a calcă legile părinteşti». Şi mânios făcându-se împăratul, porunci tigăi şi cazane a se înfierbânta; iar acelea îndată înfierbântându-se, porunci să-i taie limba celui ce s-a făcut dintr-înşii grăitor-înainte şi, jupuindu-i pielea capului, să-i taie mâinile şi picioarele în faţa celorlalţi fraţi şi a mamei. Olog, deci, cu totul făcându-se, porunci la foc să-l aducă viu şi să-l prăjească. Şi sfârâială mare ieşind din tigaie, unii pe alţii se întăreau, cu maica lor, vitejeşte să moară, zicând aşa: "Domnul Dumnezeu priveşte şi cu adevărat întru noi Se mângâie, precum vădit a arătat Moise prin cântarea ce mărturiseşte zicând: Şi întru robii Lui Se va mângâia". Şi săvârşindu-se cel dintâi în chipul acesta, pe al doilea l-a adus spre batjocorire, şi pielea capului cu părul jupuindu-i, îl întrebă: Au mânca-vei, mai înainte de a ţi se căzni trupul mădular cu mădular? Iar el răspunzând în graiul părintesc zise: ba.

Pentru care şi acesta şi-a luat chinul pe rând, ca şi cel dintâi; şi la cea de pe urmă răsuflare fiind, zise: «Tu, dar, ticăloase, dintru această viaţă ne slobozi pe noi, iar Împăratul lumii, murind noi pentru legile Lui, spre veşnica înviere a vieţii pe noi ne va învia». Iar după acesta, al treilea era batjocorit; şi limba cerându-i-se, degrabă a scos-o, şi mâinile cu bună îndrăznire le întinse, vitejeşte zicând: «De la cer le-am dobândit pe acestea, şi pentru legile lui nu ţin seama de acestea, că de la el acestea iarăşi nădăjduiesc a le primi»; încât însuşi împăratul şi cei dimpreună cu el se mirau de sufletul tânărului, că întru nimic durerile le socotea. Şi acesta, deci, săvârşindu-se, pe al patrulea aşijderea îl chinuiau căznindu-l; şi fiind a se săvârşi, aşa zise: «Bine este, mutându-ne nădejdile de la oameni, a aştepta cele de la Dumnezeu nădejdi, cum că iarăşi ne vom învia de către El; ţie, însă, înviere spre viaţă nu va fi».

Şi îndată pe al cincilea aducându-l, îl muncea; iar acesta către el căutând zise: «Putere în oameni având, stricăcios fiind, ce voieşti faci; nu-ţi pară, însă, că neamul nostru a fost părăsit de Dumnezeu; ci tu aşteaptă şi vezi tăria Lui cea mare, cum pe tine şi pe sămânţa ta vă va căzni». Iar după acesta îl aduseră pe al şaselea; şi fiind să moară zise: «Nu te înşela în zadar; că noi pentru noi înşine acestea le pătimim, ca unii ce am păcătuit Dumnezeului nostru; pentru aceasta, dar, s-au făcut aceste lucruri vrednice de mirare. Tu, însă, nu socoti că vei fi şi nevinovat, cel ce te-ai apucat a te lupta cu Dumnezeu». Cu prisosinţă este, dar, maica lor minunată şi vrednică de pomenirea cea bună, că văzând împreună şapte fii pierindu-i în vreme de o singură zi, cu bun suflet răbda, pentru nădejdile cele către Domnul.

Din Cartea a II-a a Macabeilor citire
(7, 21-41)

Iar maica Macabeilor pe fiecare dintre ei îl mângâia în graiul părintesc, plină fiind de cuget viteaz şi gândul cel femeiesc prin bărbătească mânie risipindu-l, zicând către ei: «Nu ştiu cum v-aţi arătat în pântecele meu, şi nu eu v-am dăruit vouă duhul şi viaţa, şi a fiecăruia alcătuire nu eu am întocmit-o. Aşadar, Ziditorul lumii, Cela ce a plăsmuit naşterea omului şi a izvodit facerea tuturor, şi duhul şi viaţa iarăşi vă va da vouă, cu milă, ca unora ce acum întru nimic pe voi înşivă vă socotiţi, pentru legile Lui». Iar Antioh, părându-i-se că e hulit şi fiind cu bănuială faţă de glasul ce se tânguia, încă fiind viu cel mai tânăr, nu numai prin cuvinte se silea să-l înduplece, ci şi prin jurăminte îl încredinţa a-l îmbogăţi şi fericit a-l face - de va lăsa cele părinteşti - şi prieten a-l avea şi treburi a-i încredinţa. Iar tânărul câtuşi de puţin luând aminte, chemând împăratul pe maica lor, o îndemna să se facă băiatului sfetnică spre scăpare.

Mult deci, îndemnând-o, primi să-şi înduplece fiul. Şi plecându-se spre el, râzându-şi de crudul tiran, aşa zise în graiul părintesc: «Fiule, fie-ţi milă de mine, care în pântece te-am purtat noua luni şi te-am alăptat trei ani şi te-am hrănit şi te-am adus la vârsta aceasta şi ţi-am purtat de grijă; rogu-te, fiule, căutând la cer şi la pământ, şi toate cele dintr-însele văzându-le, să cunoşti că nu din cele ce sunt le-a făcut pe ele Dumnezeu; şi al oamenilor neam tot aşa se face. Nu te teme de gâdele acesta, ci fraţilor vrednic făcându-te, primeşte moartea, ca în milă împreună cu fraţii tăi iarăşi să te dobândesc». Şi încă ea grăind tânărul zise: «Ce aşteptaţi? Nu ascult de porunca împăratului, ci de porunca legii ascult, celei ce s-a dat părinţilor noştri prin Moise. Iar tu, a toată răutatea aflător făcându-te asupra evreilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu. Că noi pentru păcatele noastre pătimim; iar dacă pentru certare şi învăţătură Domnul cel viu asupra noastra puţin S-a mâniat, iarăşi cu ai Lui robi Se va împăca. Ci tu, o, necurate şi decât toţi oamenii mai pângărite, nu te semeţi în deşert mâniindu-te, cu nearătate nădejdi asupra robilor celor cereşti ridicându-ţi mâna, că încă n-ai scăpat de judecata Atotţiitorului de-sus-văzătorului Dumnezeu.

Că acum fraţii noştri, puţină durere răbdând, moştenirea vieţii veşnice, după a lui Dumnezeu făgăduinţă, au dobândit-o; tu, însă, printr-a lui Dumnezeu judecată, pe drept pedepsele mândriei vei suferi. Iar eu, ca fraţii mei, şi trupul şi sufletul îmi dau pentru legile părinteşti, rugând pe Dumnezeu grabnic milostiv neamului să Se facă şi pe tine cu cercetări şi bătăi să te vădească mărturie, pentru că singur Acesta este Dumnezeu. Iar întru mine şi fraţii mei să stea a Atotţiitorului urgie, cea peste întreg neamul nostru cu dreptate adusă».

Şi plin de mânie făcându-se împăratul, acestuia mai rău decât celorlalţi i-a făcut, amar suferind pentru batjocorire. Şi acesta, dar, curat s-a săvârşit, întru totul spre Domnul nădăjduind. Iar în urma fiilor s-a săvârşit şi maica lor.

De la Înţelepciunea lui Solomon citire
(3, 1-9)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul. Părutu-s-a în ochii celor fără de minte a muri, şi s-a socotit răutate ieşirea lor, şi cea de la noi mergere zdrobire; iară ei sunt în pace. Că de se vor şi munci înaintea feţei oamenilor, nădejdea lor e plină de nemurire. Şi întru puţine certându-se, mari faceri de bine vor lua, că Dumnezeu i-a ispitit pe ei şi i-a aflat pe ei vrednici Luişi. Ca aurul în topitoare i-a încercat pe ei, şi ca jertfă de ardere întreagă i-a primit pe ei. Şi în vremea cercetării lor vor lumina, şi ca scânteile în trestie vor alerga. Judeca-vor neamuri şi vor stăpâni noroade, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre El înţelege-vor adevărul, şi cei credincioşi cu dragoste vor rămâne lângă El; că har şi mila e întru cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.

LA LITIE

Stihiri idiomele, glasul 1

Ale Sfântului Constantin

Veseleşte-te în Domnul, cetatea Bucureştilor, întru prăznuirea unsului lui Dumnezeu, a slăvitului Voievodului tău, cinstite moaştele sale în sânuri avându-le vistierie nedeşertată, că la Hristos muceniceşte ducându-se şi îndrăznire către Acela dobândind neîncetat mijloceşte ţie pace şi mare milă.

O, milostivirii tale, Constantine, şi blândeţii, pentru care pe Mântuitorul, Vino, L-ai fi auzit zicându-ţi, binecuvântatul Tatălui Meu; ci cu adevărat celui ce are şi mai mult dându-i Stăpânul, harul muceniciei ai luat şi cununa cea nestricăcioasă; Aceluia, slăvite, roagă-te pentru sufletele noastre.

Cu harul Tău, Cuvântule al Tatălui, rugatu-s-a Constantin, inima aprinde-o fiilor mei, ca oarecând lui Luca şi lui Cleopa, învrednicindu-i, Stăpâne, muceniciei şi cununilor veşnice, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Tale.

Stihira Sfântului Constantin fiul

Întâi-născut ştiindu-te, Constantine de-înţelepciune iubitorule, întâiul şi creştetul muceniceşte ţi-ai plecat Înţelepciunii Tatălui, calea arătându-o cinstiţilor tăi fraţi şi cu Avim Macabeul, fericite, zicând: Gata să fim, o, fraţilor, a muri, decât a călca legile părinteşti.

Stihira Sfântului Ştefan, glasul al-lea 2:

Pe cel între împăraţi Apostolul Domnului şi pe Întâiul Mucenic lăudând, Ştefane grăitorule de Dumnezeu, şi a Preacuratei Stăpâne slăvită mutare la ceruri, dar spre mântuire fiecare ţi-a adus: Constantin cetatea, praznicul de Dumnezeu Născătoarea, iar Ştefan harul muceniciei; şi noi, dar, cinstindu-te, slăvite Mucenice, Mântuitorului roagă-te pentru sufletele noastre.

Stihira Sfântului Radu, glasul al 3-lea:

La Hristos Învierea lumii mers-ai, Radule, ca un înger, unde nu se însoară, nici se mărită, pe tine însuţi cu bucurie mărturie punându-te Mirelui Bisericii.

Tot a Sfântului Radu, glasul al 4-lea:

Mirele venind în mijlocul nopţii lumii acesteia, haina nunţii pământeşti ai lepădat, Radule, haina nunţii nestricăcioase agonisind purpura muceniciei; ci pomeneşte-ne, Mucenice înţelepte, Stăpânului Hristos, să nu ne închidă uşa cămării Sale, ci prin pocăinţă să ne primească pe noi, ca un Bun şi Iubitor de oameni.

Stihira Sfântului Matei, glasul al 4-lea:

Veniţi, iubitorilor de Mucenici, cu evlavie să lăudăm minunea cea de acum; că prunceşte amăgindu-se Adam odinioară şi dumnezeiască poruncă lepădând-o, şi din rai s-a lepădat; iar Matei înţelepţeşte împlinind cuvântul tatălui, de pomul vieţii se îndulceşte, împreună-stând, cum e bine şi frumos, în ceruri cu fraţii lui.

Stihira Sfântului Ianache, glasul al 5-lea:

Al cinstitului Botezător nume avându-l, înţelepte sfetnice, muceniceşte la ceruri asemenea lui înainte-mergător domnului tău te-ai făcut, Ianache de Hristos iubitorule; ci şi noi, rugămu-te, asemeni să te avem, tot sfatul vicleanului risipindu-ni-l cu cele către Dumnezeu bineprimite mijlocirile tale.

Iarăşi a Sfântului Constantin tatăl, glasul 1

În inimile fiilor lui, ca în patru Evanghelii, aşezat-a Constantin pe Cuvântul lui Dumnezeu; iar mai apoi prin mucenicie la Dânsul ducându-i, zis-a Stăpânului: Iată, Mântuitorule, eu şi pruncii pe care mi i-ai dat, Doamne Dumnezeul meu, Mielule al Tatălui, slavă Ţie.

Slavă...  glasul al 6-lea

Statut-ai, Mântuitorule, în mijlocul Voievozilor Tăi, în numele Tău adunaţi, după cum Te-ai făgăduit, spre mărturisirea Ta întărindu-i pe ei cu Duhul Tău Cel Sfânt; ci şi pe noi cu Acesta întăreşte-ne, de oameni Iubitorule, în mijlocul nostru venind, pentru rugăciunile acelora.

Şi acum... a Praznicului, glasul al 5-lea:

LA STIHOAVNĂ

Stihiri podobii ale Praznicului.

Podobia: Casa Efratului...  glasul al 2-lea:

Ceata de Ucenici se strânge de la margini în satul tău, Fecioară, trupul să ţi-l îngroape, cel primitor de Dumnezeu.

Stih: Scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale.

O, cele mai presus de fire şi de minte tainele tale, Maică: pe Dumnezeu născându-L, la El cu slavă ai trecut.

Stih: Juratu-S-a Domnul lui David adevărul şi nu-l va lepăda pe el.

Scară la Fiul ei mormântul Născătoarei de Dumnezeu se face, suind pe cei ce pururi întru credinţă o slăvesc.

Slavă...

Ceată ai închegat în cinstea adormirii Împărătesei Maicei cu fiii tăi în Duhul, Slăvite, şi cu sfetnicul.

Şi acum...

Când către Fiul tău mutatu-te-ai, Fecioară, grabnic pe nori venit-au Apostolii să-ngroape fără prihană trupul tău.

TROPARELE

Troparul Sfântului Constantin tatăl, glasul al 3-lea:

Podobie: Să se veselească cele cereşti...

Slava lumii, Voievodule, muceniceşte biruindu-o, ca Avraam, Constantine, i-ai adus pe fiii tăi a toate Ziditorului, mulţumind, înţeleptule; Acestuia, ca un bun, rugându-te, îndrăznire multă la Dânsul câştigând, de şederea de-a dreapta învredniceşte-ne.

Troparul Sfinţilor Brâncoveni fiii

Podobie: Mare apărător...  glasul 1:

Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui; ci pe Acesta urmând, Brâncovenilor, şi slava lumii călcând-o, Slăviţilor, voia tatălui muceniceşte aţi împlinit, cu care încununându-vă, Stăpânului a toate pomeniţi-ne.

Troparul Sfântului Ianache Sfetnicul

Podobie: Apostole Sfinte... glasul 1:

Cununa cerească ai luat-o, sfetnice, mărturisindu-L pe Hristos; ci sfătuirea şarpelui, Ianache, risipeşte-ne.

Tropar de obşte

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...  glasul al 4-lea:

La Mucenicii lui Hristos cei preavrednici, la solitorii pentru noi către Domnul, la ceata Brâncovenilor căzând să strigăm: o, Prealăudaţilor, lui Hristos Împăratul pururea rugându-vă, pomeniţi-ne pururi, toată urzeala şarpelui stricând, cea îndreptată asupra Bisericii.

LA UTRENIE

După întâia catismă, Sedealna, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Cununa de aici lepădând, Voievoade, Stăpânului Hristos ai urmat, Constantine, şi creştetul plecatu-ţi-ai sub securea păgânilor; ci, luând în schimb nestricăcioasă cunună, pe aceea, dar, fiilor tăi moştenire ai dat, înţeleptule.

Slavă... (aceeaşi)

Şi acum... a Praznicului, glasul al 4-lea:

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

După a doua catismă, Sedealna, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Asemeni lui Hristos ai răbdat, Constantine, vânzare de la cei de aproape, slăvite; ci Paştile şi trecerea în slujbe a închipui nelăsându-te de Dumnezeu urâtorii, Voievodule, muceniceşte la ceruri trecut-ai cu fiii tăi.

Slavă... (aceeaşi)

Şi acum... a Praznicului, glasul al 4-lea:

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

După Polieleu. Mărimurile

Stih: Înmulţitu-s-a peste mine nedreptatea celor mândri, iară eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale; bună este mie legea gurii Tale, decât miile de aur şi de argint.

Mărimu-te pe tine, de Dumnezeu încununatule Sfinte Constantine, Voievodule şi Mucenice al Domnului.

Stih: Aproape de cei ce se tem de Domnul este mântuirea Lui, ca să se sălăşluiască slava Lui în pământul nostru; că Domnul va da bunătate şi pământul nostru va da rodul său.

Mărimu-vă pe voi, Sfinţilor slăviţilor Brâncoveni, şi cinstim mucenicească tăierea capetelor voastre.

Stih: Apărătorul nostru, vezi, Dumnezeule, şi caută spre faţa unsului Tău, că mai bună e o zi în curţile Tale decât mii; ales-am a fi lepădat în curţile lui Dumnezeu, decât a locui în sălaşurile păcătoşilor.

Veniţi toţi credincioşii pe noul Constantin să-l lăudăm, pe unsul lui Dumnezeu, zicând: pe Voievodul nostru şi Mucenicul.

Stih: Că ne-ai încercat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit, cum se lămureşte argintul; ridicat-ai oameni asupra capetelor noastre, trecut-am prin foc şi apă, şi ne-ai scos pe noi la odihnă.

Veniţi toţi iubitorii de Mucenici pe Macabeii legii noi după dreptate să-i cinstim, zicând: pe ceata Brâncovenilor.

Stih: Gătit-am făclie unsului Meu; pe vrăjmaşii lui îi voi îmbrăca cu ruşine, iar pe el va înflori sfinţenia Mea. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata e inima mea.

Veniţi toţi credincioşii pe noul Constantin să-l lăudăm, pe unsul lui Dumnezeu, zicând: pe Voievodul nostru şi Mucenicul.

Stih: Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă, frica Domnului vă voi învăţa pe voi; aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.

Mărimu-vă pe voi, Sfinţilor slăviţilor Brâncoveni, şi cinstim mucenicească tăierea capetelor voastre.

Sedealna, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

De harul cel de sus cuprinzându-vă astăzi, ca într-o Vitezda pe potrivă tocmită cu cinci pridvoare, Sfinţilor, aţi intrat, Brâncovenilor, în privelişte, mărturisind pe Stăpânul şi cu sângele muceniciei de moarte spălându-vă sufletul.

Slavă... (aceeaşi)

Şi acum... a Praznicului, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea fecioriei tale...

Antifonul I al Glasului al 4-lea.

Prochimenul, glasul al 4-lea:

Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul cel din Liban se va înmulţi.

Stih: Răsădiţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru vor înflori.

Evanghelia de la Ioan (14, 27;15, 9-11;18-20) şi de la Matei (10, 16-18; 22; 28-39)

Zis-a Domnul ucenicilor Lui: Pace vă las vouă, pacea Mea vă dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, şi Eu v-am iubit pe voi; rămâneţi în dragostea Mea. De veţi ţine poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, precum şi Eu poruncile Tatălui Meu le-am ţinut şi rămân în dragostea Lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină. De vă urăşte pe voi lumea, cunoaşteţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. De aţi fi din lume, lumea ar iubi ce e al ei; dar pentru ca nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte pe voi lumea. Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni. Iată Eu vă trimit pe voi ca pe oi în mijlocul lupilor; fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Şi feriţi-vă de oameni, că vă vor da sinedriilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul; şi la dregători şi la împăraţi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi neamurilor. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. Şi nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, iar sufletul nu-l pot omorî; ci temeţi-vă mai degrabă de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă. Au nu se vând două păsări pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără voia Tatălui vostru. La voi, însă, şi perii capului vostru toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; cu mult mai de preţ sunteţi voi decât păsările. Deci tot cel ce va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu întru el înaintea Tatălui Meu Celui din ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Celui din ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Că am venit să despart pe om de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Iar duşmanii omului sunt casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu-i vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu-i vrednic de Mine; şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu-i vrednic de Mine. Cel ce îşi ţine sufletul său îl va pierde, iar cel ce îşi pierde sufletul său pentru Mine, îl va afla.

Psalmul 50

Slavă...

Pentru rugăciunile Mucenicilor Tăi, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Idiomela, glasul al 6-lea:

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.

Gura tatălui minciunii de Dumnezeu urâtorul împărat nebuneşte făcându-se, zis-a ţie, de Dumnezeu încununatule: iată, împărăţia şi slava ei întocmai le vei lua de te lepezi de Hristos. Ci diavolească sfătuire, Constantine, răsturnând şi răbdând până-n sfârşit, capul muceniceşte tăindu-ţi-l, cu Hristos împărăteşti; Căruia, rugămu-te, Voievodule şi Mucenice, roagă-te cu fiii tăi, să se miluiască sufletele noastre.

Canonul Sfinţilor Brâncoveni

Cântarea I, glasul 1:

Podobie: Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Stând acum la tronul lui Hristos vă desfătaţi de lumina Aceluia, Sfinţilor slăviţilor Mucenici; ci luminaţi-mi inima, să vă cânt cu râvnă cântare vrednică, rogu-vă.

Slava şi cununile lumeşti pentru Hristos lepădând, Voievozilor, slava şi cununa cea de la El luat-aţi, Mucenicilor, şi împărăţia nestricăcioasă şi veşnică.

Sufletele voastre lui Hristos muceniceşte aţi dat, înţelepţilor, Celuia ce sufletul şi l-a dat muceniceşte Tatălui, cu Hristos în ceruri împărăţind, fericiţilor.

Pruncii aducându-ţi Constantin lui Dumnezeu ca oarecând Avraam, zis-a Voievodul celui mai mic, văzându-l spăimântându-se: Fiul meu preadulce, cununa ia-o cu fraţii tăi.

Foarte tulburându-Se Hristos mai înainte de Patimă ca un om, voia părintească n-a lepădat, ci a plinit jertfindu-Se; Căruia urmat-a şi Matei, capul plecându-şi-l.

Stih: Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Sabie prin suflet şi-a trecut, Fiul tău, Maică, pe Cruce suindu-Se; sabie prin suflet lui Constantin i-a trecut asemenea, fiii săi văzându-i ca nişte miei junghiindu-se.

Al doilea Canon,  glasul al 8-lea:

Podobie: Apa trecând-o...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Lăsând stăpânia cea de aici şi mărturisindu-L pe Stăpânul Cel răstignit, cununa cerească aţi luat-o şi mijlociţi pentru noi, Brâncovenilor.

Prin ungerea cea de la Dumnezeu, pe pământ supuşii şi Biserica ţi-ai păzit; la fel, Constantine, şi din ceruri nevătămaţi, Mucenice, păzeşte-ne.

Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De slava lumească v-aţi lepădat, slava nezidită dobândind-o de la Hristos; de care părtaşi să ne arate pe Domnul slavei rugaţi-L, Slăviţilor.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sufletului meu celui chinuit tu eşti, Preacurată, întărire şi adăpost, şi întunecatei mele inimi neînserată lumină, Stăpâna mea.

Catavasia

Cea împodobită cu dumnezeiască slavă, sfântă şi lăudată, Fecioară, pomenirea ta, pe toţi credincioşii i-a adunat spre veselie, începând cu Mariam, cu timpane şi cu hore, care cântă Unuia-Născut al tău, căci cu slavă S-a proslăvit.

Cântarea 3

Podobia: Însuţi ştiind neputinţa...

Pe Tine slăvitul Constantin, Cuvântule al Tatălui, vistierie-n suflet avându-Te, vistieriile grabnic şi-a deschis, cuvântul Scripturilor pe-nţeles noroadelor aducându-l podoabă Bisericii.

Cu haine de piele pe Adam, de şarpe biruindu-se, l-ai îmbrăcat, Cuvinte al Tatălui; ci întru Tine, Hristoase, îmbrăcat, jupuirea trupului Constantin răbdându-o, ruşinat-a trufia vicleanului.

Cuvânt de cinstire lui Ştefan, cărării Mucenicilor, i-ai împletit, Ştefane, cu dragoste; ci câştigându-l solie la Hristos, te-a-ntărit, viteazule, în mucenicia ta, în slăvita lui Ceată luându-te.

Biserica vrând lui Dumnezeu s-aduci, slăvite Radule, şi neputând din pricina numelui, pe tine însuşi Stăpânului Hristos te-ai adus biserică prin mucenicia ta, întru care sfinţit-ai şi numele.

Toiag Voievodului creştin, Ianache înţeleptule, de Dumnezeu urâtorii ştiindu-te, asupra voastră întărâtându-se, tăiatu-v-au, sfetnice, capul amâdurora, de Hristos amândoi proslăvindu-vă.

Stih: Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Cuvântul Părintelui ceresc prin pogorârea Duhului L-ai zămislit, Fecioară, în pântece, scriptură vie şi chivot şi toiag şi cer şi biserică nouă arătându-te, Preacurată, nădejdea creştinilor.

Canonul

Podobia: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Tărie şi pavăză v-am dobândit, Voievozilor, de la Hristos, şi acoperire, mângâiere şi laudă.

Degrab ajutaţi-ne, toată nevoia gonindu-o, pe Dumnezeu pururea rugându-L pentru noi, Brâncovenilor.

Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primind, Dumnezeule, solirile Brâncovenilor, Cela ce eşti Iubitor de oameni, ca un Bun, miluieşte-ne.

Stih:  Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Maica Ziditorului, tămăduire preagrabnică dă şi acum, Pururi Fecioară, celor care te laudă.

Catavasia

Cela ce eşti lucrătoarea şi cuprinzătoarea a toate Înţelepciune şi Putere a lui Dumnezeu, întăreşte Biserica, Hristoase, neclătinată, nemişcată, că singur eşti Sfânt, Cel ce întru sfinţi Te odihneşti.

Sedealna Sfântului Constantin tatăl (glas 1)

Podobia: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Pe noul Constantin lăudându-l cu toţii, veniţi să-i sărutăm preacinstitele moaşte, ca harului dumnezeiesc întreit s-a făcut părtaş: de-al mirungerii, de-al lui David împăratul, şi de harul cel mucenicesc şi cunună şi slava cea veşnică.

Cântarea 4 (a Sfântului Constantin tatăl)

Podobia: Munte umbrit cu harul dumnezeiesc...

Stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Capul neavând unde-ţi pleca, Dumnezeule, şi pe aceasta auzind-o fericitul Constantin, de râvnă umplându-se, vistieriile deschisu-şi-a, Bunule, nor de biserici zidind Ziditorului.

Toată avuţia pământească pierzându-o şi neavând, precum Stăpânul, capul unde şi-l pleca, pe lemn, Voievodule, ţi l-ai plecat, de Dumnezeu iubitorule, mărturisind pe Hristos Cel pe lemn răstignit.

Norul de biserici închinate Stăpânului Care-ntru Sfinţi Se odihneşte nicidecum te-a odihnit, ci capul plecându-ţi-l şi întru tine Dumnezeu odihnindu-Se, I-ai închinat şi biserica trupului tău.

Toată părinteasca rânduială plinindu-o, Botezătorului Stăpânul capul grabnic şi-a plecat; şi tu, Voievodule, asemeni Domnului plecatu-ţi-ai creştetul, asemeni Lui ascultător arătându-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Naşterea trupească, Născătoarea Stăpânului, întru mutarea ta la ceruri Voievodului i-a fost, la ceruri mutându-se întru aceeaşi, o, Stăpâna a cerului, la Fiul tău solitoare avându-te.

Canonul

Podobia: Auzit-am, Doamne...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

V-aţi adus, Voievozilor, jertfă preaplăcută Mântuitorului; ci mânia Lui cea către noi stingeţi-o degrabă, Mucenicilor.

Junghiindu-vă, Sfinţilor, Mielului urmat-aţi, o, Brâncovenilor; ci la staulul Aceluia, pentru noi rugându-L, aduceţi-ne.

Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mângâindu-Te, Bunule, întru Voievozii şi Mucenicii Tăi, mângâiere, cu solirea lor, o, Mântuitorule, trimite-ne.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Dă-mi tărie, Stăpâna mea, din împresurarea cea grea scăpându-mă, şi pe mine, ticălosul rob, din noroiul patimii ridică-mă.

Catavasia

Graiurile Proorocilor şi ghiciturile întruparea Ta o au spus, cea din Fecioară, Hristoase: Lumina strălucirii Tale întru lumina neamurilor va ieşi, şi, Strigă Ţie adâncul cu veselie, Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Cântarea 5

Podobia: Cel ce-ai luminat cu strălucirea...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Ale Tale mădulare pe Tine avându-Te, Dumnezeule, Viaţa şi Cap, Voievozii Tăi desluşit aceasta tuturor, Hristoase, au vădit-o, capul degrab lepădându-şi-l.

Într-al morţii întuneric şi umbra şi latura socotit-au să v-arunce păgânii, Slăviţilor; ci lumină mare pe Hristos în suflete avându-L, moarte primind la viaţă v-aţi dus.

Pe pământ Mântuitorul făclie văzându-te, şi cunună, Voievodule, înveşnicindu-ţi-o, Constantine, pusu-te-a în cer, lumina tuturora celor din curţile Domnului.

Cele bune, ca un tată, voind pentru fiii tăi şi mărirea pământească deşartă văzându-o, de cereasca slavă i-ai făcut părtaşi muceniceşte, o, Voievoade al Domnului.

De un nume, Constantine slăvite, cu tatăl tău pe pământ şi de un scaun ai fost, înţeleptule; ci cu tatăl tău mărturisind Treimea de un scaun, iarăşi cu tatăl în ceruri petreci.

Cununie pământească gătitu-ţi-ai, Radule; ci Hristos nestricăcioasa cunună gătindu-ţi-o, pe aceea, Sfinte, ţi-ai ales, slăvite Mucenice, nunta de-aici lepădându-o.

Înainte-Mergătorului Domnului, sfetnice, i-ai urmat, preaînţelepte Ianache, şi capul tău pentru legea Domnului ca el, slăvite Mucenice, ţi l-ai tăiat, fericitule.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Născătoare a Luminii, Fecioară, ştiindu-te, întunericul din suflet degrabă alungă-ni-l, mijlocind, Stăpână, la Hristos iertare de greşeli robilor tăi ca un Bun să ne dea.

Canonul

Podobia: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Bogăţia lumească, o, preaînţelepte, cezarului dându-o, ţi-ai păzit comoara mărturiilor gurii lui Dumnezeu; la acestea, Sfinte, rugându-L pururi pe Cuvântul, Constantine, pe toţi îndreptează-ne.

Mărturiile Tale, Doamne, Brâncovenii în inimi avându-le, înşişi mărturie, Dumnezeule, Ţie Ţi s-au făcut; ci primind, Stăpâne, muceniceasca lor solire, într-acestea păzeşte-ne inima.

Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mărturiile Tale pururi nebuneşte le calc, Dumnezeule, şi mărturisire şi căinţă curată nu Îţi aduc; ci primind, Stăpâne, a Brâncovenilor solire, la acestea din nou îndreptează-mă.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arătatu-te-ai nour, ploaia cea cerească în lume aducându-o, c-ai plouat, Fecioară, muritorilor harul dumnezeiesc; ci trimite, Maică, preaîmpietritei mele inimi ploaia lacrimilor şi străpungere.

Catavasia

Dumnezeiasca şi nespusa frumuseţe a bunătăţilor Tale, Hristoase, spune-voi; că din veşnica Slavă strălucire împreună vecuitoare şi ipostatică strălucind, din pântece fecioresc întrupându-Te, celor din întuneric şi umbră le-ai răsărit Soare.

Cântarea 6

Podobia: Înconjuratu-ne-a pe noi...

Cetate Împăratului creştinilor Întocmai cu Apostolii la Hurezi, o, Voievoade, ridicând, astăzi, Constantine, în cetatea lui împărăţie nestricată de la Hristos ai luat.

Slăvitului Gheorghe biserica zidindu-i, Voievodule, şi ca el pe Dumnezeu mărturisind, moaştele într-aceasta, Mucenicule, de biruinţă Purtătorul ca pe-un odor şi-a primit.

Sămânţa cea cerească adăpându-o cu apa milosteniei şi cu faptele credinţei îngrijind, rodul însutit Semănătorului, o, Mucenicilor, îndată prin seceriş aţi adus.

Lăsat-aţi pentru dragostea Stăpânului Celui de voie răstignit şi soţii şi prunci şi maică şi surori, vrednici arătându-vă, Slăviţilor, de Dumnezeu Care pe Sine S-a deşertat pentru noi.

În sfeşnic aşezatu-s-au Bisericii de mâna Ziditorului, precum candelele pline cu untdelemn, sufletele care, Brâncovenilor, ca înţeleptele fecioare pentru Hristos v-aţi gătit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Trezeşte-ne, Stăpână, ridicându-ne din somnul greu al patimii, întunericul păcatului gonind, acoperământul tău şi mila ta nedepărtând, Preamilostivă, de la supuşii tăi.

Canonul

Podobie: Îndură-Te mie, Mântuitorule...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Cu fiii tăi pe pământ bineplăcut-ai Stăpânului; ci în cămările Lui cereşti, Voievodule, cu dânşii luându-te prin mucenicie, mântuire mijloceşte-ne.

Feciorii ca Avraam ţi i-ai jertfit, Voievodule, şi dimpreună cu ei în sânul aceluia acum odihnindu-te, Sfinte Constantine, mântuire mijloceşte-ne.

Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Slăvit-aţi pe Dumnezeu în trupul vostru, Slăviţilor, şi Dumnezeu v-a slăvit cu slava cea de la El; de care, rugămu-vă, prin solirea voastră, şi pe noi învredniciţi-ne.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe Cela ce întru Sfinţi Se odihneşte, Stăpâna mea, L-ai zămislit negrăit; Aceluia roagă-te şi mintea şi sufletul cu a ta lumină luminează-mi şi sfinţeşte-le.

Catavasia

Focul cel dinlăuntru al chitului celui născut în luciul mării era închipuirea îngropării Tale celei de trei zile, căreia Iona prooroc s-a arătat, ca fiind mântuit, precum s-a şi trimis mai-nainte, nevătămat striga: Jertfi-voi Ţie, Doamne, cu glas de laudă.

Condacul, glasul al 8-lea:

Podobia: Apărătoare Doamnă...

De stăpânia trecătoare lepădându-vă, Împărăţia nestricată, Voievozilor, aţi luat de la Stăpânul muceniceşte; pe Acela arătaţi-L, Brâncovenilor, îndurat celor ce strigă cu evlavie: Bucuraţi-vă, de Hristos iubitorilor.

Icosul

Auzind Voievodul de a Ucenicilor ceată, cea pe nori venită întru adormirea Stăpânei, de norul harului umbrindu-se zis-a fiilor lui: Şi noi, o, preadulcii mei fii, într-a Împărătesei cetate şi prăznuire aflându-ne, ceata să întocmim spre cinstirea mutării acesteia la Viaţă, iar nu ca Iuda spre lepădarea de Unul-Născut al ei. Veniţi, dar, iubitorilor de Mucenici, ceată adunându-ne şi pomenirea lor săvârşind, acestora cu evlavie să strigăm: Bucuraţi-vă, de Hristos iubitorilor.

Sinaxar în ziua de 16 august

Într-această lună în ziua a şaisprezecea pomenirea Sfinţilor Slăviţilor Noilor Mucenici Brâncoveni: a Sfântului şi de Dumnezeu încununatului Voievod Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache Văcărescu, care mărturisind împreună în Constantinopol la anul 1714 în cincisprezece zile ale lui August, prin sabie s-au săvârşit.

Stihuri

Al statorniciei nume, Constantine, avându-l, statornic ai fost în credinţă.

Cunună lăsând pe pământ, Voievoade, cunună în cer ai luat, Mucenice.

Intrare ţi-a fost şi ieşire din lume a Uşii cereşti strămutare la ceruri.

Pridvor bisericii zidind, Voievoade, ca din pridvor la cer trecut-ai din lume.

Deşert ţi-ai lăsat, Constantine, mormântul, a morţii surpare şi el arătând-o.

Ţie, Voievoade, slujindu-ţi Ianache, cu tine, slăvite, petrece în ceruri.

Al Botezătorului nume, Ianache, primind, Sfinte, şi moartea lui ai primit-o.

Slava lepădând Împăratul pe Cruce, la fel au făcut Voievozii Lui astăzi.

Pe lemn v-aţi plecat creştetul spre tăiere, Celui pe lemn răstignit dându-vă jertfă.

Cu Împărăteasa în mijloc de August merg Brâncovenii la Hristos Împăratul.

Cântarea 7

Podobia: Pe tine înţelegător cuptor...

Sufletul dând lui Hristos, vitejilor, pentru viaţa cea de veci l-aţi păstrat, aşa cum a zis, şi neruşinându-vă de El, înţelepţilor, în desfrânatul neam al păgânilor, împărăţiţi cu Hristos, Voievozilor, de-a pururea.

Încă de-aici cu puterea Duhului Împărăţia lui Hristos înlăuntru vostru venind, slava şi cununile grabnic, Voievozilor, aţi lepădat, fericiţilor, mărturisind pe Hristos Împărat şi Dumnezeu şi Stăpân.

Cum voi putea eu, unsul lui Dumnezeu, fără credinţa lui Hristos să m-arăt supuşilor mei? zis-ai, Voievodule, împăratului păgân cu îndrăznire, viteazule, mărturisind pe Hristos Împărat şi Dumnezeu şi Stăpân.

Cum voi primi în Împărăţia Mea fără cunună-mpodobit pe cinstit voievodul Meu? zis-ai, Dumnezeule, punând înaintea lui cu harul Tău cununa cea veşnică; ci pe cea veche lăsând, pe cea nouă a luat-o degrab.

Pe Dumnezeu văzând, Voievodule, la moarte dând pe Fiul Său pentru noi, Cel Unul-Născut, Lui asemănându-te, la moarte pe fiii tăi i-ai îndemnat, înţeleptule, precum Hristos, fericiţii, plinind cuvântul tatălui.

Naştere dând după legea trupului pruncilor tăi celor iubiţi, iubitorule de Hristos, jertfă, Voievodule, i-ai adus lui Dumnezeu ca Avraam, înţeleptule, întru viaţa de veci, Constantine, iarăşi născându-i pe ei.

Fiilor tăi preadulci, Voievodule, capul tăindu-se văzând de securea păgânilor, inima şi sufletul cumplit ţi s-au sfâşiat, ca lângă Cruce Maicii Stăpânului; ci mergători-înainte pe dânşii la Hristos i-ai avut.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Trupul voind, Stăpână, să ţi-l îngropi în valea lui Iosafat, în grădina Ghetsimani, semn preadesluşit ai dat nouă, celor ce-ţi cântăm, că milostiv pe Domnul vrei să ni-L faci când judeca-va, Fecioară, aici tot neamul oamenilor.

Canonul

Podobia: Feciorii Evreilor...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Nor de biserici aducându-I, Constantine, Ziditorului lumii, mijlocind, alungă-ne norul de păcate şi cu umbrirea harului stinge patimile noastre.

Nu următor la tron în lume, ci la ceruri mergător-înainte te-a avut înţeleptul tată, Constantine; la fel şi nouă, bunule, fă-te cu a ta solire.

Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nu doar cu vorbele cinstit-ai pe Întâiul-Mucenic, ci şi cu fapta; ci pe Domnul rugând, Ştefane Mucenice, pe robii tăi trezeşte-ne la credinţa lucrătoare.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Mâinile tale ridicându-ţi către Domnul, preacurată Fecioară, de cumplite necazuri scapă-i totdeauna, cu caldă rugăciunea ta, pe cei care ţi se roagă.

Catavasia

Neruşinatei mânii şi focului dumnezeiască dragoste împotrivindu-se, focul, adică, l-a răcorit, iar de mânie ţi-a râs, prin cea cuvântătoare şi de Dumnezeu însufleţită întreit-glăsuitoare a Cuvioşilor liră, răsunând împotriva organelor musiceşti în mijlocul văpăii: Preaproslăvite Dumnezeul Părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Cântarea 8

Întâi Canonul

Podobia: Pe Împăratul Ceresc...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Ţese-ne haina, din mijlocirile tale, pentru nunta cerescului Mire, rugămu-ne ţie, Radule slăvite.

Tatălui voia asemeni Ţie, Hristoase, împlinind-o Matei înţeleptul, plineşte-i, Stăpâne, cea pentru noi solire.

Pe Împăratul, sfetnice, pururea roagă-L, ale şarpelui sfaturi, Ianache, ştergând, Mucenice, din inimile noastre.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Vindecă, Maică, mijlocind către Domnul, toată boala şi toată-ntristarea robilor tăi grabnic, Fecioară preacurată.

Apoi Canonul.

Podobia: Această numită şi sfântă zi...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Rouă din văpaie făcut-ai, Stăpâne, feciorilor ce legea lui Moise au ţinut-o; ci şi fiilor mei, luminează-le cu harul Tău inima cunună să ia, se ruga preaînţeleptul.

Fiul de la Sine nimic nu lucrează, pe Tatăl nevăzându-L mai înainte lucrând; ci pe tatăl văzând la Hristos muceniceşte silindu-se, făcut-au la fel şi feciorii lui îndată.

Largă este calea cea către pieire şi strâmtă este poarta către viaţă şi calea; pe cea strâmtă intrând Voievozii Tăi, Hristoase, cu harul Tău, viaţa de veci au aflat-o, fericiţii.

Pe Domnul ascuns în poruncile Sale aflat-ai, Constantine, ţinând poruncile, Sfinte; ci să-L aflu şi eu, pe acestea împlinindu-le, rogu-te, la El mijlocind pentru mine, Mucenice.

Casa sufletească zidită având-o pe piatră, înţelepţilor, pe Hristos, şi-ntărită şi venind peste ea al ispitei puhoi, Mucenicilor, rămas-a întreagă, nimic neclătinând-o.

Frate Mi-e şi maică, grăit-ai, Hristoase, acela care ţine dumnezeiasca poruncă; auzindu-Te, dar, Brâncovenii şi credinţa ţinându-o, rudenia Ta dobândit-au, Milostive.

Legea creştinească iubind, Voievoade, şi capul retezându-ţi pentru Hristos, Constantine, îndrăznire având, Împăratului ceresc pomeneşte-ne, sfârşit creştinesc mijlocindu-ne, slăvite.

Stih: Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Cântare curată s-aducem cu frica Treimii după feţe, iar după fire Unimii, pe Cuvântul născut şi pe Tatăl născător şi pe Duhul Sfânt din Tatăl purces lăudând întru toţi vecii.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pacea Ta, Hristoase, trimite-ne grabnic, primind, Preamilostive, a Maicii Tale solire şi a Sfinţilor Tăi Voievozi şi Mucenici, Dumnezeule, iertându-ne, Doamne, mulţimea de păcate.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe El întru toţi vecii.

Catavasia

Văpaia răcorind pe Sfinţi, iar pe necredincioşi arzând, Îngerul Cel Atotputernic al lui Dumnezeu a arătat-o Feciorilor; şi izvor de viaţă începător a lucrat-o pe Născătoarea de Dumnezeu, stricare morţii şi de viaţă izvorâtoare celor ce cântă: pe Făcătorul Unul să-L cântăm cei izbăviţi şi să-L preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea 9

Întâi Canonul

Podobia: Înfricoşatu-s-a cerul...

Stih: Sfinţilor Brâncoveni, rugaţi-vă pentru noi.

Măcar că la vedere şase fiind, prin unirea credinţei, Slăviţilor, una aţi fost, Treimea-n Unime închipuind, fărămiţarea ce rupea firea omenească înlăturând; rugaţi-L, dar, pe Domnul cumplita dezbinare să ne alunge, Brâncovenilor.

Unirea din credinţă cu Dumnezeu prin lucrarea poruncilor Domnului ai dobândit, Sfinte Voievoade al lui Hristos, şi mincinoasa unire cu rău credincioşii ai osândit, vădind muceniceşte a dogmelor tărie; întru acestea întăreşte-ne.

Cântarea cea săracă primindu-o, Brâncovenilor, pururi rugaţi-vă lui Dumnezeu, degrabă făcându-ni-L milostiv, toată nevoia, Sfinţilor, grabnic alungându-o de la noi şi toată uneltirea vrăjmaşului călcând-o, şi sănătate dăruiţi-ne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pe tine rugătoare lui Dumnezeu te aducem, Fecioară, toţi robii tăi; roagă-te, dar, Fiului tău Celui Preamilostiv şi Tatălui şi Duhului, Unuia Stăpânului tuturor, Treimii Celei Sfinte, spre noi să Se îndure, pe toţi, Stăpână, mântuindu-ne.

Apoi Canonul.

Podobia: Chipul curatei naşterii tale...

Stih: Azi Brâncoveneasca mucenicească ceată cu toţii lăudând-o, cântare să-i aducem.

Pacea lui Hristos avându-o şi strâmtorare prin lucrarea vicleanului venind peste voi, aţi îndrăznit, înţelepţilor, pe Hristos mărturisind în privelişte, şi lumea biruind-o împărăţiţi în veacul veacului.

Stih: Azi Brâncoveneasca mucenicească ceată cununa trecătoare cu cea de sus o schimbă.

Cerul Dumnezeu golindu-Se l-a plecat, negrăit întrupându-Se; asemeni şi voi muceniceşte, Slăviţilor, spre tăiere plecatu-v-aţi creştetul, de slava pământească înţelepteşte deşertându-vă.

Stih: Azi pe Brâncovenii slăviţi, pe Voievozii şi Mucenicii noştri, să îi cinstim cu râvnă.

Trupul spre viaţă veşnică Mântuitorul vouă dându-şi-l, Sfinţilor, asemeni şi voi Mântuitorului v-aţi adus, Brâncovenilor, cinstitele capete şi slava nezidită aţi dobândit-o, Mucenicilor.

Stih: Azi pe Macabeii legii desăvârşite a Mielului cinstindu-i să-i lăudăm cu toţii.

Capul pentru legea Domnului ca Macabeii v-aţi tăiat, Brâncovenilor, capul şarpelui celui viclean şi trufia lui şi momeala bărbăteşte călcându-le şi raiul şi cununa neveştejită moştenindu-le.

Stih: Veniţi, credincioşii, să lăudăm cu râvnă dumnezeiasca pârgă a noastră către Domnul.

Mare îndrăznire, Sfinţilor, către Hristos aţi câştigat, Voievozilor; la El mijlocind, neîncetat izbăviţi-ne de vrăjmaşii nevăzuţi şi de cei văzuţi, iertare de greşeli de la Stăpânul dăruindu-ne.

Stih: Primind Ziditorul mucenicia voastră, Slăviţilor, cunună veşnică v-a făcut-o.

Calea săvârşind, vitejilor, muceniceşte şi credinţa ţinându-o, Mucenicilor celor demult, Brâncovenilor, aţi urmat şi bărbăţiei acelora; cu care mântuire de la Stăpânul mijlociţi-ne.

Stih: Maicii preacurate cinstindu-i Adormirea, Brâncoveneasca ceată cu ea la cer se mută.

Celor ce cu râvnă, Sfinţilor, după dreptate vă cinstim pătimirile, pomenindu-ne Mântuitorului pururea, izbăvire din toate nevoile şi râvnă către Dânsul şi sănătate dăruiţi-ne.

Al Născătoarei de Dumnezeu.

Stih: Astăzi, Preacurată, la Fiul tău trecut-ai, mutându-te cu slavă din moarte la viaţă.

Pururi către Domnul mâinile spre mijlocire, Preacurată, ridică-le, degrab alungând învârtoşarea din suflete celor care, Stăpâna, te laudă, fecioara născătoare de Dumnezeu mărturisindu-te.

Catavasia.

Biruiescu-se hotarele firii întru tine, Curată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţa; ceea ce eşti după naştere fecioară şi după moarte vie, mântuieşti pururea, Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta.

Luminânda Sfântului Constantin tatăl, glasul al 2-lea

Podobia: Cu Ucenicii să ne suim...

Prunc oarecând aflându-se Constantin Voievodul, dumnezeiasca pronie l-a scăpat de la moarte, a se lăsa învăţându-l voii cei necuprinse; pe care azi plinindu-o, înţeleptul, primeşte cu fiii săi fericită moarte mucenicească şi toată spiţa neamului şi-o strămută la ceruri.

Luminânda Sfinţilor Brâncoveni. Asemenea.

În ghicitura legii vechi petrecând Macabeii, muceniceşte pentru ea au răbdat omorâre; iar Brâncovenii în legea nouă, desăvârşită, aflându-se, a harului, cum n-ar face întocmai, pildă având pe Hristos a toate Stăpânitorul şi Mielul Cel înjunghiat de la facerea lumii?

Luminânda Sfântului Ianache. Asemenea.

Împărăţia cea de sus înţeleptul Ianache, sfetnicul Voievodului, ca şi el aşteptând-o, apropiată văzând-o, îndrăznind, fericitul, cu ceata Brâncovenilor a intrat în aceasta, ca un viteaz capul lepădându-şi-l, şi în ceruri, alăturea de domnul său, lui Hristos stă alături.

La Laude cântăm întâi acestea:

Stihiri ale Praznicului, glasul al 2-lea

Podobia: Casa Efratului...

Ceata să închegăm veniţi toţi pământenii, cântare de ieşire Fecioarei preacurate cântând întru mutarea ei.

Moartea cea după trup cum, dar, să n-o primească mântuitoarea lumii, de vreme ce cu trupul murit-a Ziditorul ei?

Cu îngroparea ta sfinţitu-s-a pământul, Fecioară, şi văzduhul întru a ta străina suire către Fiul tău.

Apoi aceste Stihiri ale Mucenicilor. Asemenea.

Astăzi pe Constantin cu sfetnicul Ianache şi Constantin cel tânăr, Matei, Ştefan şi Radu Biserica îi laudă.

Marelui Avraam urmat-ai, Constantine, pe fiii tăi jertfindu-i, sălaşul dobândindu-ţi în sânurile-aceluia.

Domnului s-a adus bineprimită jertfă spiţa brâncovenească, făcându-i-se sortul cu ceata Mucenicilor.

Slavă... glasul al 6-lea:

În biserica voastră, Voievozilor ai lui Hristos, astăzi adunându-ne şi luminându-ne cu pomenirea, bine este nouă aici, o, Mucenicilor; ci îmbrăcând nu lumească, ci mucenicească purpură, Împăratului şi Mielului cu îndrăznire rugaţi-vă pace nouă să dăruiască şi împreună-sălăşluire, o, Brâncovenilor, în lumina cea veşnică.

Şi acum... a Praznicului (glasul întâi)

LA SFÂNTA ŞI DUMNEZEIASCA LITURGHIE

Antifoanele Praznicului

La Fericiri punem 8 tropare (glasul 1)

Acestea patru din Cântarea 4

Podobia: Chipul curatei naşterii tale...

Pacea lui Hristos avându-o şi strâmtorare prin lucrarea vicleanului venind peste voi, aţi îndrăznit, înţelepţilor, pe Hristos mărturisind în privelişte, şi lumea biruind-o împărăţiţi în veacul veacului.

Trupul spre viaţă veşnică Mântuitorul vouă dându-şi-L, Sfinţilor, asemeni şi voi Mântuitorului v-aţi adus, Brâncovenilor, cinstitele capete şi slava nezidită aţi dobândit-o, Mucenicilor.

Capul pentru legea Domnului ca Macabeii v-aţi tăiat, Brâncovenilor, capul şarpelui celui viclean şi trufia lui şi momeala bărbăteşte călcându-le şi raiul şi cununa neveştejită moştenindu-le.

Calea săvârşind, vitejilor, muceniceşte şi credinţa ţinându-o, Mucenicilor celor demult, Brâncovenilor, aţi urmat şi bărbăţiei acelora; cu care mântuire de la Stăpânul mijlociţi-ne.

Iar acestea patru din Cântarea 8

Podobia: Această numită şi sfântă zi...

Largă este calea cea către pieire şi strâmtă este poarta către viaţa şi calea; pe cea strâmtă intrând Voievozii Tăi, Hristoase, cu harul Tău, viaţa de veci au aflat-o, fericiţii.

Legea creştinească iubind, Voievoade, şi capul retezându-ţi pentru Hristos, Constantine, îndrăznire având, Împăratului ceresc pomeneşte-ne, sfârşit creştinesc mijlocindu-ne, slăvite.

Slavă...

Cântare curată s-aducem cu frica Treimii după feţe, iar după fire Unimii, pe Cuvântul născut şi pe Tatăl născător şi pe Duhul Sfânt din Tatăl purces lăudând întru toţi vecii.

Şi acum... al Născătoarei de Dumnezeu

Pacea Ta, Hristoase, trimite-ne grabnic, primind, Preamilostive, a Maicii Tale solire şi a Sfinţilor Tăi Voievozi şi Mucenici, Dumnezeule, iertându-ne, Doamne, mulţimea de păcate.

Prochimenul Apostolului, glasul al 4-lea:

Înălţat-am ales din poporul Meu, cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe el.

Stih: Nu va folosi vrăjmaşul întru el, iar fiul fărădelegii nu va adăuga a-i face rău.

Apostolul (Romani 8, 14-18; 28-39)

Fraţilor, câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, aceştia sunt fii ai lui Dumnezeu. Pentru ca n-aţi luat duh de robie, iarăşi, spre frică, ci aţi luat Duhul înfierii, întru Care strigăm: Avva! Părinte! Duhul Însuşi împreună mărturiseşte cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar de suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu, împreună moştenitori cu Hristos, dacă împreună-pătimim cu El, ca să ne şi împreună slăvim cu El. Căci socotesc că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum de slava ce va să ni se descopere. Şi ştim că toate împreună-lucrează spre bine celor ce iubesc pe Dumnezeu, celor ce după voia Lui sunt chemaţi. Că pe care de dinainte i-a cunoscut, de dinainte i-a şi rânduit să fie asemenea Fiului Său, ca să fie El întâi-născut între mulţi fraţi. Iar pe care de dinainte i-a rânduit, pe aceştia i-a şi chemat; iar pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi slăvit. Ce vom mai zice, dar, la acestea? De e Dumnezeu cu noi, cine e împotriva noastră? Cela ce pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da dimpreună cu El toate? Cine va pârî asupra aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu e Cela ce îndreptează; cine e cel ce osândeşte? Hristos e Cela ce a murit şi, mai ales, Cela ce a şi înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care şi mijloceşte pentru noi; cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz ori strâmtorare ori prigoană ori foamete ori golătate ori primejdie ori sabie? - precum este scris: Că pentru Tine suntem omoraţi toată ziua; socotiţi am fost ca oile spre junghiere. Ci întru toate acestea preabiruim prin Cela ce ne-a iubit pe noi. Căci sunt încredinţat că nici moarte, nici viaţa, nici îngeri, nici începătorii, nici puteri, nici cele ce sunt, nici cele viitoare, nici înălţime, nici adâncime, nici oricare vreo altă zidire nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu cea în Hristos Iisus, Domnul nostru.

La Evanghelie: Aliluia... (glasul 1)

Stihuri

Partea mea eşti, Doamne, zis-am a păzi legea Ta.

Întoarce ochii mei să nu vadă deşertăciune, în calea Ta viază-mă.

Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă: aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.

Evanghelia (Marcu 4, 25-29; 8, 31-39; 9, 1)

Zis-a Domnul ucenicilor Lui: Celui ce are i se va da, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. Şi zicea: aşa e împărăţia lui Dumnezeu, precum pune omul sămânţă în pământ, şi doarme şi se scoală noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el. Că pământul rodeşte de la sine, mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul. Şi a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, şi după trei zile să învieze. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-L Petru deoparte, a început să-L dojenească zicându-I: Fie-ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Lui, l-a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Şi chemând la Sine mulţimea împreună cu ucenicii Lui, le-a zis: Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Ca cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-l va mântui. Că ce-i va folosi omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Că cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul omului se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu îngerii cei sfinţi. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.

Chinonicul: Întru lumina slavei feţei Tale, Doamne, merge-vom în veac. Aliluia.

Alte articole despre: