Slujba Părintelui nostru Nifon, Patriarhul Constantinopolului

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am..., se pun stihirile pe 4, glasul al 2-lea:

Podobie: Când de pe lemn...

Veniţi, mulţimea credincioşilor şi cetele monahilor, ca împreună să prăznuim strălucita pomenire a dumnezeiescului Nifon şi să glăsuim în cântări faptele lui cele mai presus de fire şi darurile cu care Treimea cea Sfântă l-a mărit şi pe pământ şi în cer, ca pe cel ce a slăvit-O pe Dânsa.

Când te-ai rănit cu dorul pustniciei, Preasfinţite Nifon, atunci, ca un cerb însetat, ai alergat la Muntele cel sfânt şi, cercetând ca un înţelept toate sfintele locaşuri, ai ales a locui în cinstita Mănăstire a Înainte-mergătorului, socotind-o mai potrivită pentru nevoinţe.

Când ai strălucit cu lumina Treimii celei mai presus de fire, stând la rugăciune, atunci te-ai arătat stâlp în chip de lumină, şi ai povăţuit, de Dumnezeu cugetătorule, cu dumnezeieşti cuvinte cetele sihaştrilor la pământul nepătimirii şi spre săvârşirea faptelor bune şi a privirii către Dumnezeu.

Când, prin ameninţare dumnezeiască, ai fost înălţat pe Scaunul cel dintâi al păstoriei, atunci, ca un soare, pe toţi credincioşii i-ai luminat prin dumnezeieştile tale cuvinte, fericite. Şi, ca un păstor mare, ai povăţuit popoarele la păşunea cea de mântuire, iar ca un cârmuitor înţelept ai condus corabia Bisericii lui Hristos la limanul cel de Dumnezeu păzit.

Slavă..., glasul al 4-lea:

Adunarea ierarhilor celor desăvârşiţi şi a monahilor celor cuvioşi, cu laude să încununăm pe Fericitul Nifon, cel ce este între ierarhi cuvios şi între cuvioşi ierarh. Căci acesta, mai întâi curăţindu-se prin strădanie şi vas ales al Sfântului Duh făcându-se, s-a arătat apoi şi păstor a toată lumea în împărăteasa cetăţilor. Şi, păstorind, prin viaţă şi prin cuvânt, plinirea cea cu numele lui Hristos numită a adus pe mulţi la mântuirea Domnului, făcându-se slăvit de la Dumnezeu, Căruia, vieţuind după moarte, se roagă neîncetat să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum..., a Născătoarei:

Păzeşte-ne pe noi, robii tăi, Născătoare de Dumnezeu prea-binecuvântată, de tot felul de primejdii, ca să te mărim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.

La Stihoavnă

Stihirile, glasul al 2-lea:

Podobie: Casa Efratului...

Car înţelegător şi chivot de lumină purtător al Treimii te-ai arătat, de Dumnezeu înţelepţite, Ierarhe Nifon.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său.

Te-ai arătat mai presus de doimea cea materialnică pentru Unimea Treimii celei înţelegătoare, de Dumnezeu purtătorule Nifon.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca cu dreptate (Ps. 131, 9).

Prin faptele tale cele bune te-ai ridicat la privirea celor de sus, şezând în car de foc ca altădată Ilie proorocul, de Dumnezeu cugetătorule Nifon.

Slavă..., glasul 1:

Veseliţi-vă în Domnul, cele două cinstite locaşuri: din România şi de la Athos; bucuraţi-vă şi săltaţi, că ţineţi la sânul vostru ca pe o vistierie de mult preţ preacinstitele moaşte ale de trei ori Fericitului Nifon. Acestea au în sine toate semnele sfinţeniei: rămânerea în nestricăciune vreme de mulţi ani, mireasma cea cu bun miros şi râurile de minuni ce se revarsă peste cei ce se închină lor. Pentru aceea, prăznuind pomenirea lui cea după datorie, cu mulţumire grăiţi Mântuitorului Hristos: Slăvit eşti, Doamne, Care ai dăruit fiilor noştri părinte iubitor de fii, iar smereniei noastre înălţare de bună mărire şi mijlocitor fierbinte pentru mântuirea noastră, pe Ierarhul Nifon, prin care vom dobândi de la Tine izbăvire de păcate şi mare milă.

Şi acum..., a Născătoarei:

Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti şi pe pământ folositoare tare oamenilor, miluieşte, Preacurată Fecioară, pe cei ce nădăjduiesc întru tine, căci, după Dumnezeu, spre tine, de Dumnezeu Născătoare, nădejdea ne-am pus.

Troparul, glasul al 3-lea:

Podobie: Cu faptele strălucind...

Cu faptele dreptei credinţe strălucind toată Biserica ai luminat, însoţindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălţare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locaşuri, podoaba şi înfrumuseţarea patriarhilor, Mărite Nifon. Iar acum umple de dumnezeieşti daruri pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine.

Slavă..., Şi acum..., al Praznicului.

Ectenia mică şi otpustul.

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm, se citeşte Fericit bărbatul... Slava întâi.

La Doamne, strigat-am..., se pun stilurile pe 8 : 5 ale ierarhului şi 3 ale mucenicului.

Stihirile ierarhului, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn...

Dumnezeu, Cel ce locuieşte în cele din înălţime, te-a pus păstor al Bisericii Lui şi grăitor şi propovăduitor al dumnezeiescului Cuvânt pe tine, Părinte Nifon. Care, prin învăţăturile tale cele de Dumnezeu înţelepţite, aprinzi adunările credincioşilor şi povăţuieşti la împlinirea dumnezeieştilor porunci pe cei ce urmează ţie cu credinţă. Pentru aceea, roagă-te ca să dobândească dezlegare de păcate cei ce cinstesc cu credinţă pomenirea ta cea întru tot prăznuită.

Cu podoabele ierarhiei străduindu-te şi cu luminările împodobindu-te, cuvioase, săvârşirea cea fericită ai dobândit, părinte. Cu oştile cele de sus însoţindu-te şi cântarea cea întreit sfântă împreună cu ele cântând Celui ce stăpâneşte toate, te-ai umplut de strălucirea cea de acolo. Cu acelea împreună nu înceta să te rogi ca să se izbăvească de tot felul de ispite cei ce te laudă pe tine, Preafericite Nifon, părintele nostru.

Cei ce te-ai arătat luminat la inimă cu dorul cel dumnezeiesc, ai strălucit la suflet cu razele Duhului, din pruncie poftind a purta pe umerii tăi jugul cel uşor al Domnului. Atunci ai alergat la Muntele Atos, ca un cerb la izvoarele apelor, şi te-ai sălăşluit cu bucurie în locaşul Înaintemergătorului. Şi, făcându-te următor aceluia, te-ai arătat adevărat dreptar al vieţuirii celei în chip îngeresc şi mijlocitor fierbinte al credincioşilor.

Alte stihiri ale ierarhului, glasul 1:

Podobie: Ceea ce eşti bucuria...

Tăinuitorule de sfinţenie, Nifon, după dreptate te-ai învrednicit de adunarea oştilor celor de sus, cu care împreună neîncetat dănţuieşti, văzând, fericite, pe Sfânta Treime. Acesteia, stând înainte, roagă-te pururea pentru noi cei ce te cinstim pe tine.

Cu bărbăţie adormind năpădirile săltărilor trupului, de Dumnezeu purtătorule, cu toată dorirea ai tins, părinte, către Cel ce singur este desăvârşirea doririlor. De Acela îndestulându-te, cuvioase, pomeneşte-ne şi pe noi, cei ce te lăudăm pe tine.

Stihirile mucenicului, glasul 1:

Podobie: Prealăudaţilor mucenici...

Evplu, pururea mărite, vitejeşte ai surpat măiestriile vrăjmaşului celui rău, biruindu-l pe el prin mucenicia ta. Căci te-ai adus jertfă curată şi bine-primită lui Hristos, Ziditorul tău, Împăratul tuturor, în veac împreună cu El bucurându-te (de două ori).

Evplu, pururea mărite, întrarmând simţirile sufletului tău cu Crucea lui Hristos, de bunăvoie ai alergat vitejeşte către luptătorul împotrivă şi în chip vădit l-ai biruit. Pentru aceea, acum împărăteşti împreună cu Împăratul tuturor, în veac împreună cu El bucurându-te. Evplu, pururea mărite, ai defăimat cele materiale, agonisind ajutor ţie pe Hristos; şi pentru Dânsul ţi-ai dat trupul chinuitorilor spre bătăi, pătimind până la sânge, mucenice. Pentru aceasta, cu cununa biruinţei te-a împodobit pe tine Stăpânul şi Mântuitorul şi Domnul.

Slavă..., a ierarhului, glasul al 6-lea:

Veniţi, mulţimea credincioşilor din România şi de la Athos, ca, adunându-ne într-o unire astăzi, cu taină să pomenim pe purtătorul de Dumnezeu părintele nostru şi cu bună cucernicie mărindu-l în cântări să zicem: Bucură-te, cel ce te-ai arătat în vremurile mai de pe urmă, însă, prin râvna ta cea dumnezeiască, te-ai nevoit împreună cu cei de demult; bucură-te, podoaba ierarhilor, lauda monahilor şi lumina sihaştrilor; bucură-te, întărirea şi desfătarea dreptcredincioşilor. Cuvioase Nifon, părintele nostru, nu înceta a te ruga pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşesc pomenirea ta.

Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas:

Mai înainte închipuind învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai luat pe trei ucenici ai Tăi, pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, şi Te-ai suit pe Tabor. Şi acolo, schimbându-Te la faţă Tu, Mântuitorule, Muntele Taborului s-a acoperit cu lumină, iar ucenicii Tăi, Cuvinte, s-au aruncat cu faţa la pământ, neputând suferi să vadă chipul cel de nevăzut. Căci îngerii slujeau cu frică şi cu cutremur, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat văzând pe pământ pe Domnul slavei.

VOHOD: Lumină lină...

Prochimenul zilei.

PAREMIILE

De la Pilde, citire:

(versete alese din diferite capitole)

Pomenirea dreptului cu laude şi binecuvântarea Domnului pe capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care ştie priceperea. Că mai bună este neguţătoria acesteia decât vistieriile aurului şi argintului, şi mai scumpă decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce este scump nu este vrednic de ea. Pentru că lungimea de zile şi anii vieţii sunt în dreapta ei şi în stânga ei bogăţie şi mărire. Că din gura ei iese dreptatea, legea şi mila pe limbă le poartă. Deci, ascultaţi-mă pe mine, fiilor, că lucruri de cinste vă spun; şi fericit este omul care va păzi căile mele. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă şi se găteşte vrerea de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi şi pun înainte glasul meu fiilor oamenilor. Că eu, înţelepciunea, am tocmit sfatul, şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine, îi iubesc; şi cei ce mă caută vor afla har. Înţelegeţi dar cei fără de răutate chibzuiala şi cei neînvăţaţi lipiţi-vă inima. Ascultaţi-mă pe mine iarăşi, că lucruri de cinste vă spun. Şi voi scoate cele drepte din buzele mele, că grumazul meu se va învăţa cu adevărul. Şi urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimic nu este strâmb nici răzvrătit în ele. Toate sunt drepte pentru cei ce înţeleg şi netede sunt toate pentru cei ce află cunoştinţă. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră şi să vă umpleţi de Duh.

De la Înţelepciunea lui Solomon, citire:

(versete alese din diferite capitole)

Gura dreptului izvorăşte înţelepciune şi buzele oamenilor înţelepţi ştiu darul cel bun. Gura înţelepţilor se învaţă înţelepciune şi dreptatea îi mântuieşte pe ei din moarte. Sfârşindu-se omul drept, nu-i piere nădejdea. Căci fiul drept se naşte spre viaţă; şi în bunătăţile sale va culege roadă dreptăţii. Lumina drepţilor este de-a pururea, şi de la Domnul vor afla har şi mărire. Limba înţelepţilor ştie cele bune şi în inima lor odihneşte înţelepciunea. Domnul iubeşte inimile cele cuvioase şi la El sunt bine-primiţi toţi cei fără prihană în cale. Înţelepciunea Domnului luminează faţa celui priceput, că ea soseşte la cei ce o doresc mai înainte ca aceştia să o fi cunoscut pe ea. Cel ce vine la dânsa nu va osteni şi cel ce priveghează pentru ea curând va fi fără de grijă. Că ea însăşi umblă şi caută împrejur pe cei vrednici de ea şi se arată lor cu bună plăcere; căci pe înţelepciune nu o biruieşte niciodată răutatea. Pentru aceasta am fost eu iubitor al frumuseţii ei. Şi am iubit-o şi am căutat-o pe ea din tinereţele mele. Şi am căutat-o ca să o aduc mie mireasă. Ca pe Stăpânul tuturor am iubit-o, pentru că ea învaţă în taină ştiinţa lui Dumnezeu şi cunoaşte lucrurile Lui. Ostenelile ei sunt bunătăţi; şi ea învaţă curăţia, mintea, dreptatea şi bogăţia, iar în viaţa oamenilor nimic nu este mai de trebuinţă decât acestea. Căci de pofteşte cineva multă ştiinţă, înţelepciunea ştie cele trecute, iar cele ce urmează să fie le asemuieşte; ea ştie tălmăcirea cuvintelor şi dezlegările vorbelor cele ascunse, cunoaşte de mai înainte semne şi minuni, ca şi întâmplările vremurilor şi ale anilor; ea este sfetnic bun pentru toţi. Că nemurire este într-însa şi mărire în împărtăşirea cuvintelor ei. Pentru aceasta, am vorbit către Domnul şi m-am rugat Lui şi am zis din toată inima mea: Dumnezeul părinţilor şi Domnul milei, Cel ce ai făcut toate cu cuvântul Tău, şi cu înţelepciunea Ta ai tocmit pe om, ca să stăpânească făpturile cele făcute de Tine, şi să îndrepteze lumea întru cuviinţă şi dreptate, dă-mi înţelepciunea care şade pe scaunele Tale şi nu mă despărţi pe mine de robii Tăi, că eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale. Trimite înţelepciunea Ta din ceruri de la locaşul Tău cel sfânt şi de la scaunul slavei Tale, ca fiind cu mine să mă înveţe ce este plăcut înaintea Ta. Şi să mă îndrepteze spre cunoştinţă şi să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori sunt toate cu temere şi cugetele lor cu greşeală.

De la Înţelepciunea lui Solomon, citire:

(Versete alese din diferite capitole)

Dreptul fiind lăudat, se vor veseli popoarele că pomenirea lui este fără de moarte. Pentru că este cunoscut lui Dumnezeu şi de oameni şi sufletul lui este bine-plăcut lui Dumnezeu. Iubiţi deci, oamenilor, înţelepciunea, poftiţi-o pe ea şi veţi învăţa că începutul înţelepciunii este dragostea şi păzirea legilor. Cinstiţi înţelepciunea ca să împărăţiţi în veci. Spune-voi vouă tainele lui Dumnezeu şi nu le voi ascunde de voi. Căci El este conducătorul înţelepciunii, îndreptătorul înţelepţilor şi cunoscătorul a tot cugetul şi lucrul; iar înţelepciunea învaţă toate gândurile, că într-însa este duh înţelegător şi sfânt, strălucirea luminii celei de-a pururea şi chipul bunătăţii lui Dumnezeu. Înţelepciunea aşează soţi lui Dumnezeu şi prooroci; şi este mai frumoasă decât soarele şi decât toată strălucirea stelelor, asemănându-se luminii celei dintâi. Ea scapă de dureri pe cei ce o slujesc şi-i îndreaptă pe cărări drepte; le dă lor cunoştinţă sfântă şi-i păzeşte de cei ce-i vânează pe ei, dându-le lor tărie în luptă; ca să înţeleagă toţi că ea este mai puternică decât toată credinţa. Şi nu va birui vreodată răutatea pe înţelepciune, nici nu va trece judecata fără să certe pe cei răi. Căci au zis întru sine, gândind cu nedreptate: Să facem silă dreptului, să nu ne fie milă de sfinţenia lui, nici să ne ruşinăm de cărunteţile bătrâneţilor celei de mulţi ani; că ne va fi nouă lege tăria noastră şi vom vâna pe cel drept, că nu este de nici un folos şi stă împotriva lucrurilor noastre şi ne învinuieşte de greşeli faţă de lege şi ne defăimează pentru păcatele învăţăturii noastre. Şi ne spune nouă că el are cunoştinţa lui Dumnezeu şi se numeşte pe sine fiu al lui Dumnezeu. Şi ne-a fost el nouă spre vădirea cugetelor noastre şi ne este greu nouă şi vedem că viaţa lui nu este asemenea cu a altora şi s-au schimbat cărările lui. De batjocură am fost socotiţi înaintea lui şi se depărtează el de căile noastre ca de nişte necurăţii şi fericeşte cele mai de pe urmă ale drepţilor. Să vedem dar dacă sunt adevărate cuvintele lui şi să ispitim cele ce urmează să i se întâmple lui. Cu ocară şi cu muncă să-l întrebăm pe dânsul, ca să cunoaştem blândeţile lui şi să ispitim nerăutatea lui, judecându-l pe el spre moarte de ocară, căci vor fi luate în seamă cuvintele lui. Acestea au gândit şi au rătăcit, că i-a orbit pe ei răutatea lor. Căci nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu şi n-au socotit că tu eşti singurul Dumnezeu, Care ai stăpânire peste viaţă şi peste moarte; şi să mântuieşti în vreme de scârbă, şi mântuieşti de toată răutatea ca un îndurat şi milostiv şi dai sfinţilor Tăi har şi stai împotrivă celor mândri cu braţul Tău.

LA LITIE

Stihirile, glasul al 2-lea:

Dumnezeu Cel Unul, Cel ce întru sfinţi Se odihneşte, aflând sălăşluire curată preasfinţitul tău suflet şi în el locuind, de dumnezeieşti daruri l-a umplut. Pentru aceea, nu înceta a lumina pe cei ce te laudă pe tine, Nifon, părintele nostru.

Acelaşi glas:

Acum ai dobândit desfătarea cea nestricăcioasă şi îndulcirea cea veşnică, pentru că Dătătorul de plată cu îndestulare îţi dăruieşte roadele ostenelilor tale cele multe şi ale faptelor tale cele bune, pe care le-ai adunat ca într-o vistierie. Pentru aceasta, primeşte cu dragoste, dumnezeiescule Părinte, lauda ce se aduce ţie din buze de tină, că eşti blând şi iubitor, Fericite Nifon, de Dumnezeu înţelepţite. Şi ca cel ce ai îndrăznire, cuvioase, roagă-te pentru sufletele noastre.

Slavă..., glasul al 2-lea:

Racla moaştelor tale cele cu bun miros, prealăudate părinte, sfinţeşte sufletele şi trupurile celor ce se apropie de ea cu credinţă; iar sfântul tău suflet după vrednicie se veseleşte, împreună cu îngerii fiind. Pentru aceea, îndrăznire având către Domnul şi cu cei fără de trup dănţuind în ceruri, împreună cu aceia roagă-te, cuvioase, să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum..., a Praznicului, acelaşi glas:

Cel ce ai sfinţit toată lumea cu lumina, în Munte înalt Te-ai schimbat la faţă, Bunule, arătând ucenicilor Tăi puterea Ta de a izbăvi lumea din călcarea poruncii. Pentru aceasta, grăim către Tine: Milostive Doamne, mântuieşte sufletele noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 5-lea:

Podobie: Bucură-te, cămara...

Bucură-te cel ce te-ai arătat moştenitor pustniciei lui Antonie, a lui Pavel, a lui Efrem, a lui Eftimie, a lui Sava şi a celorlalţi sihaştri, care au călătorit pe calea cea cu anevoie spre câştigarea faptelor şi isprăvilor celor bune, rătăcind prin pustietăţi şi prin munţi, adesea prin peşteri fiind omorâţi. Acestora, de care toată lumea nu este vrednică, tu ai râvnit cu dinadinsul; iar acum, împreună cu aceia, te bucuri, părinte. Pentru aceea, roagă pe Hristos să dăruiască mare milă celor ce te laudă pe tine.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca cu dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura (Ps. 131, 9).

Bucură-te, cel ce ai fost următor arhiereilor celor prealuminaţi de demult; care, cu mare cuviinţă, ai vieţuit în multe fapte bune şi ai strălucit prin minuni şi care au suferit osteneli, şi primejdii au răbdat. Aceia cu dreapta credinţă au întărit Biserica şi nu au lăsat-o să se clatine din pricina ereziilor. Aşa şi tu, părinte, râvnind cu dinadinsul acelora, ai suferit mii de mâhniri şi de osteneli, primejduindu-te pentru credinţă. Iar acum roagă-te, împreună cu aceia, ca să se dăruiască mare milă celor ce te laudă pe tine.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte (Ps. 111,1).

Bucură-te, cu adevărat, râvnitorule al Proorocului ce a petrecut timp îndelungat în pustietăţi şi s-a hrănit cu muguri şi cu miere sălbatică. Petrecerea şi mucenicia aceluia râvnind, Cuvioase Nifon, vitejeşte ca şi acela ai pătimit cu bunăştiinţă şi de bunăvoie adesea şi-ai omorât trupul, îndurând mucenicia care este cu mai multă durere decât mucenicia prin sabie. Pentru aceasta, acum te veseleşti împreună cu mucenicii, cu care roagă-te să se dăruiască mare milă celor ce te laudă pe tine.

Slavă..., glasul al 2-lea:

Lucrare pe potriva numelui ce porţi ai arătat, cuvioase, căci, prin îndelungata stare de trezire şi prin rugăciune neîncetată curăţindu-ţi mintea, te-ai făcut locaş al Sfântului Duh. Pentru aceea, mutându-te la ceruri în chip tainic, ne îmbunătăţeşti pe noi la apropierea de sfintele moaşte. Iar acum, închinându-ne cu dragoste la racla moaştelor tale, Preafericite Nifon, părintele nostru, cerem prin tine de la Dumnezeu curăţie şi mare milă pentru sufletele noastre.

Şi acum..., a Praznicului, acelaşi glas:

Cel ce în Muntele Taborului întru slavă Te-ai schimbat la faţă, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Dumnezeirii Tale, străluceşte şi nouă lumina cunoştinţei Tale şi ne povăţuieşte pe cărarea poruncilor Tale, ca un bun şi de oameni iubitor.

La binecuvântarea pâinilor, troparul ierarhului (de două ori) şi Născătoare de Dumnezeu Fecioară... (o dată).

Iar dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, se zice: troparul ierarhului, glasul al 3-lea (caută la Vecernia mică), Slavă..., Mucenicul Tău, Doamne, Evplu... Şi acum..., al Praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul..., se cântă troparul ierarhului (de 2 ori), Slavă..., al mucenicului, Şi acum..., al Praznicului.

După catisma întâi, sedealna, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea fecioriei tale...

Crucea pe umerii tăi cu osârdie ridicând-o, cuvioase, ai urmat Celui ce a binevoit a Se arăta pe pământ pentru noi. Pentru aceasta, ai părăsit toată îndulcirea lumească şi, ca fiind fără de trup, ai vieţuit, părinte, viaţă întocmai cu îngerii. Iar acum, împreună cu ei petrecând, adu-ţi aminte de cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine (de două ori).

A Praznicului, asemenea:

Raza dumnezeieştii Tale slave, Cuvinte al lui Dumnezeu, ai arătat-o pe cât s-a putut ucenicilor Tăi în Muntele Taborului, schimbându-Te la faţă. Cu aceea luminează-ne şi pe noi, cei ce Te lăudăm pe Tine, Unule şi neschimbat, Iisuse atotputernice. Pentru aceasta, grăim Ţie cu credinţă: Slavă, Hristoase, împărăţiei Tale.

După catisma a doua, sedealna, glasul al 4-lea:

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Toată ceata cea cerească s-a mirat văzând pe pământ viaţa ta cea în trup: căci ai petrecut, preafericite, vieţuind ca fiind fără de trup. Căci înspăimântă, înţelepte, toată mintea omenească, nepătimirea ta cea desăvârşită prin care te-ai arătat mai presus de oameni şi asemenea îngerilor. Pentru aceasta, îngerii şi oamenii împreună te laudă (de două ori).

A Praznicului, asemenea:

În Muntele Taborului Te-ai schimbat la faţă, Mântuitorule, arătând schimbarea oamenilor care va să fie la a doua Ta venire în slavă. Ilie şi Moise vorbeau împreună cu Tine, iar cei trei ucenici pe care i-ai luat împreună cu Tine, văzând, Stăpâne, slava Ta, s-au spăimântat de strălucirea Ta. Iar acum, luminează şi sufletele noastre Cel ce atunci ai făcut să strălucească acelora lumina Ta.

După polieleu, sedealna, glasul al 8-lea:

Podobie: Fluierele păstoreşti...

Cântând, fericite, din fluierele păstoreşti şi păscând fără rătăcire turmele tale, ai încetat a păstori, cunoscând sălbăticimea animalelor, şi ai alergat, părinte, acolo unde era preaslăvit Hristos Domnul. Şi, până la sfârşit vieţuind întru Dânsul, ai dobândit dumnezeiasca slavă.

A Praznicului:

Podobie: Porunca cea cu taină...

În Muntele Taborului ai arătat, Făcătorule de bine, strălucirea cea ascunsă sub trup a firii Tale, Hristoase, şi dumnezeiasca bunăcuviinţă, strălucind celor trei ucenici, care erau împreună cu Tine, slava Ta. Aceştia, neputând îndura strălucirea slavei Tale, au grăit: Sfânt eşti, că, neapropiat fiind, Te-ai făcut văzut lumii cu trup, Unule, Iubitorule de oameni.

Apoi antifonul întâi al glasului al 4-lea:

PROCHIMENUL:

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca cu dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura (Ps. 131, 9).

Evanghelia:

Din Sfânta Evanghelie după Ioan (X, 1-9), citire:

Zis-a Domnul: Cel ce nu intră prin uşă... (caută la 21 mai).

Psalmul 50.

Slavă..., glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Ierarhului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.

Glasul al 6-lea:

Cel ce ai ales pe cele nestricăcioase mai degrabă decât pe cele stricăcioase şi trecătoare, şi înţelepţeşte în locul pământului ai primit în schimb cerul, Înţelepte Nifon, pe noi, care încă locuim pe pământ, izbăveşte-ne de cei ce voiesc războaie, ca pururea să te cinstim.

CANOANELE

Canonul întâi al Praznicului, cu irmosul pe 6, al ierarhului pe 4 şi al mucenicului pe 4.

CANONUL Ierarhului

Alcătuire a lui Theona, ieromonahul şi egumenul.

Cântarea I, glasul al 8-lea:

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat...

Strălucit fiind cu slava Dumnezeirii, dumnezeiescule părinte, goneşte lipsa de luminare a sufletului meu, ca să laud luptele tale împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi.

Rănit fiind de dragostea lui Hristos din pruncie, preafericite, ai alergat ca un cerb însetat la izvoarele apelor şi ai ajuns la faptele cele bune.

Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat cele mici cu cele mari, ca un înţelept. Pentru aceasta te-ai arătat vas al Treimii, părinte preasfinţite.

A Născătoarei:

Marie, Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru cei ce vieţuim în locaşul tău cel dumnezeiesc, ca să ne izbăvim de toată primejdia.

CANONUL mucenicului

Alcătuire a lui Iosif.

Cântarea I, glasul al 4-lea:

Irmos: Pe voievozii cei tari...

Cu arma Crucii înotând, ai intrat în limanul Vieţii, în care, cu bucurie petrecând luminat, mărite, fă să înceteze valul inimii mele care mă tulbură mult, pentru ca în linişte să măresc pomenirea ta.

Stea cu totul luminoasă ai răsărit în cinstita tărie a Bisericii, înţelepte, luminând pe credincioşi cu strălucirile virtuţilor, Evplu, şi cu puterea Duhului izgonind întunericul demonilor.

Cu dumnezeiască putere fiind întărit, înţelepte, ai propovăduit cu cuget dumnezeiesc că Cel născut din Dumnezeu este Dumnezeu, Care de bunăvoie a răbdat răstignire şi cu moartea pe moarte a stricat, mărite.

Slavă...

Toţi să se grăbească a te lăuda pe tine, purtătorule de Dumnezeu, căci, cu învăţăturile cele dumnezeieşti, ai răpit din gura vrăjmaşului pe toţi cei ce cu bunăcuviinţă au primit cuvintele tale, preaviteazule purtător de chinuri al lui Hristos.

Şi acum..., a Născătoarei:

Cu pogorârea cea înfricoşătoare strălucind Hristos, din pântecele tău cel purtător de lumină, Preacurată, ca un Soare a răsărit celor din lume, risipind negura mulţimii de zei şi luminând marginile lumii.

Catavasie: Cruce însemnând Moise...

Cântarea a 3-a:

Irmos: Doamne, Cel ce ai tăcut cele de deasupra...

Ca pe un adevărat propovăduitor câştigându-te pe tine, ne-am luminat prin cuvintele tale cele înţelepte şi către cunoaşterea voii lui Dumnezeu toţi au fost povăţuiţi. Pentru aceasta, te cinstim.

Potolind viforul săltărilor trupului, ai fost rănit de dragostea cea dumnezeiască, de Dumnezeu fericite. Pentru aceasta, ai alergat la locaşurile Domnului din Muntele Athos şi pe toţi cei ce locuiau acolo i-ai luminat.

Cu luminarea faptelor tale cele bune covârşeşti, preafericite, luminătorii cei de pe cer. Căci ai răsărit ca un soare în Muntele Athos, luminând pe toţi cei ce se apropie de tine.

A Născătoarei:

Tu eşti mărirea pământenilor, Născătoare de Dumnezeu şi scăpare tare a celor ce cu credinţă aleargă la tine. Pentru aceea, nu ne trece cu vederea, ci, apucând înainte, izbăveşte de tot felul de rele pe cei ce nădăjduiesc spre tine.

Alt Canon

Irmos: Biserica cea stearpă...

Te-ai dat pe tine de bunăvoie ca un mieluşel vrând a fi junghiat pentru Hristos, Care pentru tine de voie a sărăcit şi a fost junghiat, Evplu preafericite.

Jertfă fără de prihană şi cu bun miros, şi prinos desăvârşit te-ai adus lui Dumnezeu, fericite, cu bucurie cântând: Sfânt eşti, Doamne.

Slavă...

Întărindu-te cu legile Evangheliei, cugetătorule de Dumnezeu, ai stat în mijlocul celor fără de lege, strigând cu tărie: Stau de faţă înaintea celor ce nu mă caută ca să mustru păgânătatea lor.

Şi acum..., a Născătoarei:

Sălăşluindu-Se Dumnezeu în pântecele tău, Preacurată, nu a clintit nicidecum cheile fecioriei tale. Pe Acela roagă-L să întărească pe toţi cei ce te cântă pe tine.

Catavasie: Toiagul în chip de taină...

Condacul şi icosul Praznicului şi Condacul mucenicului, glasul 1:

Podobie: Ceata îngerească...

Cu arma Crucii bine înotând, ai intrat în limanul cel lin al locaşurilor cereşti. În acelea fiind sălăşluit, Fericite Evplu, roagă pe Ziditorul să izbăvească de toată nevoia şi necazul pe cei ce prăznuiesc cu rugăciune astăzi pomenirea nevoinţelor tale.

Sedealna Ierarhului, glasul al 8-lea:

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu...

Învăţând înţelepciunea cea de sus şi primind bogăţia cea de taină, ai îmbogăţit pe toţi credincioşii, preasfinte, cu cuvintele veselind inimile dreptcredincioşilor şi înecând taberele necredincioşilor. Pentru aceea, după vrednicie, ai luat răsplătire ostenelilor tale, cununa din darul cel de sus, Nifon, părintele nostru. Iar acum roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă..., Sedealna mucenicului, glasul 1:

Podobie Mormântul Tău...

Legile lui Hristos ţinând în mâini, ai stat în chip vădit strigând către vrăjmaşi: De bunăvoie am venit şi de faţă stau ca să pătimesc cu toată tăria, Şi, plecându-ţi grumazul, ai primit cu bucurie tăierea capului cu sabia, săvârşindu-ţi alergarea.

Şi acum..., a Praznicului, glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat...

Suindu-Te cu ucenicii în Munte şi strălucind întru slava Tatălui, au stat înaintea Ta Moise împreună cu Ilie. Căci Legea şi proorocii ca pe Dumnezeu Te slujesc pe Tine, a Cărui existenţă firească de Fiu mărturisind-o, Te-a numit Fiu pe Tine, Părintele ceresc, pe Care împreună cu Tine, Fiule, şi cu Duhul Sfânt Îl slăvim.

Cântarea a 4-a:

Irmos: Tu eşti, Hristoase, Domnul...

Raza Sfântului Duh sălăşluind în tine, cuvioase, şi curăţindu-te la trup şi la suflet, ai primit, părinte, darul preoţiei şi te-ai făcut cu adevărat locaş al Sfintei Treimi şi vas al darurilor Duhului.

Alt Moise te-ai arătat nouă, preasfinţite; dar, dând credincioşilor legea cea de mântuire, o dăruieşti nu scrisă pe lespezi de piatră, ci scrisă prin lucrarea darului în inimile lor; şi tuturor povăţuitor făcându-te ai grăit: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Te-ai făcut Biserică vie şi însufleţită lui Dumnezeu, din pruncie fiind organ al Duhului care răsună tuturor glasul de Dumnezeu însuflat al faptei bune; şi pricină de mântuire te-ai făcut, arătând tuturor moştenirea cerurilor, Preamărite fericite Nifon.

A Născătoarei:

După Dumnezeu, pe tine folositoare te-am câştigat, pentru că ai fost Maică a lui Dumnezeu, a Făcătorului şi Ziditorului. Pentru aceea, pe toţi care locuiesc în locaşul tău miluieşte-i, iar moştenirea pe care ai câştigat-o acopere-o şi o izbăveşte de vrăjmaşii cei nevăzuţi, Preacurată.

Alt Canon

Irmos: Pentru dragostea chipului...

Cu adevărat Biserică însufleţită a Preasfintei Treimi te-ai arătat şi cu arma credinţei ai surpat pe pământ capiştile idolilor, Mucenice Evplu.

De frumuseţea cea dumnezeiască, îndulcindu-te, Evplu, ai nesocotit bătăile, durerile şi chinurile cele fără de număr şi cu bucurie ai pătimit.

Smerindu-te înaintea lui Dumnezeu, înţelepţite mucenice, ai smerit inima cu cuget semeţ a ucigătorului şi te-ai suit către Cel ce a înălţat pe oameni la cer.

Slavă...

Aprinzându-te de dragoste pentru Stăpânul, ai ars cu desăvârşire toată înşelăciunea şi cu osârdie ai mers la pătimire, mucenice.

Şi acum..., a Născătoarei:

Bogaţii poporului tău se închină ţie, Fecioară, care ai născut pe Cel ce a îmbogăţit pe toţi cu cunoştinţe dumnezeieşti, pe Hristos Dumnezeul nostru.

Catavasie: Auzit-am, Doamne, taina...

Cântarea a 5-a:

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Încă tânăr fiind tu, ai mers la Muntele Athos şi ai intrat în Mănăstirea Botezătorului, unde ai primit strălucirea Duhului. În acest chip, luminându-te, te-ai făcut propovăduitor tuturor celor de aproape şi de departe.

Nu înceta a te ruga în taină Stăpânului, preafericite, pentru toată obştea credincioşilor; căci Dumnezeu spre luminare te-a ales întâistătător, păstor şi începător al Bisericii Tesaliei.

În ce chip voi spune, cuvioase, osârdiile, ostenelile şi nevoinţele pe care le-ai săvârşit pentru turma ta? Şi în ce chip voi spune, fericite, străduinţa, vegherea cea de toată noaptea, răbdarea şi lupta împotriva năvălirilor diavoleşti, pe care le-ai îndurat?

A Născătoarei:

Unul în două firi, Dumnezeu şi om, Te ştim pe Tine, Care în chip de negrăit Te-ai născut din Preacurata Fecioară, Iubitorule de oameni. De aceea Te rugăm, Mântuitorule, pentru rugăciunile Maicii Tale celei fără de prihană, mântuieşte pe cei binecredincioşi.

Alt canon

Irmos: Necredincioşii nu vor vedea...

Fiind cu totul strălucitor din pricina privirii spre Dumnezeu şi întărindu-te cu vitejia, ai mers cu nădejde în privelişte şi ca un leu viteaz ai biruit păgânătatea, preaalesule.

Ţie, celui ce ai suferit pentru Dânsul moarte amară, purtătorule de chinuri, ţi-a dăruit Iubitorul de oameni viaţă fără întristare şi cu cetele mucenicilor te-a împreunat pe tine, ca pe un viteaz.

Slavă...

Cu cuget plin de osârdie ţi-ai plecat grumazul şi, tăindu-ţi-se capul, luminat te-ai îndreptat cu Hristos, cuvioase, îndulcindu-te de Dumnezeire.

Şi acum..., a Născătoarei:

Arătatu-te-ai cu adevărat mai presus decât îngerii, născând în chip de negrăit pe Ziditorul îngerilor, pe Cel ce a preamărit pe Sfinţii Mucenici, Preasfântă Maică Fecioară.

Catavasie: O, de trei ori fericite lemn...

Cântarea a 6-a:

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Arătatu-te-ai dreptar şi chip al preoţiei, fericite, mai întâi în Tesalia şi apoi în cetatea lui Constantin, care împărăteşte peste toate cetăţile.

Ai adunat în sufletul tău, preafericite, virtuţile tuturor sfinţilor: lipsa de răutate a lui Moise, blândeţea lui David şi râvna lui Ilie. Pentru aceasta, te-ai arătat a fi locaş al lui Dumnezeu.

Te-ai asemănat neguţătorului bun, părinte preafericite, căutând mărgăritarul cu adevărat de mare preţ; şi, aflându-l, te-ai arătat minunat, prin razele Lui cele strălucitoare, şi pe Dumnezeu ai lăudat.

A Născătoarei:

Tu, singura viţă adevărată, Preacurată, ai odrăslit în chip nelucrat Strugurele cel copt, Care picură vin dulce, îndulcind inimile celor ce te laudă pe tine.

Alt canon

Irmos: Venit-am întru adâncurile...

Pe când încă ţi se scurgea sângele, ai stat înaintea Dătătorului tău de lupte şi de la Dânsul ai primit, bucurându-te, cununile biruinţei, de Dumnezeu înţelepţite Evplu, preaviteazule.

Cu bărbăţie ai stat înaintea divanului, ţinând în braţele tale Legile Stăpânului şi cu îndrăznire ai mustrat pe cei fără de lege, cuvioase.

Slavă...

Nu te-ai spăimântat de sabie şi nu te-ai temut de mulţimea chinurilor, ci cu dreaptă credinţă ai propovăduit adevărul înaintea judecătorilor divanului şi aşa ai nimicit înşelăciunea.

Şi acum..., a Născătoarei:

O, minune preaslăvită! Cum ai născut, Fecioară, necunoscând ispită de bărbat? Şi cum ai hrănit cu lapte pe Cel cu adevărat Dătător de lapte şi pe Cel ce hrăneşte toate făpturile, Maică preacurată.

Condacul Ierarhului, Glasul al 4-lea

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...

Pomenirea nevoinţelor tale cea strălucită şi de lumină purtătoare, răsărind în chip luminat, veseleşte, Părinte, sufletele tuturor celor binecredincioşi; iar atingerea de sfintele tale moaşte îndulceşte simţirile lor, îndulcindu-le. Pentru aceasta, după cuviinţă te mărim, înţelepte Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru.

Icos

Înger în trup şi întocmai cu îngerii văzându-te pe tine, dumnezeiescule părinte, ne minunăm de lucrarea cea mai presus de fire a nevoinţelor tale şi, de uimire fiind cuprinşi, strigăm către tine: Bucură-te, vistieria tuturor faptelor bune; bucură-te, vasul luminii celei dumnezeieşti. Bucură-te, cel ce ridici pe cei ce cad de multe ori; bucură-te, cel ce îndrepţi pe toţi cei ce greşesc. Bucură-te, că te-ai arătat slugă credincioasă lui Dumnezeu; bucură-te, că pentru aceasta te-a încununat Hristos. Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Bisericii; bucură-te, sprijinitorul fără asemănare al Ortodoxiei. Bucură-te, pricina de mântuire a celor ce sihăstresc; bucură-te, calea de slobozire a celor robiţi. Bucură-te, dreptar care covârşeşti firea; bucură-te, cel ce dăruieşti dez-legare de fapte rele. Bucură-te, părinte, de Dumnezeu înţelepţite cuvioase.

SINAXAR

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Mănăstire Dionisiu din sfântul Munte Athos, în anii de la Hristos 1460.

Acest Sfânt Nifon s-a născut în Tesalonic din părinţi binecredincioşi şi de bun neam: mama lui, Maria, era din această cetate, iar tatăl său, Daniel, se trăgea din Dalmaţia. Aşezaţi în Tesalonic, părinţii sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae şi Maria. După moartea tatălui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al doilea, Nicolae, a fost dat la învăţătura cărţilor sfinte, dovedind multă silinţă, încât la vârsta de 12 ani ştia toată rânduiala slujbelor bisericeşti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor cărţi şi dorea să-şi adâncească cunoştinţele. Pentru aceasta, curând, fără ştirea dascălului şi a maicii sale, a urmat pe un monah învăţat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a rămas alături de vestitul pustnic Antonie, care nu după multă vreme l-a tuns în călugărie, dându-i numele Nifon.

După moartea pustnicului Antonie, călugărul Nifon, plin fiind de râvna învăţăturii şi auzind că în cetatea Iarda este un dascăl foarte învăţat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, după luarea Constantinopolului de către turci la 1453, dascălul Zaharia a fost hirotonit episcop, călugărul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Atos, aşezându-se la început în Mănăstirea Pantelimon. Însă după o vreme s-a mutat în peştera Krughi, unde a pustnicit, desăvârşindu-se în învăţăturile sfinte.

De acolo a fost chemat de întâi-stătătorul Lavrei celei mari a Sfântului Atanasie ca dascăl. După multă vreme, cunoscând că în Mănăstirea Dionisiu, cu hramul Sfântului Înaintemergător şi Botezător Ioan, se află mulţi îmbunătăţiţi monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbrăcat îngerescul chip al schimniciei şi a fost hirotesit, după canoane, citeţ şi ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon şi ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovniceşti, cu privegherile, cu rugăciunea şi cu dragostea faţă de toţi, Sfântul Nifon a ajuns curând a fi în adevăr luminător, nu numai al Mănăstirii Dionisiu, ci şi al întregului Sfânt Munte Atos, încât puterea înţelepciunii lui ajunsese vestită şi în cetatea Tesalonicului.

De aceea, după moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicuiui, soborul episcopilor şi al clerului aleseră ca mitropolit al Tesalonicuiui pe Sfântul Nifon, care, cu toată împotrivirea lui, a trebuit să primească. Aici Sfântul Nifon a propovăduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii şi îndemna pe cei bogaţi să ajute pe cei neputincioşi şi pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebită grijă, chiar dacă erau de altă lege. Vestea despre puterea cuvântului şi despre faptele Sfântului Nifon s-a răspândit atât de repede şi de departe, încât când, după doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost făcut patriarh al Constantinopolului şi a toată lumea. Însă nu după multă vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împărătească din Patriarhie la Mănăstirea Sozopoli. Dar după doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însă după scurtă vreme, la uneltirile unora, împăratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea păzit de ostaşi.

Vestea despre Sfântul Nifon s-a răspândit până departe, încât, auzind cele despre sfântul, domnitorul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1496-1508), dorind să-l vadă, a căpătat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea Înaltei Porţi să viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în faţa sfântului, domnitorul Radu cel Mare grăi: «Eu, Stăpâne Sfinţite, doream foarte mult să mă învrednicesc a vedea fericita ta faţă. Slavă lui Dumnezeu că m-am învrednicit a dobândi aceasta astăzi; sunt mâhnit însă de ispitirile ce pătimeşti». Sfântul Nifon îi răspunse: «Preastrălucite Domn, prin multe necazuri ni se cade nouă să intrăm în împărăţia cerurilor, căci zice Domnul că se cade să suferim primejdiile acestei vieţi cu bucurie». Acestea şi altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: «Mă rog Arhieriei tale să vii în Ţara Românească să ne înveţi pe noi, căci cu totul suntem lipsiţi de duhovniceasca învăţătură şi de păstor învăţător; acolo te vei odihni şi toţi te vor primi cu bucurie. Dă-mi cuvântul şi voi mijloci la Poartă a ţi se da voie».

Şi, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine şi l-a dus în Ţara Românească, la anul 1504, unde toţi l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis: «Te avem pe tine povăţuitor şi păstor al nostru, ca să ne povăţuieşti pe noi pe calea mântuirii, şi să ai stăpânire asupra lucrurilor bisericeşti, şi orice vei porunci, se va face». «Mă rog, răspunse Sfântul Nifon, ca orice voi face spre îndreptare să primiţi cu bucurie; iar însuţi de vei greşi, să primeşti duhovniceasca mea sfătuire, pentru că dacă poporul va vedea că domnul ţării primeşte îndreptare de pocăinţă, şi el cu înlesnire se va îndrepta; şi, dimpotrivă, dacă domnul ţării va călca legile şi va defăima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cădere».

Apoi preaînţeleptul Nifon a poruncit să se adune în sobor toţi preoţii, egumenii mănăstirilor şi boierii divanului domnesc, cărora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului său şi înţelepciunea sa cea mare atât au mişcat inimile celor de faţă încât toţi au primit învăţătura cu bucurie şi au hotărât a-şi îndrepta năravurile. După aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, cărora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfătuindu-i să se îngrijească de turma lui Hristos.

În vremea aceea, un boier din Moldova, rău nărăvit şi făcând multe rele, a fugit din ţara Moldovei în Ţara Românească cu femeia şi cu copiii săi. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit să-şi ia altă soţie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate că ştia că acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile părinţilor săi şi canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean şi cu blândeţe l-a sfătuit, să lase femeia cea luată fără lege şi să se întoarcă la soţia sa cea după lege. Boierul moldovean a mers şi s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, căutând să-l întărâte a izgoni pe Sfântul din Ţara Românească. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de ameninţări, s-a dus la domnitor şi, arătându-i scrisoarea femeii celei după lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiască şi i-a arătat că nu se cade să defaime cele rânduite de dumnezeieştile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lăsând la o parte evlavia ce arătase mai înainte, s-a pornit cu sălbăticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l că a călcat predaniile şi rânduielile ţării şi poruncindu-i să plece din Ţara Românească.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserică, unde a poruncit să se strângă tot poporul, pe care învăţându-l îndestul, s-a îmbrăcat în veşmintele arhiereşti şi a afurisit atât pe boierul moldovean cel fără de lege cât şi pe cei ce îl ajutaseră la săvârşirea acelei fărădelegi. Apoi a proorocit câte aveau să se întâmple Ţării Româneşti şi cum au să moară de moartea cea rea şi domnitorul Radu cel Mare şi boierul moldovean, sfârşindu-se în fărădelegea lor. După aceea, aşezând veşmintele arhiereşti pe sfânta masă, a ieşit din biserică.

Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat poruncă în tot oraşul ca nimeni să nu socotească pe Sfântul Nifon ca arhiereu şi nici să-i dea cinste şi căutare; căci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îşi va pierde viaţa, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sfântul Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o căscioară mică, unde un fiu duhovnicesc al său, Neagoe, din familia Basarabilor, îl hrănea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget şi temându-se a nu veni asupra lui vreun rău pentru această faptă, a mijlocit să fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul şi-a cerut iertare prin făgăduinţi de multe daruri. Sfântul însă, cunoscând vicleşugul domnitorului, nu i-a dat iertare şi a plecat de la el repetând aceeaşi proorocie ce rostise în biserică.

Plecând din Ţara Românească, Sfântul Nifon s-a dus împreună cu doi ucenici ai săi, Macarie şi Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, şi de acolo în Sfântul Munte Atos, la Mănăstirea Vatoped, unde a fost primit cu multă evlavie. Iar din Mănăstirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mănăstirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultări, nefiind cunoscut de fraţii din mănăstirie decât târziu prin arătare îngerească. Şi, făcând multe minuni Sfântul Nifon, şi-a dat obştescul sfârşit în Mănăstirea Dionisiu, la 11 august 1508.

Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Atos o delegaţie ca să aducă în Ţara Românească moaştele Sfântului Nifon «ca să curăţească greşeala Iui Radu şi a altora, care făcuse rău sfinţiei sale». Dezgropând trupul Sfântului Nifon şi aşezându-l în coşciug de lemn, delegaţia trimisă de Neagoe Basarab, împreună cu câţiva călugări din Mănăstirea Dionisiu şi cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Ţara Românească, unde l-au dus cu alai mare la Mănăstirea Dealului şi l-au aşezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul nopţii în Mănăstirea Dealului s-au făcut rugăciuni pentru iertarea păcatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revărsatul zorilor Neagoe Vodă, care era părtaş la rugăciune, a văzut în aţipeală iertarea lui Radu Vodă.

După ce au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moaştele Sfântului Nifon au fost aşezate în sicriu de argint poleit cu aur şi înfrumuseţat cu pietre scumpe şi cu smalţ şi înapoiate la Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Atos. Călugării de la Mănăstirea Dionisiu au dăruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul şi o mână din moaştele Sfântului Nifon, care au fost aşezate în Mănăstirea zidită de Neagoe Basarab la Curtea de Argeş.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu diaconul

Acest sfânt a trăit în zilele împăratului Diocleţian şi era de neam din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la guvernatorul Calvisian, că este creştin, şi nevoind a se lepăda de Hristos, a fost supus la nesfârşite şi grele chinuri, după care, tăindu-i-se capul, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii cinstitei şi înfrumuseţatei case şi dumnezeieşti biserici a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, numită Eleusa.

Tot în această zi, pomenirea Icoanei celei nefăcută de mână a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie şi Gaian, care s-au săvârşit prin foc. Şi se face soborul lor la locaşul sfinţilor şi măriţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmos: Din Iudeea venind...

Biserică însufleţită a Cinstitului şi Sfântului Duh te-ai făcut, învăţând pe credincioşi cu adăpările cele prea dulci ale cuvintelor tale, îndemnându-i a cânta: Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat eşti.

Cetatea cea cu adevărat mai presus decât toate cetăţile se bucură că te-a câştigat pe tine păstor de la Dumnezeu. Şi, luminându-se cu învăţăturile tale, acum cântă: Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat eşti.

Toată latura României mărturiseşte puterea darurilor tale, pentru că la intrarea ta în ea ai săvârşit vindecări; şi pe credincioşii de acolo i-ai îndemnat să cânte: Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat eşti.

A Născătoarei:

Pe Tine, Cuvântul cel mai presus de lumină şi Raza Tatălui, Hristos Domnul, Fecioara, norul cel luminos, fără de sămânţă Te-a născut mai presus de minte şi de cuvânt. Pentru rugăciunile ei, Mântuitorule, mântuieşte pe cei ce Te laudă pe Tine.

Alt canon

Irmos: Cei trei tineri în Babilon...

Sângele tău picurând pe pământ, a stins jeratecul înşelăciunii şi cu bogăţie a adăpat Biserica lui Hristos, care cu dreaptă credinţă te laudă pe tine, preafericite.

Având suflet viteaz şi cuget neclintit, ai surpat la pământ înşelăciunea şi pe sprijinitorii minciunii i-ai mustrat cu învăţăturile tale, Preaînţelepte Evplu.

Uşa raiului s-a deschis ţie, Evplu, fericite mucenice al lui Hristos, văzându-te înfrumuseţat cu pătimirea cea dumnezeiască şi cu cununa biruinţei.

Slavă...

Curăţindu-te la suflet, mucenice, cu jeratecul cel dumnezeiesc, ai stins jeratecul mulţimii de zei, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum..., a Născătoarei:

Pentru a închipui pântecele tău cel dumnezeiesc, Preacurată, cuptorul persan a păzit nearşi pe tinerii care cântau: Doamne Dumnezeule, binecuvântat eşti.

Catavasie: Nebuna poruncă a tiranului...

Cântarea a 8-a:

Irmos: De şapte ori cuptorul...

Ca un fulger a strălucit peste tot pământul viaţa ta şi puterea graiurilor tale şi a vieţuirii tale celei minunate, care veseleşte inimile tuturor credincioşilor care neîncetat cântă: Preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Supunându-te legii, cuvioase, ai plecat din pricina împărţirii părerilor, din scaunul patriarhal; dar, ca pe o comoară prea-scumpă, te-a primit Ţara Românească, iar mai-marele poporului ei ţi-a încredinţat, după vrednicie, toată ocârmuirea Bisericii ca să-i aduci pe ei lui Dumnezeu, fericite.

A Treimii:

Părinte şi Fiule fără de început, Mântuitorule, şi Duhule cel dumnezeiesc, Lumina cea întreită a unei firi nedespărţite şi neapropiate, păzeşte pe cântăreţii tăi şi fereşte de necazuri şi de primejdii ţara aceasta şi pe cei ce cu dreaptă credinţă vieţuiesc în ea, ca să te laude fără încetare, Sfântă Treime, în toţi vecii.

A Născătoarei:

Prealăudată, tu eşti nădejdea, aşteptarea şi lauda mea, ancoră şi liman, zid şi întărire, folositoare, sprijin şi scăpare. Pentru aceasta, nu mă lepăda, Preasfântă, pe mine cel ce scap la tine, ca să grăiesc cu credinţă: Popoare, preaînălţaţi pe ceea ce este plină de har.

Alt Canon

Irmos: Izbăvitorule al tuturor...

Curăţire de tot felul de boli şi izgonire a duhurilor celor vătămătoare sunt moaştele tale, pe care, sărutându-le, grăim: Toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Soborul credincioşilor s-a bucurat de tine, agonisindu-te pe tine mijlocitor, sprijinitor şi fierbinte rugător către Hristos, Evplu, preafericite diacone, cel împreună-vorbitor cu sfinţii îngeri.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Adunaţi-vă, dreptcredincioşilor şi luaţi de la mormântul mucenicului tămăduire împotriva bolilor; şi cu credinţă grăiţi: Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Şi acum..., a Născătoarei:

Preacurată şi preanevinovată, te-ai înfrumuseţat mai mult decât toată bună-cuviinţa îngerilor, născând pe Ziditorul oamenilor şi al îngerilor, Căruia cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile pe Domnul.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi prea-înălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie: Binecuvântaţi, tineri...

Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimântatu-s-a Iosif...

Ai alergat, Preafericite Nifon, de Dumnezeu înţelepţite, la locaşurile cele prea-dorite din Muntele Athos. Şi acolo ai pus cu bărbăţie biruinţă mai întâi asupra luptătorului împotrivă, oştindu-te cu tărie. Pentru aceea, ca un mare purtător de biruinţă, ai primit cununa cea neveştejită.

Biserica Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan ai luminat, cuvioase, şi obştea ei ai înconjurat-o cu îngrădiri tari, bine povăţuind pe cei din ea către păşunea cea nepătimitoare a Edenului cel nestricăcios şi către odihna cea veşnică.

Calea ta cea bună ai săvârşit şi credinţa ai păzit pe pământ, părinte, iar în ceruri ţi s-a păzit cununa dreptăţii, de care te învredniceşte pururea, împreună cu toţi sfinţii, proorocii, apostolii şi ierarhii şi cu mucenicii.

A Născătoarei:

Fecioară, Maica lui Dumnezeu, să ne izbăvim toţi cei ce vieţuim cu dreaptă credinţă în ţara aceasta de răutatea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, cu sprijinul tău, Preacurată, şi cu rugăciunile robului tău, Nifon Ierarhul, apărătorul nostru.

Alt Canon

Irmos: Era prin boala...

Cu adevărat te-ai învrednicit a vedea de aproape cele dorite de departe de tine, preafericite; şi ca cel ce ai ajuns la singura săvârşire a doririlor tale ţi-ai potolit sufletul tău, Evplu, diacone, vrednicule de minune.

Ca pe un sceptru ţinând în mâinile tale Crucea, te-ai îmbrăcat în chip luminat cu porfira roşită de sfinţitul tău sânge, preafericite; iar acum stai înaintea Împăratului Hristos, Evplu, pârga mucenicilor.

Astăzi cinstita mitropolie a Cataniei, avându-te ales păzitor pe tine, prăznuieşte, împreună cu toate eparhiile şi cu toate cetăţile, pomenirea pătimirii tale, Mucenice Evplu; pe aceea păzeşte-o cu rugăciunile tale.

Slavă...

Cu dumnezeiască împărtăşire îndumnezeindu-te, te-ai făcut în chip vădit, cuvioase, soare luminos şi te-ai sălăşluit întru lumina cea dumnezeiască, mucenice. Iar acum luminezi pe cei ce săvârşesc pomenirea pătimirii tale celei purtătoare de lumină, fericite.

Şi acum..., a Născătoarei:

Cu razele Luminii celei din tine luminează, dumnezeiască Mireasă, sufletul meu, şi ridică-mă, Născătoare de Dumnezeu, pe mine cel ce zac în groapa piericiunii, ruşinând pe nevăzuţii vrăjmaşi care necăjesc pururea inima mea şi mă împing pe mine spre patimi.

Catavasie:

Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care «ai odrăslit nelucrat pe Hristos, «de Care lemnul Crucii, cel de viaţă purtător, pe pământ a fost sădit. Pentru aceasta, acum, înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim».

Luminânda Ierarhului:

Podobie: Cuvinte, Cel ce eşti Lumina...

Lumina cea înţelegătoare a Duhului strălucind în sufletul tău, preafericite, a luminat cugetul tău, înfrumuseţându-L Pentru aceasta, luminează acum mintea mea, îndreptând-o, părinte, pe cărarea cea dumnezeiască.

Altă luminândă, a mucenicului:

Podobie: Femei, auziţi glas...

Dăruindu-te cu totul lui Dumnezeu Atotstăpânitorul şi cu fulgerele cele de sus fiind strălucit, adu-ţi aminte, purtătorule de chinuri, de cei ce săvârşesc pomenirea pătimirii tale cea purtătoare de lumină şi te cinstesc pe tine, sfinte, ca pe slujitorul Tainelor lui Hristos, Mucenice Evplu.

Slavă..., Şi acum..., a Praznicului:

Cuvinte, Cel ce eşti Lumina neschimbată a Tatălui luminii cel nenăscut, întru Lumina Ta cea arătată astăzi în Muntele Taborului am văzut Lumină pe Tatăl şi Lumină pe Duhul, Care aduce la lumină toată făptura.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn...

Veniţi acum, întru Duhul alergând, adunările iubitorilor de praznic; bucuraţi-vă şi prăznuiţi preamărită pomenirea dumnezeiescului Nifon, care, ca şi când ar fi fost fără de trup, a petrecut viaţă îngerească. Pentru aceea, s-a şi învrednicit a se sălăşlui în ceruri şi a sta împreună cu îngerii Celui ce străluceşte toate.

Astăzi, cete ale tuturor sfinţilor, glăsuiţi din cer şi cântaţi cântare aleasă, că a sosit cu adevărat pomenirea Purtătorului de Dumnezeu Nifon. Pentru aceasta, toţi proorocii, apostolii şi mucenicii împreună cu îngerii slăviţi pe Domnul, Cei ce preamăreşte pe robii Săi.

Veniţi, toată mulţimea sihaştrilor din Muntele Athos, să lăudăm după datorie cu cântări pe dumnezeiescul Nifon, prietenul adevărat ai lui Dumnezeu; căci noi suntem datori să mulţumim lui ca unui făcător de bine şi să avem pildă chipul nevoinţelor lui, pentru că ne-a lăsat nouă învăţătură despre toate faptele bune.

Altă stihiră, acelaşi glas:

Veniţi, adunarea credincioşilor, să alcătuim ceată duhovnicească şi în cântări să cinstim pe ierarhul lui Dumnezeu, Nifon, pururea pomenitul. Căci astăzi ne-a răsărit nouă ca o stea strălucitoare, luminând cugetele tuturor celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşesc cinstită pomenirea lui.

Slavă..., glasul al 5-lea:

Vieţuirea ta aleasă, cea întocmai cu a îngerilor şi de Dumnezeu iubită, cetele îngereşti văzând-o, de Dumnezeu înţelepţite, Cuvioase Nifon, cu uimire o laudă. Iar taberele puterilor întunericului cu adâncă mâhnire se ruşinează, văzând că tu, părinte, cu înţelepciune ai defăimat toate cele pământeşti şi te-ai înălţat cu gândul la cer. Pentru aceea, te-ai făcut, fericite, adevărată pildă credincioşilor şi îndreptător monahilor. Iar acum, având îndrăznire către Dumnezeu, roagă-te să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum... a Praznicului, acelaşi glas:

Veniţi sa ne suim în Muntele Domnului şi în casa Dumnezeului nostru şi să vedem slava Schimbării Lui la faţă, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, şi prin Lumină să luăm lumină, ca, înălţaţi cu Duhul fiind, să lăudăm pururea Treimea cea de o fiinţă.

Doxologia mare, ecteniile şi optustul.

Sursa: Mineiul pe august, Edtura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, pag. 124-150.