Slujba Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânișoara
De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
La Vecernia Mică
La Doamne, strigat-am..., punem 4 stihiri, glasul 1, podobie: Ceea ce eşti bucuria...
Pe vrednicii Cuvioşi ai Mântuitorului Hristos, pe cei ce cu trezvie au înmulţit talantul cel dat lor de Stăpânul tuturor, pe înţelepţii Neofit şi Meletie să-i lăudăm cei credincioşi, întru cântări cinstind slăvită pomenirea lor. (de două ori)
Prealăudaţilor Părinți, voi aţi ridicat pe umeri crucea ostenelilor, următori făcându-vă Mântuitorului şi împreună moştenitori ai cerului; deci, cu osârdie, rugaţi-vă pentru sufletele noastre.
Cu veselie, astăzi obştea monahilor cinsteşte, după vrednicie, pe pustnicii cei mult nevoitori, încununați cu răbdarea și smerenia, pe cei ce dreaptă socotință au dobândit și înțelepciunea cea de sus.
Slavă…, glasul al 2-lea:
Veniţi astăzi, împreună să ne bucurăm în Domnul la praznicul Cuvioşilor Părinţi Neofit şi Meletie, cei de Dumnezeu înţelepţiţi şi luminaţi de Duhul Sfânt. Să ne apropiem cu credinţă și să cinstim sfintele lor moaşte ca pe o desfătare dumnezeiască şi să ne facem părtaşi cerescului har, umplându-ne sufletele de bunătăţile cele duhovniceşti ale nevoinţelor şi ale învăţăturilor lor. Pentru aceasta, cu mulţumire să cinstim pe purtătorii de Dumnezeu, pe povăţuitorii monahilor şi lauda a toată Oltenia, rugându-i: Cuvioșilor Părinți, nu încetaţi să mijlociți către Iubitorul de oameni Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub sfânt acoperământul tău.
La Stihoavnă
Stihiri, glasul al 2-lea, podobie: Casa Efratului…
Ochii ți-ai ridicat la munți și de acolo te-ai înălțat la ceruri, prin fapte de virtute, Sfinte Părinte Neofit.
Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Săi.
Frica de Dumnezeu, bun început ai pus-o ca să câștigi comoara înțelepciunii celei de sus, Sfinte Meletie.
Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi.
Aripi duhovniceşti având dreapta credință și buna făptuire, zburat-ați către Raiul cel mult dorit, sihaștrilor.
Slavă…, asemenea:
Sfinților Cuvioși care la Stânișoara v-ați nevoit cu râvnă, rugați-vă Preasfintei Treimi acum pentru noi toți.
Şi acum…, a Născătoarei, asemenea:
Maica lui Dumnezeu, ceea ce România ,,a doua ta grădină” o ai numit, păzește-o pururea de cel viclean.
Troparul Sfinților Cuvioşi Meletie şi Neofit
Glasul 1
De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locașuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Slavă... Şi acum...,
al Născătoarei de Dumnezeu – al Învierii, acelaşi glas:
Gavriil, zicând ție, Fecioară: Bucură-te!, împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis Dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai născut pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălășluit întru tine! Slavă Celui ce S-a născut din tine! Slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi prin nașterea ta!
Ectenia întreită şi otpustul.
La Vecernia Mare
La Doamne, strigat-am..., punem 8 stihiri, glasul 1, podobie: Prealăudaţilor Mucenici..., repetându-le:
Cu smerenia voastră cuprinzând înălţimea munţilor, aţi nimicit semeţiile vicleanului vrăjmaş şi cu sârguinţă v-aţi zidit ca pietre vii în peşteri şi prin munţi, fericiţilor sihaştri cozieni, întărirea ortodocşilor şi răsplata cea de sus a pustnicilor.
Ca făclia din sfeşnicul ceresc stând deasupra ispitelor, de Dumnezeu iubitorilor Cuvioși, pe mulţi i-aţi luminat şi cărarea vieţii pustnicești preabine arătând, i-aţi suit spre înălţimea nepătimirii, ca cei ce sunteţi întărirea şi slava călugărilor.
Pe sfinţii sihaştri cozieni, Neofit şi Meletie, să-i cinstim acum cu oştile cereşti, că luând după vrednicie chipul îngeresc, lumina neapusă a harului în inimi au primit şi icoane ale chipului vieţuirii celei pustniceşti s-au făcut.
Pe piatra credinţei v-aţi întărit, Cuvioşilor Părinți, pietre vii făcându-vă Mântuitorului Hristos în sihăstriile Coziei. Şi cu rugăciunile neîncetate, rănile păcatelor le vindecaţi, cei ce harul tămăduirilor aţi luat în dar de la Stăpânul nostru.
Slavă..., glasul al 6-lea:
Păzindu-vă chipul lui Dumnezeu întru voi nevătămat, şi pustniceşte mintea făcând-o stăpână peste patimi, v-aţi ridicat la înălţimile nepătimirii, cu sârguință suindu pe scara Raiului, doime de sihaştri mult slăvită. Iar acum, în cer, unde închipuirile au fost cu totul dezlegate, priviţi lămurit către Preasfânta Treime, mijlocind cu îndrăzneală la tronul cel dumnezeiesc pentru cei ce vă cinstesc cu credinţă şi cu dragoste.
Şi acum..., Dogmatica, același glas:
Cine nu te va ferici, Preasfântă Fecioară, sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, Acelaşi din tine, cea curată, a ieşit, negrăit întrupându-Se, din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-se pentru noi, nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecate fiind cunoscut; pe Acela roagă-L, Curată, cu totul fericită, să se mântuiască sufletele noastre.
Vohod, Lumină lină...
Prochimenul zilei
Paremiile
De la Pilde citire
(X, 8; III, 13-16; VIII, 5-9 ş.a.)
Pomenirea dreptului cu laude şi binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care a cunoscut priceperea. Că mai bună este îndeletnicirea cu acestea decât vistieriile de aur şi de argint. Şi mai scumpă este decât nestematele; şi tot ce este de preţ nu este vrednic de ea. Pentru că lungime de zile şi ani de viaţă sunt în dreapta ei, iar în stânga ei - bogăţie şi slavă. Că din gura ei iese dreptatea, legea şi mila pe limbă le poartă. Deci ascultaţi-mă pe mine, fiilor, că lucruri de cinste vă voi spune; şi fericit este omul care va păzi căile mele. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă şi se pregăteşte vrerea de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi şi pun glasul meu înaintea fiilor oamenilor. Că eu, înţelepciunea, am tocmit sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc pe mine, iar cei ce mă caută vor afla har. Înţelegeţi, dar, cei fără răutate chibzuiala şi cei neînvăţaţi puneţi la inimă. Ascultaţi-mă pe mine, că iarăşi lucruri de mare preţ voi grăi şi cuvinte drepte voi scoate din buze. Gâtlejul meu va vesti adevărul, fiindcă urâte îmi sunt mie buzele mincinoase. Drepte sunt toate graiurile gurii mele; nimic într-însele nu-i strâmb sau încâlcit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg şi netede celor ce au aflat cunoaşterea. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră şi să vă umpleţi de Duh.“
De la Pilde citire
(I, 7, 20 ; II, 1-5 ; III, 34 ; IV, 18, 20, 22-26 ; VI, 3-5, 20, 22-23)
„Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu, înţelegere bună este tuturor celor ce o săvârşesc. Evlavia faţă de Dumnezeu este începutul priceperii, dar cei necredincioşi defaimă înţelepciunea şi învăţătura. Înţelepciunea îşi înalţă glasul şi cu îndrăzneală grăieşte: Fiule, dacă vei primi graiurile mele şi din poruncile mele îţi vei face comoară, dacă auzul tău va asculta înţelepciunea, dacă inima ţi-o vei lipi de cunoaştere şi fiilor tăi o vei pune înainte spre învăţătură; dacă tu vei chema prevederea şi glasul tău îl vei pune în slujba bunei-cugetări; dacă o vei căuta ca pe argint şi întru adânc vei săpa ca după o comoară, atunci vei cunoaşte frica de Domnul şi vei dobândi cunoașterea de Dumnezeu. Domnul le stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. Căile drepţilor întocmai ca lumina strălucesc, merg înainte şi răspândesc lumină. Fiule, ia aminte la graiul meu, pleacă urechea ta spre cuvintele mele, păzeşte-le pe ele în inima ta. Cu toată vegherea păzeşte-ţi inima, că din ea pornesc ieşirile vieţii. Îndepărtează de la tine grăirea întortocheată, alungă de pe buzele tale viclenia. Fiule, fă ceea ce-ţi poruncesc eu şi te vei mântui: să nu dai somn ochilor tăi şi genelor tale dormitare, ca să scapi ca o căprioară din cursă şi ca o pasăre din laţ. Păzeşte legile tatălui tău şi nu lepăda poruncile maicii tale. Când umbli, călăuză să-ţi fie; când dormi, să te păzească, iar când te scoli, să stea de vorbă cu tine. Că porunca legii este sfeşnic şi lumină şi drum de viaţă şi mustrare şi învăţătură.“
De la Înţelepciunea lui Solomon citire
(VII, 1, 7-10, 25-30 ; VIII, 1-4 ; X, 17)
„Om muritor sunt şi eu, asemeni tuturor, coborâtor din neamul celui întâi-zidit, dar m-am rugat şi mi s-a dat pricepere; cerut-am şi mi-a venit duhul înţelepciunii. Am ţinut la ea mai mult decât la sceptre şi decât la tronuri şi am socotit bogăţia a fi nimic pe lângă ea; nici piatra nestemată n-am pus-o alături de ea, fiindcă, faţă de ea, tot aurul din lume e ca nişte nisip puţin şi înaintea ei argintul se socoteşte ca noroi. Am iubit-o mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar mai presus de lumină, pentru că strălucirea ei nu se stinge niciodată. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, este curata revărsare a slavei Atotţiitorului, încât nimic spurcat n-o poate întina. Căci ea e strălucirea luminii celei veşnice şi oglindă nepătată a lucrării lui Dumnezeu şi icoană a bunătăţii Lui. Una fiind, toate le poate şi, rămânând în sine neschimbată, toate le înnoieşte şi, pătrunzând în sufletele cele cuvioase, în fiecare generaţie, face din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci. Cu adevărat, Dumnezeu nimic nu iubeşte mai mult decât pe cel ce petrece întru înţelepciune. Că aceasta este mai de cinste decât soarele şi decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, o afli mai presus, căci noaptea urmează luminii, dar răutatea nu poate nimic împotriva înţelepciunii. Mi-a fost dragă înţelepciunea şi am cercetat-o din tinereţile mele şi am căutat să mi-o aduc mireasă şi am iubit mult frumuseţea ei. Îşi slăveşte bunul ei neam, având împreună-vieţuire cu Dumnezeu şi Stăpânul tuturor a iubit-o, căci este cunoscătoare tainică a ştiinţei lui Dumnezeu. Ea a dat celor cuvioşi răsplată pentru ostenelile lor şi i-a călăuzit pe ei pe o cale preaminunată.“
La Litie
Stihira, glas 1, însuşi glasul:
Cine nu se va minuna de ostenelile voastre, fericiților Părinți Neofit şi Meletie, că focul cel dinlăuntru al dumnezeieştii râvne, lacrimile şi postul, prin care ați supus pornirea trupului, niciodată nu le-ați părăsit. Cine nu se va minuna de răbdarea voastră, de dragostea părintească și de rugăciunea cea fără încetare, prin care v-ați luminat cu dumnezeiescul har? Rugați-vă Mântuitorului Hristos pentru mântuirea sufletelor noastre.
Slavă..., glasul al 5-lea:
Dumnezeieşti locaşuri ale Preasfintei Treimi, în munte îngereşte viețuind, Sfinţilor Neofit şi Meletie, n-aţi fost stăpâniţi de cele pământeşti, ca Adam în Rai, ci iubitori de Dumnezeu v-aţi arătat. Şi pe şarpele cel de demult l-aţi alungat cu postul și rugăciunea. Pentru aceasta, de Hristos Domnul împărtăşindu-vă, rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.
Şi acum…,
a Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi glas:
Fericimu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, şi te slăvim, credincioşii, după datorie, pe tine, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.
La Stihoavnă
Stihiri, glasul al 4-lea, podobie: Ca pe un viteaz...
Veşmântul sfinţeniei dobândind, Cuvioşilor Neofit şi Meletie, şi cu haina Duhului îmbrăcându-vă, moaştele voastre în dar le-aţi lăsat credincioşilor, care strigă cu un glas: Izbăviţi-ne din nevoi şi din patimi, ca să stăm cu îndrăzneală în biserici înaintea lui Dumnezeu, neîncetat lăudându-vă.
Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Săi.
Săpat-ai locaş sfinţit spre nevoința întru sihăstrie, vas cinstit al Domnului arătându-te, Cuvioase Neofit. Că ai umblat pe cărările dreptăţii, povăţuind pe monahii râvnitori către Împărăţia cea de sus şi aducându-i ca pe o comoară Stăpânului Hristos. Pentru care astăzi cu evlavie te lăudăm, veselindu-ne.
Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi.
Cu izvoarele harului, Cuvioase Meletie, răcoreşte sufletele noastre cele însetate de Dumnezeu, că ne topim în cuptorul păcatelor ca bogatul nemilostiv, şi noianul ispitelor cel întunecat îl alungă de la noi, ca cel ce ai în ceruri îndrăznire către Domnul, de Dumnezeu iubitorule.
Slavă…, glasul al 5-lea:
Cuvioșilor Părinți, nu ați dat somn ochilor voștri, nici genelor voastre dormitare, până ce sufletul și trupul nu v-ați curăţit de patimi şi pe voi înșivă v-ați pregătit locaşuri Duhului, că venind Hristos cu Tatăl întru voi sălășluire au aflat; deci, arătându-vă slujitori Treimii Celei de o fiinţă, propovăduitorilor de lucruri minunate, înţelepților, rugați-vă pentru sufletele noastre.
Şi acum…,
a Născătoarei de Dumnezeu – a Învierii, acelaşi glas:
Biserică și ușă ești, palat și scaun al Împăratului, Fecioară preacinstită, prin care Izbăvitorul meu, Hristos Domnul, celor ce dormeau întru întuneric S-a arătat, Soarele dreptății fiind, vrând să lumineze pe cei pe care i-a zidit după chipul Său, cu mâna Sa. Pentru aceasta, cu totul lăudată, ca una ce ai agonisit ca o Maică îndrăzneală către Dânsul, roagă-L neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.
Troparul Sfinților Cuvioşi Neofit şi Meletie
Glasul 1
De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat şi acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Dacă se face binecuvântarea pâinilor, se cântă Troparul Cuvioșilor de două ori și troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te…, o dată. Dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, se cântă Troparul Cuvioșilor, Slavă..., Și acum..., al Născătoarei – al Învierii, același glas (a se vedea la Vecernia mică).
La Utrenie
La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Cuvioșilor (de două ori), Slavă..., Și acum..., al Născătoarei – al Învierii, același glas (a se vedea la Vecernia mică).
După întâia Catismă se cântă Sedelnele, glasul al 3-lea, podobie: De frumuseţea...
Pe fericitul Neofit, dumnezeiescul dar al cuvioşilor, şi pe Meletie, izvorul apei celei vii din sihăstria Stânişoarei, să-i cinstim cu laude împreună cu Daniil şi cu Misail, slava monahilor Coziei şi podoaba sihaştrilor, zicând: Bucuraţi-vă, inimi aprinse de dragostea Stăpânului!
Slavă..., Și acum..., însăși podobia: De frumusețea fecioriei tale...
După a doua Catismă se cântă Sedelnele, glasul al 4-lea, podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
De iubirea Mântuitorului Hristos, cinstiții pustnici s-au aprins, şi în munte s-au suit, dumnezeieştile făclii, lumina vie a Duhului dobândind. Cei ce poartă chipul lui Dumnezeu slujitori ai Preasfintei Treimi s-au arătat. Pentru aceasta, cu evlavie să-i rugăm ca să mijlocească să se mântuiască sufletele noastre.
Slavă..., Și acum..., însăși podobia: Spăimântatu-s-a Iosif...
Polieleul, apoi Mărimurile:
Mărimu-vă pe voi, iubitorilor de Dumnezeu pustnici, Neofit şi Meletie, povăţuitorii călugărilor şi împreună vorbitorilor cu Îngerii.
Veniţi, toţi credincioşii, să lăudăm pe Cuvioşii Neofit şi Meletie, zicând: pe lauda sihaştrilor mult-nevoitori.
Stihuri:
1. Doamne iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul sălăşluirii slavei Tale.
2. Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre Mine şi a auzit rugăciunea mea.
3. Pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.
4. Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie.
5. Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor te vor lăuda.
6. Cine se va sui în muntele Domnului, sau cine va sta în locul cel sfânt al Lui?
După Polieleu, Sedelnele, glasul al 8-lea, podobie: Pe Înţelepciunea...
A Treimii icoană purtând în suflete, Cuvioşilor Neofit şi Meletie, pe muntele Coziei v-ați închinat în duh şi în adevăr, iar pogorârea Cuvântului ați înţeles-o cu făptuirea. Pentru aceasta, roua sfinţită a Duhului Celui de viaţă făcător ați și primit. Deci, izvoarele harului revărsaţi-le cu dragoste peste dreptslăvitorii creştini, cei ce vă cinstesc în cântări şi cu laude măresc pomenirea voastră.
Slavă..., Și acum..., însăși podobia: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Antifonul întâi al glasului al 4-lea
Prochimen, glasul al 4-lea:
Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Său.
Stih: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?
Evanghelia de la Marcu (8: 34-38; 9:1)
(vezi în Duminica a treia a Postului Mare, la Liturghie):
Zis-a Domnul: Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine...
După Psalmul 50,
Slavă…, glasul al 2-lea:
Pentru rugăciunile Cuvioşilor Tăi Neofit şi Meletie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum…,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Stih: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta…
Stihira, glasul al 6-lea:
Vărsatu-s-a har în sufletele voastre, Cuvioşilor pustnici Neofit şi Meletie, că aţi fost părinţi ai călugărilor şi ai credincioşilor, învăţând oile cele cuvântătoare să se închine Treimii Celei de o fiinţă, Dumnezeirii Celei una.
CANOANELE
Punem Canonul Născătoarei de Dumnezeu (al Paraclisului sau din Bogorodicină), cu Irmosul, pe 6, și al Cuvioșilor pe 8.
Canonul Cuvioşilor
Cântarea întâi
Irmos: Apa trecându-o ca pe uscat…
Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Cu razele credinţei străluceşti în toată lumea din munţii virtuţilor şi de întunericul păcatelor ne izbăveşti, Cuvioase Părinte Neofit, de Dumnezeu purtătorule.
De harul curăţiei te-ai învrednicit, Cuvioase Părinte Meletie, şi cu înfrânarea te-ai împodobit, născându-ţi fii virtuţile, ajungând ca un înger în trup, de Dumnezeu purtătorule.
Viaţă pustnicească aţi dorit, cuprinşi fiind de dragostea lui Dumnezeu, şi asemeni îngerilor viețuind, ca nişte vulturi aţi zburat către cereştile bunătăți, Cuvioşilor Părinţi, spre locașurile cele de sus.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Sub milostivirea ta scăpăm, de Dumnezeu Născătoare, noi, robii tăi. De osânda focului celui nestins ne mântuieşte cu darul tău, şi din chinul ce va să fie izbăveşte-ne.
Catavasiile Crucii: Cruce însemnând Moise...
Cântarea a III-a
Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…
Sihaştrii Tăi, Doamne, s-au nevoit în peşterile Coziei, cinstind Crucea şi Pătimirea Ta cea de viaţă izvorâtoare, Învierea Ta primind şi pregustând cereasca Ta Împărăţie, Bunule.
Biserica astăzi te-a numit făclie a sihaştrilor mult luminoasă, Cuvioase Părinte Neofit, că minunat străluceşti cu harul tău credincioşilor. Şi la cer mutându-te, luminezi ca soarele, alungând întunericul demonilor.
În inima ta, Cuvioase Părinte Meletie, Preasfântul Duh odihnindu-Se ca într-o carte, scris-a în aceasta nepătimirea desăvârşirii, înălţimea dragostei şi puterea harului.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Dumnezeiescul veşmânt l-am lepădat, o, Maică a lui Dumnezeu, şi ne-am stricat biserica trupului, întru durere fiind înfăşuraţi, noi, netrebnicii robii tăi, deci, te rugăm, cu acoperământul tău cel sfânt ne acoperă goliciunea sufletelor noastre.
Sedelne, glasul al 3-lea, podobie: Pentru mărturisirea...
Privegherile de toată noaptea, rugăciunile neîncetate și postirea cea aspră le-ați săvârșit din dorul vostru nestins către Dumnezeu, ca să fiți vase alese ale slavei Lui; Cuvioşi Părinți Neofit și Meletie, rugați-L pe Hristos pentru noi pururea.
Slavă..., Și acum..., a Născătoarei, asemenea:
Maica lui Hristos, nădejdea noastră, acoperământ fii totdeauna celor ce sunt de necazuri împovărați, că îndrăznire spre Domnul ai pururea, ca una ce L-ai născut pe pământ cu trup. Pe Acesta roagă-L să ne ierte păcatele, ca vrednici să fim noi Împărăției Lui.
Cântarea a IV-a
Irmos: Auzit-am, Doamne, taina…
La chipul zidit de Dumnezeu întorcându-te, asemănarea dumnezeiască ai primit, Cuvioase Părinte Neofit, şi trupul rob duhului l-ai arătat cu închinarea în Duhul Sfânt, păstrând cu sfinţenie adevărul Ortodoxiei.
Arsura patimilor din suflet scoţându-o cu rugăciunea şi cu postul, otrava şarpelui ai stins şi oastea vrăjmaşului ai biruit-o cu suflările Duhului, Cuvioase Părinte Meletie.
Înfrumuseţaţi fiind cu chipul Stăpânului şi luminând pe credincioşi, Cuvioşilor Părinţi, cinstita Biserica s-a arătat acum, cu al sihaştrilor chip îmbrăcându-se.
A Născătoarei de Dumnezeu:
În moarte sufletească adormind eu şi în mormântul deznădejdii zăcând acum neîndreptat, dă-mi mână de ajutor, Fecioară Maică, Stăpâna mea, ca la viaţă sculându-mă, să te laud cu cetele pustnicilor.
Cântarea a V-a
Irmos: Luminează-ne pe noi…
Arătându-vă locaşuri ale Preasfintei Treimi, Cuvioşilor Părinţi Meletie şi Neofit, viețuire cerească ați dobândit, fericiţilor, și luminaţi acum pe credincioşi cu daruri felurite, de Dumnezeu iubitorilor!
Întraripându-vă la suflet cu dragostea lui Dumnezeu, aţi lepădat toată grija lumească, fericiţilor, şi în peşteri nevoindu-vă, pe piatra credinţei v-aţi întărit, Cuvioşilor.
Piatra cea din capul unghiului, Mântuitorule, Cuvioşii în pustie aflându-Te, temelie tare şi nesurpată pe ea s-au zidit ca altare vii, întărite-n veac.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Isaie dănţuieşte şi spune-i Fecioarei, strigând: Tu vei naşte Fiu pe Emanuel, Dumnezeu şi Om, din adâncul iadului scoţând pe cei ce cu credinţă te fericesc, lăudându-te.
Cântarea a VI-a
Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…
Ca în ceruri locuind în Munţii Coziei Cuvioşilor Părinţi Neofit şi Meletie, aţi îmblânzit pornirile trupului, despătimindu-vă, iar acum și noi să ne luminăm cu strălucirea Duhului.
Făcând rugăciuni şi privegheri în adâncul peşterii, Cuvioase Părinte Meletie, cu puterea Mântuitorului Hristos, apă din stâncă ai izvorât, deci şi acum spală întinăciunea sufletelor noastre, cu rugăciunile tale.
Îmblânzit-aţi fiarele cele sălbatice din Sihăstria Coziei, iubitorilor de Dumnezeu Părinţi, chipul cel dintâi al lui Adam din Rai dobândindu-l, cu sfinţitele voastre rugăciuni.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Să nu mă lipseşti pe mine, Stăpână Fecioară, de acoperământul tău, nici de darul tău să nu mă opreşti, ci dă-mi, Preacurată, să slăvesc în viaţa mea dumnezeiască milostivirea ta.
CONDAC
Glas al 8-lea, podobie: Apărătoare Doamnă...
Lumina cea negrăită în inimi primindu-o, în munte v-aţi nevoit pentru dragostea Domnului și cununa răsplătirilor în ceruri ați primit. Iar noi laudă vă aducem, Sfinților Cuvioși Părinţi Neofit şi Meletie, strigând: Bucuraţi-vă, întărirea sihaştrilor şi slava creştinilor!
Icos
Cu ce graiuri de laudă vom încununa pe Cuvioșii Părinţi Neofit şi Meletie? Sau cine va putea să preamărească, după cuviinţă, pe cei ce s-au făcut, cu darul Duhului Sfânt, îngeri în trup? Dar, chemând în ajutor mijlocirea lor cea cu bună îndrăznire către Preasfânta Treime, cutezăm a‑i vesti tuturor pe aceştia, care de daruri duhovnicești s-au învrednicit, ca pe adevăraţi învăţători iscusiți ai nevoințelor nepătimirii. Aceştia nu prin cuvinte, ci prin pilda vieții lor au învățat pe toți să se roage fără încetare și, întru smerenie, să împlinească fără lenevire poruncile Mântuitorului Hristos. Deci, cu bucurie să strigăm purtătorilor de Duh Părinţi: Bucuraţi-vă, întărirea sihaştrilor şi slava creştinilor!
Sinaxar
Întru această lună, septembrie, în ziua a treia, săvârșim pomenirea Sfinților Cuvioşi Părinţi Neofit şi Meletie, de la Mănăstirea Stânişoara.
În munții din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe valea Oltului, s-au nevoit mulţi sihaștri iubitori de Dumnezeu, atât înainte de zidirea sfântului locaș de către fericitul întru pomenire domnitor Mircea cel Bătrân (cel Mare) al Ţării Româneşti, cât și după aceea. Printre cei mai cunoscuți pustnici ai locului au fost cei șase monahi de la Cozia care, în preajma anului 1600, s-au retras dincolo de Olt. Dintre ei cunoaștem cu numele pe Cuvioșii Daniil duhovnicul și Misail, ucenicul său, care s-au așezat la poalele Muntelui Cozia și au întemeiat Schitul Turnu, precum și pe Cuvioșii Neofit și Meletie, pe care îi prăznuim astăzi. Ei au sihăstrit mai sus, în Muntele numit Sălbaticul, iar ucenicii lor au întemeiat Schitul Stânișoara.
Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă. De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulți ani de ascultare smerită în obște, dorind viaţă desăvârșită, a primit binecuvântarea starețului său să meargă în pustnicie. Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească. Toată săptămâna postea şi se ruga în peşteră, iar din când în când, în Duminici și sărbători, cobora la sihăstria de la Turnu, se spovedea la Cuviosul Daniil duhovnicul, apoi, la Sfânta Liturghie, se împărtăşea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Hristos. Fiind lucrător încercat al rugăciunii neîncetate, acest fericit, mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu, după ce s-a dăruit cu totul vieţii pustniceşti şi a ajuns pe înalte trepte de sfințenie, a primit de la Duhul Sfânt darul lacrimilor și al mijlocirii pentru întreaga lume. După 30 de ani, trăiţi în sălbăticia locurilor, unde a suferit asprimea iernilor „în sărăcie şi golătate”, răbdând grele ispite de la diavoli, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului acolo în peşteră, neştiut de nimeni. Trupul său răposat a fost descoperit de un călugăr de la Mănăstirea Cozia, care era rânduit să ducă mâncare pustnicilor. El a luat trupul Sfântului şi l-a adus la mănăstire să-l îngroape. Dar noaptea fericitul Neofit i s-a arătat în vis şi l-a certat, poruncindu-i să-i ducă trupul înapoi în peşteră. Tot în această noapte Cuviosul s-a arătat şi stareţului, îndemnându-l să aşeze la locul său de nevoință sfântul său trup. A doua zi de dimineaţă, călugărul a luat cinstitul trup al Cuviosului şi, împreună cu un alt monah, le-a dus în peştera lui, în muntele Sălbaticul. Ajungând aici, unul dintre călugări, supărat de osteneala pe care o făcuse, a zis: „Cu urşii ai trăit, cu urşii să rămâi!”. Pentru aceste vorbe lipsite de evlavie a fost însă pedepsit îndată, întorcându-i-se capul spre spate. Atunci, cu vaiete mari a coborât la mănăstire, mărturisindu-şi păcatul. Părinţii, împreună cu stareţul mănăstirii, s-au rugat Cuviosului Neofit să ierte pe cel păcătos şi acesta s-a vindecat îndată. În felul acesta a preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, arătându-l înaintea tuturor făcător de minuni şi tămăduitor. Vestea aceasta s-a răspândit curând, mai ales în satele de prin apropiere, încât mulţi credincioşi îşi îndreptau paşii spre peştera lui unde se închinau și primeau mângâiere sufletească și vindecare de boli. Moaştele Sfântului Neofit se păstrează astăzi în biserica Mănăstirii Stânişoara, unde mulțime de binecredincioși creștini primesc ajutor, fiind izbăviți de patimi sufletești, de necazuri și de boli, iar peştera unde s-a nevoit Cuviosul este și astăzi loc de pelerinaj.
Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea și al XVII-lea. Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca viețuitor din fragedă vârstă. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, starețul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt. Cuviosul și-a săpat o peșteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia și pustnicul Neofit. Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă și s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele. Ostenelile lui erau nenumărate: lacrimi, suspine, metanii, postiri, privegheri şi lupte împotriva duhurilor necurate. Șase zile se nevoia în chilia pe care și-o săpase în peşteră, iar duminica mergea la Cuviosul Daniil, duhovnicul de la Turnu, şi primea Sfânta Împărtăşanie. Zilnic îşi aducea apă cu ulciorul de departe, ca să se ostenească mai mult şi, în acelaşi timp, să se roage şi mai mult. La bătrâneţe, însă, nemaiputând coborî din peşteră cale îndepărtată, s-a rugat lui Dumnezeu şi prin grija Maicii Domnului a izvorât un izvor de apă chiar înaintea peşterii sale, care curge şi astăzi, fiind numit: „izvorul lui Meletie”. Astfel, Dumnezeu l-a slăvit prin darul minunilor, al tămăduirilor și al mângâierii sufletelor întristate, încât Cuviosul a ajuns să fie cunoscut pentru sfințenia sa. După îndelungate nevoinţe, ajungând la adânci bătrâneţi, şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu. O parte din cinstitele sale moaşte, care au odihnit vreme îndelungată în peşteră, au fost mai târziu împărţite de credincioşi, iar peştera este loc de închinare până astăzi.
Viaţa şi nevoinţele Cuvioşilor Neofit și Meletie îi arată a fi preamăriți de Duhul Sfânt și moştenitori ai Împărăţiei cerurilor, ca purtători de daruri duhovniceşti şi rugători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016, rânduindu-le zi de pomenire la data de 3 septembrie.
Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Cântarea a VII-a
Irmos: Tinerii cei ce au mers…
Dar de minuni te-ai adeverit a fi, Cuvioase Părinte Neofit, cu puterea Duhului Sfânt, iar acum cu raza harului mintea luminându-ne, neîncetat cântăm Domnului: Dumnezeul Părinţilor noştri, binecuvântat ești!
Neîncetat din izvorul cel sfânt al Mântuitorului ne mijloceşti tămăduiri, Cuvioase Părinte Meletie. Pentru aceasta, luând har peste har, cântăm bucurându-ne: Dumnezeul Părinţilor noştri, binecuvântat ești!
Trup muritor având, fericiţilor Meletie şi Neofit, cu înfrânarea l-aţi topit prin lucrarea Duhului Sfânt, şi harul Învierii Domnului pregustându-l, în Mântuitorul Hristos v-aţi îmbrăcat, dumnezeieştilor pustnici din sihăstriile Coziei.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea ce eşti nădejdea creştinilor şi ajutorul tuturor, Născătoare de Dumnezeu, trimite mila ta spre noi, că pierim neîndreptaţi, şi cu mijlocirea ta du-ne către mântuire, ca să-ţi strigăm, Preacurată Fecioară: Bucură-te!
Cântarea a VIII-a
Irmos: Pe Împăratul ceresc…
Adunarea pustnicilor, în ceruri, dănţuiește întru fericirea nesfârşită a Sfinţilor Tăi, Dumnezeule. Şi cu ceata Sfinţilor Îngeri cântare preavrednică aduce, binecuvântându-Te pe Tine totdeauna!
Legătura sfințeniei păstrând cu părinţii din sihăstria Stânişoarei, Cuvioşilor Meletie şi Neofit, în munte prin înfrânare Stăpânului Hristos v-aţi logodit. Astfel, desfătarea cea din Eden aţi gustat-o în taină, primind hrana cerească a Duhului.
Tămăduieşte-mi bolile trupului şi ale sufletului, Sfinte Părinte Neofit, ca unul ce ai luat har de la Domnul Dumnezeu, şi vindecă-mi patimile inimii mele, uşurându-mi cumplita durere a sufletului.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Cu suspine amare, eu, cel întinat în multe păcate, te rog, Mireasă dumnezeiască, la limanul mântuirii îndreptează-mă, curăţindu-mi mintea şi trupul de gânduri necurate, Stăpână, ceea ce eşti singură Fecioară şi Maică a Mântuitorului.
Cântarea a IX-a
Irmos: Cu adevărat, Născătoare…
Dumnezeu ne-a dăruit cinstitele tale moaşte, Cuvioase Părinte Neofit, ca pe un odor de mare preţ, din care astăzi harul se revarsă spre toată făptura, pentru aceasta toţi te cinstim în cântări, lăudând pe Preasfânta Treime.
Cel ce ai ajuns la smerenia desăvârşită şi pe munte te-ai urcat cu binecuvântare, Părinte Meletie, iar aici genunchii ţi-ai plecat cu închinarea în duh şi adevăr, roagă-te Mântuitorului Hristos să ne curăţească de păcate.
Intrat-aţi în bucuria Stăpânului, vrednicilor lucrători ai viei Mântuitorului Hristos, şi slugi credincioase ale Domnului v-aţi făcut, că şi greutatea zilei purtându-o fără de lenevire, talanţii i-aţi înmulţit.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Fără de prihană ai născut pe Fiul Celui preaînalt, prealăudată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, iar pe Cuvioșii Părinţi Meletie şi Neofit din sihăstria Stânişoarei i-ai arătat făclii prealuminoase ale Bisericii lui Dumnezeu.
LUMINÂNDA,
glasul al 3-lea, podobie: Cu duhul în biserică...
În dragostea lui Dumnezeu vieţuind şi cu haina de nuntă a Mirelui în munte îmbrăcându-vă, Cuvioşilor pustnici Neofit şi Meletie, aţi dobândit înfierea cea de sus a Duhului. Pentru aceasta, revărsaţi şi peste noi cunoştinţa Domnului, de Dumnezeu iubitorilor.
Slavă..., Și acum..., a Născătoarei, asemenea:
Tu te-ai făcut locaș sfințit, Preacurată Fecioară, primind în pântecele tău pe Dumnezeu-Cuvântul, prin adumbrirea Duhului și vrerea Părintelui. Pentru aceasta, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, fă-ne vrednici și pe noi a fi locașuri Treimii.
LA LAUDE
Stihiri pe 4, glasul 1, podobie: Ceea ce eşti bucuria...
Având iubire fierbinte către Mântuitorul Hristos, de patimile trupeşti cu totul v-aţi lepădat, şi spre dobândirea Sfântului Duh aţi alergat, mult lăudaţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie, măsura părinţilor de demult dobândind, fericiţilor.
Dumnezeieşti locaşuri ale Preasfintei Treimi v-aţi arătat, Cuvioşilor Pustnici Neofit şi Meletie, iar acum în ceruri neîncetat mijlociţi pentru noi înaintea Mântuitorului, iubitorilor de Dumnezeu.
Cu Sfinţii Îngeri, Sfinte Părinte Neofit, în ceruri te veseleşti, iar, aici, pe pământ prin cinstitele tale moaşte daruri de minuni împărtăşeşti. De aceea vindecă bolile celor ce aleargă la tine cu credinţă, prăznuirea ta cinstind.
Precum o scară cerească viaţa voastră aţi împlinit, Cuvioşilor pustnici; deci, vă rugăm, ridicaţi-ne şi pe noi din întinăciunea patimilor, şi spre slava de sus a nepătimirii şi a dragostei de Dumnezeu călăuziţi-ne.
Slavă…, glasul al 8-lea:
Mulțimile călugărilor pe voi, îndreptătorii, vă cinstim, Sfinților Părinți Neofit şi Meletie, că prin voi pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericiți sunteți că lui Hristos ați slujit și puterea vrăjmașului ați biruit-o, cei ce sunteți cu Îngerii împreună-vorbitori, cu Drepții și Cuvioșii împreună-locuitori, cu aceștia rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Doxologia mare, Troparele, ecteniile şi otpustul.
LA LITURGHIE
…Fericirile din Canonul Sfinților, pe 8: Cântarea a III-a pe 4 şi cântarea a VI-a pe 4. Apostolul din Epistola către Evrei (13: 7-16). Evanghelia de la Matei (10: 37-42; 11:1, vezi la Tunderea în monahism): Zis-a Domnul: Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine...
