„Lepădarea de sine înseamnă lepădarea unui mod egoist sau pătimaș de viețuire, de gândire și de făptuire”, a spus Chiriarhul Râmnicului la Mănăstirea Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
„Prima chemare de a-I urma Mântuitorului Hristos o primim la Taina Sfântului Botez”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 20 septembrie, la Mănăstirea Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi.
„Harul Botezului ne oferă, într-adevăr, premisele Împărăţiei lui Dumnezeu, întreaga viaţă creştină fiind o realizare a acestor premize şi o anticipare pe cât se poate a slavei veacului ce va să vină. Lucrarea de mântuirea împlică însă lepădarea de sinele egoist, înstrăinat de Dumnezeu.
În acest sens, Sfântul Grigorie Palama arăta că „toţi câţi s-au lepădat, de dragul vieţii evanghelice, de avuţia bunurilor, de slava oamenilor şi de plăcerile lipsite de frumuseţe ale trupului și-au întărit această lepădare prin ascultarea de cei ce au ajuns la plinirea vârstei lui Hristos (Efeseni IV, 13). Cei din urmă, ocupându-se prin liniştire, fără griji, de ei înşişi şi de Dumnezeu, şi prin rugăciune curată ajungând mai presus de ei înşişi şi prin unirea tainică, cea mai presus de minte, cu Dumnezeu, ridicându-se în El, au cunoscut cele mai presus de minte. Iar cei dintâi le-au cunoscut prin încredere şi prin dragoste faţă de aceştia”.
De aceea, bunătăţile făgăduite sfinţilor pentru veacul viitor sunt taine ale vieţuirii evanghelice, în urma lepădării modului pătimaș de viețuire, de gândire și de făptuire”, a precizat Înaltpreasfinția Sa.