Salonul Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” – un fenomen cultural emblematic pentru întreaga Oltenie de sub Munte
Miercuri, 10 mai, a debutat cea de-a VIII-a ediție a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”. Evenimentul cultural de înaltă ținută se desfășoară în perioada 10-16 mai, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului, Prefecturii Vâlcea, Consiliului Județean Vâlcea și Primăria Râmnicu Vâlcea și are rolul de a face din Râmnic o adevărată capitală a literelor și artelor. Manifestările se desfășoară în anul Centenar al Marii Uniri, ca prefață la Ziua Râmnicului (20 mai 2018 – 630 de ani de atestare documentară). Organizatorii amplei acțiuni sunt Fundația Culturală „Curierul de Vâlcea” și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sibiu.
Evenimentul a debutat cu deschiderea festivă a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, în cadrul căruia Părintele Consilier Ștefan Zară a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
„Dacă Rotonda vâlceanului mitropolit de vrednică pomenire, Bartolomeu Anania, aduce în memoria noastră o pleiadă de „plopi aprinși”, care prin focul lor continuă și astăzi să marcheze cultura română, Rotonda propusă de un alt vâlcean, cunoscutul om de cultură din urbea de pe malul Oltului, Ioan Barbu, continuă de opt ediții să stimuleze actul cultural nu doar în plan local, ci chiar și internațional, și, mai mult, să premieze produsul de certă valoare din întreaga agoră culturală.
Continuitatea acestui salon de literatură, însoțit și de un festival al cărții, arată nu doar dragostea și pasiunea dlui. Ioan Barbu pentru literatură și carte, în general, ci mai mult decât atât, maturitatea deplină și profesionalismul plin de acrivie al Domniei Sale, jertfindu-se cu timp și fără timp pentru a păstra nealterate valorile neamului românesc. De asemenea, nu putem nega faptul că Salonul Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși este o punte între cultura râmniceană de altădată și cea contemporană. Istoricul Nicolae Iorga a denumit Râmnicul capitală a tipografiilor, iar un capitol al lucrării sale Literatura română veche este numit Epoca lui Chesarie de Râmnic. În plus, unul dintre punctele pentru care Sfântul Ierah Calinic, Ocrotitorul Râmnicului, a militat întreaga sa viaţă de episcop a fost acela de a se scrie şi vorbi „într-o limbă neaoş românească”, aşa cum doriseră şi vrednicii săi înaintaşi din scaunul episcopal de la Râmnic. Lucrul acesta este reflectat până astăzi în scriitura elegantă și plină de substanță a numeroșilor autori vâlceni.
Vedem din opera Mitropolitului Bartolomeu Anania, dar și din cea a scriitorilor de astăzi de pe meleagurile noastre că spiritualitatea monastică reprezintă filonul de aur al literaturii vâlcene. Am spus-o și cu altă ocazie, dar repet, că nimic nu este mai reprezentativ pentru județul Vâlcea decât mănăstirile, care de atâtea veacuri întăresc cultura românească de aici, fiind reali factori misionari și culturali. Iar mănăstirile brâncovenești sunt cele care sintetizează cel mai bine spiritualitatea românească dintotdeauna.
Cu adevărat, pentru contemporaneitate, mănăstirile din Vâlcea sunt adevărate izvoare de viață duhovnicească și de emoție artistică, ele impresionând prin arhitectura și pictura lor, dar mai presus de toate prin viețuirea aleasă a părinților și maicilor de odinioară și de acum din aceste mănăstiri. Patrimoniul cultural al acestei zone devine cu atât mai actual, cu cât el a dăinuit și dăinuie încă în inima oamenilor. Patrimoniul renascentist vâlcean devine, prin Sfântul Constantin Brâncoveanu și ierarhii vremii, nu doar obiect de muzeu, demn de a fi vizitat, ci mai ales prilej de îmbogățire duhvnicească pentru orice vreme, dând țării acesteia ierarhi străluciți, care au slujit nu doar Bisericii, ci și culturii naționale și este suficient să amintim în acest sens doar numele lui Bartolomeu Valeriu Anania și al Patriarhului Justinian Marina, fără a merge mai departe în istorie.
Inițiatorul Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, mergând pe linia înaintașilor Domniei Sale, nu este doar un scriitor strălucit al Olteniei, ci și un apărător al valorilor Bisericii și Neamului nostru, fiind autorul a multor volume de referință dedicate Bisericii Ortodoxe și tradițiilor noastre milenare. Domnul Ioan Barbu este pentru lumea intelectuală vâlceană un model autentic, care a crescut pe deplin foarte mulți scriitori și ziariști vâlceni, exemplu viu pentru orice cărturar că, prin muncă și iubire jertfelnică, te poți împlini ca scriitor și într-un oraș de provincie chiar și în zilele noastre.
Îl felicităm din toată inima pe dl. Ioan Barbu pentru organizarea acestei a VIII-a ediții a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, și neputând trece cu vederea faptul că peste câteva zile Domnia sa împlinește venerabila vârstă de optzeci de ani, îi urăm să îi dăruiască Dumnezeu multă sănătate, bucurii în toate planurile, putere de muncă și ani mulți în slujirea aproapelui prin cultură, așa cum a făcut-o neobosit până astăzi”.
† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului