Eşti aici

Desenăm pentru viață

31 Mai 2019 / Învățământ

Cu Arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, reprezentat de doamna Andra Bică, Inspector Școlar General, vineri, 31 mai 2019, în parcul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat activitatea Desenăm pentru viață.

Activitatea mai sus menționată a fost organizată prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, sub coordonarea Părintelui Cristian Bănuță, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul și prin implicarea doamnei Laura Lăcraru, inspector școlar pentru disciplina religie în cadrul I.Ș.J. Vâlcea.

Activitatea s-a desfășurat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului – 1 iunie, astfel că peste 100 elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Take Ionescu Râmnicu Vâlcea, însoțiți de doamnele învățătoare și profesori, alături de părinți, s-au deplasat în parcul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea, unde au realizat cu talent și pricepere, pe grupe, o serie de desene pe asfalt cu creta, care au scos în evidență bucuria copilăriei și a vieții, ilustrată atât de frumos prin intermediul desenelor realizate de către aceștia.

La finalul activității, câte un elev din cadrul fiecărui grup a descris desenele realizate, precum și semnificația acestora, toți copiii primind de la organizatori daruri binemeritate pentru efortul și dăruirea de care au dat dovadă.

A fost o zi a bucuriei, în care elevii au arătat frumusețile vârstei și am înțeles cu toții că copilăria este o lume aparte și un dar al vieții.

Alte articole despre: