Recunoștință pentru tinerii voluntari din Parohia Galicea
Praznicul Nașterii Mântuitorului Hristos a însemnat pentru tinerii care participă la Școala de duminică de la Parohia Galicea un moment de aleasă sărbătoare în care, deopotrivă, au fost apreciate frumusețea colindelor, interpretate de corul parohial Vocea Tologului, dar și activitatea tinerilor voluntari care s-au implicat în proiectele de voluntariat inițiate de părintele Ioan Tițu.
,,Colindăm din moși strămoși” a devenit pentru întreaga comunitate evenimentul mult așteptat în preajma Sărbătorii Nașterii Domnului, un eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Publică Galicea. Descoperirea tradițiilor și a repertoriului generațiilor anterioare, culegerea și promovarea acestui tezaur cultural, s-au aflat în permanenta preocupare a părintelui Ioan Tițu. Rezultatele cercetării și ale proiectelelor catehetice și culturale au fost prezentate în cadrul unui film realizat de doamna bibliotecară Maria Tițu, ce s-a dorit a fi o mărturie a unei rodnice colaborări în păstrarea, conservarea și promovarea colindului și a obiceiurilor românești în spațiu din stânga Oltului.
Întâlnirea tinerilor a prilejuit și recunoașterea unor merite deosebite a tinerilor care s-au implicate în proiectele de voluntariat desfășurate în contextul pandemiei Covid 19 pe tot parcursul anului 2020. Coordonatorii unor activități social-filantropice au primit din partea parohiei diplome și daruri.