Eşti aici

Sfintirea noului corp al Bibliotecii Eparhiale

28 Septembrie 2022 / Administrativ

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, au binecuvântat, miercuri, 28 septembrie, noul corp al Bibliotecii Eparhiale care găzduiește aproximativ 5000 de volume.

În cuvântul împărtășit cu acest prilej, Chiriarhul Râmnicului a subliniat: „cartea a fost privită în ethosul cultural românesc drept „hrană dorită sufletului” care „îmbie preaînţeleaptă îmbelşugare”, după cum arăta inscripția așezată la intrarea în biblioteca Mănăstirii Hurezi, această „casă a cărţilor” înființată de Sfântul Constantin Brâncoveanu.

Am sfințit noul corp al Bibliotecii Eparhial la sărbătoarea Ocrotitorului Spiritual al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, amintindu-ne că la cumpăna veacurilor al XVII-lea și al XVIII-lea, Sfântul Antim Ivireanul, printr-o inspirată și neobosită muncă, a ctitorit sufletele fiilor săi duhovnicești cărora le-a descoperit bogăția teologică și frumusețea limbajului liturgic în limba română, alăturând, cu multă sobrietate, însuflețite cuvântări care confereau clerului, monahilor și credincioșilor o mare forță duhovnicească, iar culturii o formă elevată a limbii române. În decursul unui sfert de veac (1691–1716), a tipărit 64 de cărţi, dintre care 24 în limba română, iar restul lucrărilor în limbile greacă, arabă şi slavonă.
Datorită zelului său cărturăresc, Sfântul Antim Ivireanul a fost așezat de Alexandru Odobescu „în capul luminării unui popor” și a fost întru totul potrivit ca lucrarea sfântului să rodească și să inspire tipărirea de carte care, după îndemnul său, a fost așezată într-o frumoasă bibliotecă spre folosul tuturor cititorilor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Alte articole despre: