Eşti aici

Prăznuirea Nașterii Domnului la Centrul Eparhial al Râmnicului

25 Decembrie / Viața Eparhiei

„Depărtarea omului de Dumnezeu prin păcat a adus omului o continuă suferință, un continuu suspin după Dumnezeu, care nu s-a stins decât prin înomenirea Fiului lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cu prilejul săvârșirii Sfintei Liturghii în ziua praznicului Nașterii Domnului.

Credincioși râmniceni au participat în ziua praznicului Nașterii Domnului, miercuri, 25 decembrie, la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la biserica Adormirea Maicii Domnului din incinta Centrului Eparhial al Râmnicului.

            În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a reliefat însemnătatea teologică a Înomenirii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc din păcat.

„Căderea în păcat a adus omului un imens dor după Dumnezeu pe care nu l-a putut astâmpăra cu nimic. Depărtarea omului de Dumnezeu prin păcat a adus omului o continuă suferință, un continuu suspin după Dumnezeu, care nu s-a stins decât prin înomenirea Fiului lui Dumnezeu. […] Pentru răscumpărarea omului din păcat era nevoie ca Dumnezeu să Se facă om, precum mărturisește Sfântul Vasile cel Mare: «Dacă venirea Mântuitorului n-ar fi avut loc în trup, atunci Mântuitorul n-ar fi plătit morții prețul răscumpărării noastre și n-ar fi nimicit puterea morții. Într-adevăr, dacă ceea ce fusese supus puterii morții ar fi fost altceva decât ceea ce a luat asupră-Și Mântuitorul, atunci moartea n-ar fi încetat de a-și arăta mai departe lucrarea și n-am fi avut nici un folos din suferințele îndurate prin trupul purtător de dumnezeire. Dacă Mântuitorul n-ar fi omorât păcatul în trup, noi n-am fi fost înviați în Hristos, ci am fi rămas morți în Adam; ceea ce căzuse n-ar fi fost reînnoit, ceea ce fusese zdrobit și doborât n-ar fi fost ridicat din nou;  ceea ce devenise străin de  Dumnezeu,  prin  înșelăciunea diavolului, n-ar fi fost din nou înrudit și înfiat de Dumnezeu»”, a explicat Chiriarhul Râmnicului.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat roadele duhovnicești ale Nașterii Mântuitorului Hristos și posibilitatea fiecărui om de a fi părtaș la îndumnezeirea sa.

„Înomenirea Fiului lui Dumnezeu, ca posibilitate a îndumnezeirii omului, devine piatra de temelie a Bisericii pământești; omul, dezechilibrat de căderea în păcat a protopărinților Adam și Eva, a reintrat pe făgașul lui firesc de a tinde spre asemănarea cu Dumnezeu: «Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, ca și tu să afli de la om, că omul poate ajunge dumnezeu». […] Scopul principal al Înomenirii Fiului lui Dumnezeu este aducerea omului în comuniunea de care el se desprinsese prin păcat; Dumnezeu «Se unise cu omul pentru ca omul să se îndumnezeiască prin acest amestec». Sfântul Ioan Casian, citând din scrierile Fericitului Augustin, arată că: «Pentru ca oamenii să se nască din Dumnezeu, S-a născut mai întâi Dumnezeu dintre ei: Hristos Dumnezeu. Și Hristos la nașterea dintre oameni n-a căutat pe pământ decât mamă, fiindcă tată avea în cer, născut din Dumnezeu, prin Care suntem făcuți, și născut din femeie, ca prin El să ne facem, din nou»”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.

Înomenirea Fiului lui Dumnezeu cheamă pe om la smerenie și ascultare

Smerenia și ascultare, a mai evidențiat Chiriarhul Râmnicului, sunt două virtuți pe care fiecare om trebuie să le dobândească.

            „Dumnezeu, Făcătorul a toate, S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca prunc în peștera Betleemului și în iesle S-a culcat (Luca II, 7), învățându-ne pe noi oamenii ce înseamnă smerenia și faptul că iubirea presupune întotdeauna și jertfă prin smerirea de sine. […] Lipsește tot mai mult lumii acesteia smerenia. Nu mai știm sau nu mai vrem să ne smerim, considerându-ne mai buni decât aproapele nostru. Ne vedem doar pe noi și nevoile noastre, uitând că în aproapele Îl găsim pe Domnul Însuși. Astfel, înțelegem de ce spiritualitatea răsăriteană acordă o importanță atât de mare smereniei în drumul omului spre asemănarea cu Dumnezeu: «A fost întrebat un Bătrân: Care este sporirea omului? Și el a răspuns: Smerenia! Altă sporire nu este. Căci cu cât coboară mai mult în smerenie, cu atât urcă mai mult în înălțime».

Un alt lucru pe care trebuie să-l aprofundăm din lecția Nașterii Domnului este ascultarea desăvârșită pe care Domnul o pune înaintea noastră: Dumnezeu, Cel ce stăpânește toate, căci «împărăția Lui peste toți stăpânește» (Psalmul CII, 19), «Cel Ce supune toate prin cuvântul poruncii Lui» (Psalmul VIII, 6), S-a supus pe Sine, făcându-Se întru toate ascultător față de ceea ce L-a născut. Astfel și noi, ascultând de părinții noștri duhovnicești, să rămânem statornici și neclintiți în dreapta credință, dând pildă tuturor prin buna lucrare a noastră. Calea ascultării este întotdeauna calea smereniei pentru că omul se poate întoarce la ordinea dinaintea căderii în păcat numai prin pocăință și ascultarea de voia lui Dumnezeu, ceea ce implică lepădarea voii proprii. Nu trebuie să înțelegem prin ascultare doar o simplă conformare morală, ci, mai mult, o raportare existențială a persoanei umane la Dumnezeu, adică unirea rațiunii umane cu cea dumnezeiască. Spuneau Părinții că acestea sunt cele pe care Dumnezeu le cere de la creștini: «să se supună Sfintelor Scripturi, cele spuse să fie și făcute și să asculte de cârmuitori și de părinții duhovnicești»”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

            La final, Părintele Arhiepiscop Varsanufie a adresat îndemnul preoților și credincioșilor de a înălța în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate  binefacerile revărsate asupra noastră.

Alte articole despre: