Eşti aici

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie despre Sfântul Ierarh Calinic: „avea darul rugăciunii inimii, darul de a conduce obști numeroase, dar și darul facerii de minuni chiar din timpul vieții sale”

16 Mai 2021 / Viața Eparhiei

„Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, întru totul preocupat pentru viaţa duhovnicească, pentru viaţa lăuntrică, a desfășurat și o amplă activitate culturală şi administrativă: pe cheltuiala sa a întemeiat o tipografie la Râmnic, în care a tipărit numeroase cărţi de învăţătură şi de rugăciune, a ctitorit mănăstiri, Centrul eparhial şi Catedrala Arhiepiscopală de la Râmnic, a reorganizat seminarul şi a înfiinţat o serie de şcoli”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul de învățătură adresat preoților, monahilor și credincioșilor care au participat duminică, 16 mai, la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.

Slujba săvârșită de Înaltpreasfinția Sa la Altarul de  vară al Catedralei a încununat manifestările duhovnicești organizate în aceste zile spre cinstirea Ocrotitorului Arhiepiscopiei Râmnicului.

Chiriarhul Râmnicului le-a vorbit celor care au participat la sărbătoare despre viața aleasă a sfântului prăznuit în chip deosebit în Arhiepiscopia Râmnicului, eparhie pe care a înnoit-o duhovnicește: „Deseori, își prelungea postul timp de patruzeci de zile. De-a lungul întregii sale vieți ca monah nu a mâncat niciodată carne și începând cu anul 1820 s-a abținut chiar de la pește, consumând doar legume. Toți călugării bătrâni și tineri îl admirau și-l iubeau cu inimă curată pentru că era smerit cu adevărat, fără prefacere, fără ură și viclenie, supunându-se tuturor.

Viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica ne arată harismele specifice acestui stareț sfânt: darul rugăciunii inimii, având faima de călăuzitor al rugăciunii inimii, darul de a conduce obști numeroase, dar și pe cea a facerii de minuni chiar din timpul vieții sale”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.

La final Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oferit tuturor câte o icoană a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica pentru a-i așeza sub ocrotirea acestuia și în nădejdea mijlocirii rugăciunilor către Preasfânta Treime.

Alte articole despre: