Comemorarea deținuților anticomuniști din perioada 1944-1989

Prezent la eveniment, Părintele Consilier Nicolae Moga a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, cuvânt ce a descoperit vocația mărturisitoare a deținuților din închisorile comuniste.  

Momentul comemorativ a fost precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte Sfințite, la finalul căreia părintele Constantin Cîrstea, a subliniat că „este o datorie sfântă și o taină a sufletului să ne cinstim trecutul, eroii, martirii și pe cei care au suferit în temnițe comuniste pentru adevăr și demnitate. Aceștia au îndurat  lagăre de muncă şi mine de plumb, regimul crunt al  vremurilor, iar după Revoluţie au fost nevoiţi să ducă o luptă la fel dură şi plină de jertfe pentru aflarea adevărului şi pentru cinstirea memoriei celor care nu mai sunt. Ei  au scris, cu propriul sânge şi propria viaţă „certificatul de demnitate” al acestui Neam, devenind, după 1989 probabil categorie socială cea mai umilită, iar în locul terorii şi al persecuţiei comuniste s-a instaurat uitarea şi nepăsarea democratică.

Numărul lor este şi astăzi necunoscut, cei mai mulţi s-au stins în lagăre, închisori sau pe cărările munţilor în care apărau demnitatea acestei ţări. Acolo, în ceasurile de singurătate, când ascultau încordaţi fiecare pas, sau în închisori, între două anchete năprasnice sau în spitale, ferindu-se de umbra morţii, se rugau în gând ca Dumnezeu să-i ţină să vadă, măcar pentru un ceas, „România de după”. Şi Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea.

În 1990, mii de foşti deţinuţi politici au văzut România liberă şi democrată pentru care au suferit bătăi, pumni, umilinţă, foame, frig, teroare, boală. Nu visau la onoruri, nu-şi doreau premii, nici titluri. Îşi doreau doar ca „România de după” să nu uite că s-a născut pe mormântul unor oameni şi să nu uite principiile pentru care ei au luptat. Numai că, pentru România democrată şi mai târziu europeană, a fost prea mult. Foştii deţinuţi politici au fost din nou „condamnaţi”, de această dată la uitare, nepăsare şi umilinţă.

Trebuie precizat că nu orice erou e sfânt, dar orice sfânt e şi erou, pentru că sfinţenia implică silirea de a depăşi firea. Nu orice deţinut politic din temniţele comuniste e sfânt, ci numai aceia care au înţeles ortodox  rostul  creştin şi prin puterea crucii   şi-au asemănat viaţa cu a Mântuitorului Iisus Hristos.

Ei reprezintă un simbol al rezistentei lor jertfelnice impotriva regimului totalitar, ci o adevarată biserică a celor prigoniti pentru dreptate, pentru că,  a lor este împărăția cerurilor. Este o datorie sfântă şi o onoare, să cinstim și  să respectăm pe acesti fii ai neamului nostru şi, de ce nu, la rândul nostru, să cerem lui Dumnezeu ca jertfa lor să aibă un ecou în conştiinţele noastre.

De aceea, Biserica „Toți Sfinții” a ridicat un monument pentru cinstirea memoriei martirilor și deținutilor politici morți în lagăre și închisori, în timpul rezistenței anticomuniste din România, pentru că numele lor nu au fost săpate în piatră, pentru aducere aminte, ci au fost trecute în Altarul Cerurilor  spre cinstire veșnică.

Fie ca Dumnezeu, Martorul Credincios din Cer (Apocalipsa 1:5), Cel care dă cuvânt mărturisitorilor Lui şi putere mucenicilor Lui, să ne dea tuturor dragoste pentru a preţui dragostea plăcuţilor Lui!”, a încheiat părintele paroh.