Eşti aici

Cercul Pastoral „Loviștea” s-a întrunit la Parohia Titești

7 Septembrie 2016 / Viața Eparhiei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Parohia Titești, în data de 5 septembrie 2016, s-au întrunit preoții arondați Cercului Pastoral „Loviștea”.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele Viorel Tudor a susținut tema „Viața și activitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul”. În cadrul dezbaterilor ce au urmat prezentării, au fost dezbătute o serie de mijloace pastorale referitoare la colaborarea dintre Biserică, Familie, Școală și autorități locale în vederea sprijinirii copiilor, din familiile cu posibilități materiale reduse, la început de an școlar. Totodată, în cadrul parteneriatelor educative pe care parohiile le vor desfășura în acest an școlar, au fost propuse o serie de activități catehetice, pelerinaje și întâlniri tematice care își propun reafirmarea tradițiilor culturale și religioase ale comunităților din zona de munte a județului Vâlcea.

Alte articole despre: