Eşti aici

Concert închinat Sfântului Ierarh Antim Ivireanul

27 Septembrie / Cultural

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 27 septembrie, la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a avut loc Concertul „Cadențe antimiene”, eveniment susținut de Corul „Cantus Domini”, sub bagheta părintelui Arhidiacon Răzvan Constantin Ștefan, în contextul prăznuirii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Repertoriul coralei a cuprins cântări liturgice ortodoxe, creații culte de inspirație sacră, monodii de tradiție bizantină și diverse creații de gen din muzica universală.

Corul Cantus Domini își propune promovarea valorilor și frumuseților muzicii religioase românești și universale, precum și valorificarea lor în concerte susținute în țară și străinătate.
Grupul vocal este alcătuit din artiști profesioniști, absolvenți ai Facultății de Teologie și ai Universității Naționale de Muzică din București.
 

Alte articole despre: