„Phirutno vaś o des – Pelerin pentru o zi”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Departamentul de misiune pentru rromi, al Arhiepiscopiei Râmnicului, a organizat un pelerinaj la mai multe mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Pelerinajul nostru s-a înscris în activitățile derulate în programul «Phirutno vaś o des – Pelerin pentru o zi», prin care căutăm atât apropierea persoanelor rrome de Biserică și exprimarea credinței față de Dumnezeu și sfinți, cât și cunoașterea valorilor noastre identitare, prin vizitarea locurilor încărcate de istorie. În cadrul acestui pelerinaj duhovnicesc, au fost vizitate Mănăstirile Căldărușani,Sitaru și Dridu, din Arhiepiscopia Bucureștilor”, a precizat părintele inspector Nicolae Dorin Buda.