Pelerinaj pentru copiii din cadrul Cercului de creație al Parohiei Călimănești II
Sâmbătă, 1 iunie, copiii din cadrul Cercului de creație al Parohiei Călimăneși au fost beneficiarii pelerinajului organizat de parohie la Mănăstirea Polovragi, fiind vizitate peșterile Mierii și Polovragi dar și monumentele brâncușiene din Târgu-Jiu.
„A devenit o tradiție ca în prima săptămână din luna iunie să organizăm pelerinajul pentru copiii din Parohia Călimănești II, membri ai Cercului de creație. Educația prin artă, pe care o susținem în cadrul cercului de creație, stimulează dezvoltarea inteligenței emoționale, a empatiei și abilităților de comunicare cu celălalt, iar pelerinajul și vizitarea muzeelor, a caselor memoriale, aduc în prim plan valorile estetice, arta în diversitatea manifestărilor ei, putând fi astfel înțeleasă de către generațai tânără”, a precizat părintele Iulian-Petre Lixandra.