5 ani de la înființarea Biroului de catehizare
La data de 9 iunie 2015, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, a fost înființat Biroul Eparhial de catehizare a rromilor.
Înființarea acestui birou a fost determinată pe de o parte de nevoia a învinge anumite prejudecăţi şi stereotipuri negative, iar pe de altă parte, de o serie de factori sociali rezultați din dificultăţile acestei etnii în formarea profesională, obţinerea unui loc de muncă şi dezvoltarea unei cariere, contribuția la fondurile sociale ș.a. Este cunoscut faptul că etnicii rromi se confruntă cu marginalizare, discriminare şi condiţii de sărăcie, cu dificultatea şcolarizării copiilor, având indicele ridicat de analfabetism.
Biroul de catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului continuă o lucrare pastoral-misionară inițiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie cu mai bine de un deceniu în urmă când, sub coordonarea Înaltpreasfinției Sale, apărea în anul 2006, Cartea de rugăciuni în limba rromani, iar în anul 2008, compact discul cu Sfânta Liturghie ortodoxă în limba rromani. În data de 23 decembrie 2008, la Mănăstirea Radu Vodă din București, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit pentru prima dată Sfânta Liturghie în acestă limbă.
Cerințele pastorale ale etnicilor rromi privesc intensificarea activităților catehetice și dezvoltarea comportamentului moral, susținerea procesului educativ și absolvirea ciclurilor superioare de învățământ, dezvoltarea sistemului de asistență socială și sprijin în integrarea pe piața muncii.
Principalele activități ale Biroului Eparhial de catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului în acești patru ani de la înființare au constat în derularea de programe misionare, culturale și sociale în comunitățile de rromi din județul Vâlcea după cum urmează:
- Pelerinaje sociale la care beneficiari au fost aproximativ 1500 de persoane;
- Acțiuni social-filantropice în cadrul cărora au fost distribuite aproximativ 8000 kg de haine și alimente, daruite unui număr de aproximativ 1200 de persoane;
- În cadrul programului „Sastipen le rromenqe-Sănătatea rromilor” un număr de 600 de persoane au fost consiliate în vederea dobândirii de comportamente sanogene și adoptării unui stil de viață sănătos.
- În cadrul programului ,,Mirro ghiozdano -Ghiozdanul meu", la începutul anului școlar 2019-2020, un număr de 200 de elevi rromi au primit ghiozdane și rechizite scolare;
- Au fost organizate activități culturale cu ocazia „Zilei internaționale a rromilor”, „Zilei Minorităților Naționale”, „Holocaustului rromilor” și „Dezrobirea rromilor".
- S-au desfăşurat activități educative cu elevii prin care au fost marcate ,,Ziua Luptătorilor Anticomunisti", „Să știi mai multe, să fii mai bun”, „Ziua copilului” şi cateheze susținute în preajma fiecărei sărbători.
- Au fost dăruite un număr de 400 pachete cu produse de igienă (săpun, pastă și periuță de dinți) pentru tinerii rromi din comunități sărace.
- Au fost dăruite un numar de 150 perechi de ghete pentru copii rromi în cadrul programului ,,Podema tatipe -Ghetuţe călduţe".
- Consult oftalmologic gratuit pentru tinerii rromi.
Începând cu luna aprilie 2019, Biroul de catehizare a rromilor a fost transformat în Departamentul de misiune pentru rromi, în cadrul căruia se desfășoară următoarele programe:
- ,,Mirro ghiozdano- ghiozdanul meu" prin care copii rromi primesc ghiozdane si rechizite.
- ,,Sastipen le rromenqe - Sanatatea rromilor" , parteneriat cu DSP Valcea prin care se desfasoara actiuni de prevenire a bolilor in comunitatile de rromi.
-,, Phirutno vaś o des - Pelerin pentru o zi", pelerinaje sociale.
- ,,Podema tatipe - Ghetute caldute", copii rromi nevoiasi primesc incaltaminte pt sezonul rece.
Urmeaza sa implementam inca doua programe dupa ce vor intra in Permanenta, ele sunt:
- ,, Śkola si laçi - Scoala este buna", actiuni de incurajare a copiilor rromi de a frecventa scoala ( împotriva abandonului școlar);
- ,, Av paś o Del - Vino langa Dumnezeu", program de cateze pt comunitatile de rromi;
- ,,Aven te das duma- Copilul tău este important, vino să vorbim despre el", program de consiliere psihologică cu tații;
- ,,Sastipe tirre hurdeske - Sănătatea copilului tău" , program de prevenire a bolilor la copii.
Biserica, prin deschiderea și misiunea asumată și desfășurată în comunitățile etnicilor rromi, reafirmă valoarea eternă a ființei umane precum și nevoia de comunicare și comuniune între oameni, indiferent de etnia căreia îi aparțin, însă eforturile lucrării catehetice și sociale desfășurate vor da roade numai prin asumarea moralei creștine, a principiilor evanghelice și sociale care au fost impregnate în conștiința poporului român de-a lungul veacurilor.