Sărbătorirea Zilei Armatei Române la Râmnicu-Vâlcea
Ziua Armatei României, 25 octombrie, a fost sărbătorită în întreaga țară printr-o serie de ceremonii religios-militare în garnizoanele militare și la monumentele ridicate întru pomenirea eroilor neamului. La Râmnicu-Vâlcea, slujba de pomenire și ceremonia militară a avut loc la Monumentul Independenţei
Ceremonia militară a debutat cu intonarea Imnului Național de Stat, după care comandantul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN Panait Donici, locotenent-colonel inginer Cristian-Gabriel Arinton, a prezentat mesajul Ministerului Apărării Naționale.
În continuare, un sobor de preoți, condus de pr. Daniel Mercurie Apostol, vicar administrativ eparhial, a săvârșit slujba de pomenire a eroilor trecuți la Domnul. Au participat reprezentanți ai Forțelor Terestre, reprezentanți ai autorităților de stat, centrale și locale, reprezentanți ai unor asociații militare, cadre militari, elevi și locuitori ai municipiului.
Au urmat alocuțiunile reprezentanților Primăriei Râmnicu-Vâlcea, Consiliului Județean Vâlcea și Prefectura Județului Vâlcea. Ceremonia s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori și defilarea detaşamentului de onoare constituit din militari aparținând Garnizoanei Râmnicu-Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pe acordurile muzicii militare, interpretată de Fanfara Județeană Constantin Brâncoveanu.
În acest an, s-au împlinit 75 de ani de la intrarea, la data de 23 august 1944, a României de partea Aliaţilor şi împotriva Puterilor Axei, în luptele din cea de-a doua conflagraţie mondială. Potrivit Biroului de prtesă al Ministerului Apărării Naționale, în campaniile celui de-al doilea război mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-al doilea război mondial în Europa.