IPS Varsanufie
-
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Întreaga viață a Sfântului Calinic a fost una a rugăciunii”
„Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ne încredințează că Dumnezeu l-a zidit pe om şi i-a sădit în adâncurile lui puterea de cuprindere a dumnezeirii, îl înconjoară cu iubire negrăită și nu-l mărgineşte ori limitează spre a dialoga cu Sine, în taina rugăciunii. În această experienţă, Dumnezeu, ca iubire fără margini, Se descoperă în mod tainic omului faţă către faţă”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.
11 Aprilie 2025 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Maica Domnului a fost aleasă mai înainte de toți vecii prin planul cel negrăit al lui Dumnezeu, ca templu al Duhului Sfânt”
La momentul Bunei Vestiri, arhanghelul Gavriil o găsește pe Pururea Fecioara Maria ca pe o mireasă a lui Dumnezeu, curată, fără prihană, gata de primirea spre zămislire și naștere a Fiului lui Dumnezeu. Începând din acea zi, a Bunei Vestiri, Duhul Sfânt a venit asupra ei și Puterea Celui Preaînalt a umbrit-o.
25 Martie 2025 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Sfânta Cruce ne arată că jertfa Mântuitorului Hristos le cuprinde și le unește pe toate în ea, pe cele cerești cu cele pământești”
În cea de-a treia duminică a Postului Mare prăznuim în chip duhovnicesc cinstita și de viață făcătoare Cruce, aducându-ne aminte de Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos. Cinstim Crucea cea aducătoare de viață, care este taina jertfei, taina dragostei și taina învierii.
23 Martie 2025 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Catedrala Arhiepiscopală, începând cu ziua de miercuri din prima săptămână a Postului Mare.
7 Martie 2025 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Dumnezeu caută să scoată la lumină comoara ascunsă a omului, pentru că El vede frumusețea din adâncul inimii noastre strălucind”
„Prin căderea în păcat, Adam a stricat chipul dumnezeiesc din el, a pierdut vederea curată spre făpturi, pierzând încă și frumusețea propriei persoane, cum învață Sfântul Chiril al Alexandriei: „Lepădând, deci, harul de la Dumnezeu și dezbrăcându-se de bunătățile de la început, firea omului a fost aruncată din Raiul desfătării și preschimbată îndată spre urâciune, aflându-se de aici înainte ca una căzută în stricăciune”.
2 Martie 2025 -
„Sufletul virtuos se zideşte în Biserică, unde faptele bineplăcute lui Dumnezeu devin candelă a credinței”
„În lucrarea faptelor mântuitoare, omul primește ajutor de netăgăduit din partea Duhului Sfânt, ale Cărui lucrări sunt săvârșite spre binele şi mântuirea oamenilor. De aceea, dacă la începutul oricărei lucrări omul se lasă pătruns de razele strălucitoare de lumină şi de cunoştinţă ale Duhului Sfânt, va împlini, cu certitudine, faptele bineplăcute lui Dumnezeu și va auzi cuvântul Mântuitorului Hristos: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Paraclisul Arhiepiscopal Nașterea Domnului din Râmnicu Vâlcea.
23 Februarie 2025 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Rugăciunea este expresia cea mai profundă a iubirii pentru cei adormiți”
„Rugăciunea pentru cei adormiți este o datorie a fiecărui creștin, izvorâtă din marea poruncă a iubirii și din adevărul de credință al Evangheliei, pentru că Mântuitorul Hristos „stăpânește și peste morți și peste vii“ (Romani XIV, 9)”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sâmbătă, 22 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului.
22 Februarie 2025 -
„Bunătatea și iertarea pe care tatăl le arată fiului reîntors în brațele părintești ne încredințează că semnul cel mai luminos al învierii omului rămâne iubirea”
„Șederea în păcat este moarte, iar oprirea păcatului vestește învierea. Pentru aceasta, cel care își vine în fire se smerește, aude tot mai clar chemarea lui Dumnezeu și înțelege că El „nu vrea moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu” (Iezechiel XXXIII, 11). Acest model de pocăință este așezat înaintea ochilor noștri sufletești în pericopa evanghelică a Întoarcerii fiului risipitor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 16 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.
16 Februarie 2025












