Eşti aici

Școala de Vară „Sfântul Evanghelist Luca”

21 Iunie 2017 / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepicopul Râmnicului și sub coordonarea Sectorului de Învățământ și Activități cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei, în Protoieria Drăgășani va avea loc un amplu program catehetic pentru elevi.

Prin Biroul de catehizare și activități cu tinerii al Protoieriei Drăgășani și la inițiativa părintelui Sîia Luca-Georgian, de la Parohia Valea Bisericii-Orlești, alături de domnul profesor, Dragos-Teodor Zaharia, președintele Asociației „Hrană pentru Trup și Suflet” – Orlești, s-a încheiat un Protocol de Colaborare între mai multe instituții, în vederea organizării celei de-a treia ediții a Școlii de Vară „Sfântul Evanghelist Luca”, pe parcursul lunii iulie, anul curent.

În acest demers, un rol deosebit îl are  „Grupul parohial de inițiativă în educație și timp liber de calitate”, alcătuit la parohia din Orlești din tineri, cadre didactice, personal din administrația locală, membri ai comitetului parohial, îndrumați de preotul paroh. Astfel, în acest an sunt implicate în acest proiect de vacanță șase școli generale - Orlești, Scundu, Ionești, Prundeni, iar din municipiul Drăgășani, Școlile Tudor Vladimurescu și Nicolae Bălcescu, alături de trei parohii: Valea Bisericii și Silea din Orlești, Blejani din Scundu.

Activitatea va fi susținută atât de Consiliile Locale ale localităților menționate, prin punerea la dispoziția organizatorilor a Căminelor Culturale și a altor spații locative, cât și de Fundația World Vision România, Biroul Zonal Vâlcea, care dăruiește copiilor materiale de lucru.

Se estimează un număr 130 de copii participanți, îndrumați de 18 cadre didactice voluntare, preoți și 17 tineri liceeni sau studenți care se vor implica voluntar în desfășurarea activităților de tip „atelier de lucru”. Programul va începe cu deschiderea oficială și slujba de Tedeum la Căminul Cultural din Orlești, urmate de o piesă de teatru cu valențe educative, prezentată de Trupa de teatru „Constantin Popian” a Arhiepiscopiei Râmnicului, sâmbătă, 1 iulie, orele 10.00. 

Ca și în anii precedenți, bucuria copiilor va fi deplină prin modul de lucru în echipă, într-o permanentă comunicare la diversele ateliere: Limba Română, Matematica, Chimie și Fizică, Limbi Străine, concursuri sportive, jocuri în mijlocul naturii, dezvoltare personală, muzică corală și instrumentală, ansamblu de dansuri populare, teatru, lucru meșteșugăresc, pictură și desen, atelier culinar, excursii și orientare geografică. Toată această activitate a copiilor va fi prezentată într-un spectacol de final părinților și tuturor celor ce vor dori să vadă rezultatele și concluziile unui deosebit proiect catehetic-educațional de vacanță, ce reunește în mod practic Familia, Biserica și Școala.

Alte articole despre: