Eşti aici

200 de copii au participat la activităţile educative desfăşurate la Centrul Eparhial

1 Iunie 2017 / Învățământ

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Asociația Tinerilor Ortodocşi  „Sfântul Valentin” a organizat cu ocazia zilei de 1 iunie o activitate dedicată copiilor.

 

Au participat peste 200 de elevi de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, Şcoala Generală „Take Ionescu” şi Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. În cadrul activității desfăşurate în incinta Centrului Eparhial, copiii au primit baloane, fructe şi iconiţe, manifestările desfășurându-se  pe fundalul muzical susținut de talentații elevi de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” care au interpretat la vioară şi nai o serie de cântece pentru copii, au cântat vocal şi au interpretat o scenetă de teatru.

„Prezența numărului mare de copii astăzi la Centrul Eparhial a constituit un motiv de bucurie pentru noi și pentru membrii Asociației Tinerilor Ortodocşi  „Sfântul Valentin” care au le-au pregătit celor mici jocuri interactive în care fiecare și-a pus în valoare atât cunoștințele dobândite cât și creativitatea. Jocul rămâne una dintre cele mai importante forme de manifestare ale copilului și, de aceea, o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acțiune, de mișcare a copilului, un mod de a-și consuma energia, de a utiliza timpul liber într-un mod plăcut sau de a se distra.  Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operațiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, morală, fizică a copilului”, a subliniat Părintele Cristian Bănuță, Consilier Învățământ și Activități cu tineretul în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.

Alte articole despre: