O copie a icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu va fi așezată în Arhiepiscopia Râmnicului
Credincioșii vâlceni sunt așteptaţi în noaptea de joi, 1 august, spre dimineaţa zilei următoare să participe la slujba Privegherii de la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Suiești, unde Chiriarhul Râmnicului va așeza o copie a icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu din Sfântul Munte Athos.
O copie a icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu din Sfântul Munte Athos va rămâne spre cinstire permanentă din ziua de vineri, 2 august, la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Suiești din comuna Stănești, judeţul Vâlcea.
Potrivit părintelui protosinghel Antim Motorga, starețul Mănăstirii Suiești, sfânta icoană va fi adusă și așezată de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, fiind darul Înaltpreasfinţitului pentru mănăstire. Icoana a fost executată în frescă după icoana făcătoare de minuni Grabnic-ascultătoare (Gorgoypikoos) de la Sfânta Mănăstire Dohiariu din Sfântul Munte Athos.
Slujba Privegherii începe joi, 1 august, la ora 21:00.
Totodată, în ziua de 2 august, va fi sărbătorit Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare, cel de-al doilea ocrotitor al mănăstirii. Pelerinii prezenţi vor primi la finalul Sfintei Liturghii, din partea obștii Mănăstirii Suiești, câte un dar, constând într-o broșură cu Acatistul și paraclisul icoanei Maicii Domnului Grabnic-ascultătoare și câte o icoană.