Eşti aici

Aniversarea a 634 de ani de la atestarea documentară a municipiului Râmnicu-Vâlcea

20 Mai / Administrativ

Sărbătorirea a 634 de ani de la atestarea documentară a municipiului Râmnicu-Vâlcea a prilejuit organizarea unor ample evenimente culturale la care au participat locuitori ai urbei de sub poalele Capelei, alături de autoritățile de stat și locale.

La Arenele Traian din municipiul Râmnicu-Vâlcea a avut loc vineri, 20 mai,  Ședința festivă a Consiliului Local, ce a fost urmată de parada festivă până la Statuia Domnitorului Mircea cel Bătrân, unde actorii Teatrului Municipal „Ariel” au prezentat un moment artistic.

În cuvântul adresat la momentul aniversar al municipiului Râmnicu-Vâlcea, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a subliniat că „aniversarea a 634 de ani de la atestarea documentară a Municipiului Râmnicu-Vâlcea reprezintă un moment de apreciere a valorilor așezate în slujirea semenilor, dar și un fericit prilej de cultivare a ofrandei recunoștinței față de toți aceia care au avut o activitate semnificativă în istoria sa, cu inițiative de mare însemnătate pentru afirmarea municipiului pe plan spiritual, cultural și administrativ, și în recunoașterea sa ca important centru duhovnicesc și economic, atât în spațiul românesc, cât și în afara țării.

Atestarea Râmnicului, orașul „domniei mele”, s-a petrecut într-o perioadă în care opera creatoare de stat începută strălucit de Basarab «Întemeietorul» și-a găsit una dintre cele mai strălucite forme de organizare, sub sceptrul Voievodului Mircea cel Mare, cel care confirma în hrisoavele emise, începând cu anul 1388,  proprietăți și privilegii anterioare ale mănăstirilor și schiturilor, dar și vechimea în acest ținut a unei credințe mărturisitoare care marca, prin școlile de copiști, prin corespondența duhovnicească, prin arhitectura și pictura lăcașurilor de cult, participarea Țării Românești la efervescența culturală a Europei veacului al XIV-lea. 

 Deși în municipiu nu s-au păstrat biserici din secolul al XIV-lea, multe dintre acestea fiind din lemn, cum a fost și cea ctitorită de voievodul Dan I, orașul Râmnic a devenit un important centru religios în veacul al XV-lea, fapt pentru care, în anul 1503, Sfântul Mitropolit Nifon l-a ales drept reședință a Episcopiei nou înființată, cea a Râmnicului Noului Severin, ceea ce însemna, desigur, recunoașterea prestigiului duhovnicesc din Oltenia de sub Munte în întreg spațiul românesc. De la întâiul episcop al Râmnicului, Sfântul Ierarh Maxim Brancovici, Eparhia și inclusiv orașul de reședință au stabilit legături cu cele mai importante centre duhovnicești din Țara Românească, Moldova și Ardeal, cu patriarhiile Constantinopolului, Ierusalimului, Alexandriei și Antiohiei, ale căror reprezentați au inițiat ample pelerinaje, cu Bisericile Bulgară şi Sârbă şi cu aşezămintele monahale de la Muntele Athos. Astfel, prin autoritatea duhovnicească a Episcopiei Râmnicului Noului-Severin s-au creat punți de legătură între culturi și comunități creștine diferite, cu reprezentanții celor mai importante centre politice, economice, culturale și duhovnicești. Biserica a contribuit la ridicarea prestigiului întregului oraș, ajuns în permanenta atenţie a voievozilor ctitori de lăcașuri sfinte, a boierilor, a oamenilor de cultură și a călătorilor străini.

Buni chivernisotori al celor duhovnicești, episcopii Râmnicului s-au arătat a fi deopotrivă și iscusiți iconomi al celor pământești, iar împreună cu o seamă de personalități au îndrumat diferite activități ce s-au desfășurat în orașul de la poalele Capelei.

 Prin organizarea școlilor și a bibliotecilor, prin înființarea tipografiilor care au fost dăruite orașului, prin ctitorirea lăcașurilor de cult și a așezămintelor sociale unde vreme îndelungată au fost îngrijiți bolnavii și bătrânii, prin implicarea directă în realizarea unor edificii care, deși au primit altă utilitate în timp, au rămas emblematice pentru arhitectura vâlceană, episcopii Râmnicului au devenit chipuri de lumină și de întărire spirituală pentru viața municipiului Râmnicu-Vâlcea. În felul acesta, Râmnicul este amintit în titulatura episcopilor cărturari Damaschin, Chesarie, Climent și Filaret, care au privit limba română drept veșmântul viu al învățăturilor de credință și au marcat etapa definitorie a formării limbii literare românești, iar Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost ales în anul 1999 „ocrotitor spiritual” al municipiului”.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a accentuat că „Biserica este icoana comuniunii, iar această icoană este un permanent îndemn spre împreună-lucrare în slujirea semenilor, prin inițierea unor programe comune, care ne îndreptățesc să nădăjduim la o cooperare fructuoasă pe plan spiritual, cultural și administrativ pentru binele locuitorilor Municipiului Râmnicu-Vâlcea”. 

Alte articole despre: