Eşti aici

Arhivă

  • Ierarhi ai Râmnicului din veacul al XVIII-lea

    Sf. Antim Ivireanul (1705 - 1708)

    15 Iunie 2015 /
  • Ierarhi ai Râmnicului din veacul al XVI-lea

    † Maxim Brancovici (1503 - 1505)

    15 Iunie 2015 /
  • Ierarhi ai Râmnicului din veacul al XVII-lea

    † Efrem II (1601 - 1613)

    15 Iunie 2015 /
  • Proiectul „Fii apicultor, fii darnic!”, la final

    Proiectul „Fii apicultor, fii darnic!”, desfășurat în Arhiepiscopia Râmnicului prin Asociația „Codrii Mamului - Fumureni”, în perioada ianuarie 2014 - iunie 2015, s-a încheiat miercuri, 10 iunie 2015, la Centrul eparhial din Râmnicu Vâlcea. 

    12 Iunie 2015 / Social
  • Slujbă de pomenire pentru părintele Petre David

    Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Fometești, comuna Slătioara, județul Vâlcea, a găzduit săptămâna trecută comemorarea a 12 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui

    5 Iunie 2015 / Viața Eparhiei
  • Maica Domnului - frescă, Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire

    Acatistul Maicii Domnului – Bucuria tuturor celor necăjiți

    O, întru tot lăudată, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce, spre bucuria cerului şi a pământului ai născut pe Impăratul Hristos, Dumnezeul nostru, auzi glasul smeriţilor robilor tăi. Primeşte această puţină rugăciune a noastră şi ne izbăveşte pe noi din toate nevoile. Vindecă neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti. Alungă de la noi toată răutatea şi întristarea. Dăruieşte-ne sănatate şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte din munca cea veşnică pe cei ce cântăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

    1 Iunie 2015 / Acatiste

  • Înălțarea Domnului - frescă, Paraclisul Mănăstirii Arnota

    ACATISTUL DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

    O, preadulce şi întru-tot-îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeşte acum această puţină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, şi păzeşte moştenirea Ta de vrăjmaşii cei văzuţi şi de cei nevăzuţi, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputinţe şi de foamete, de toate scârbele şi rănile cele aducătoare de moarte, şi din chinurile cele viitoare scoate-ne pe toţi, care cântăm Ţie: Aliluia!

  • Zilele municipiului Râmnicu Vâlcea

    Anul acesta, municipiul Râmnicu Vâlcea a împlinit 627 de ani de la prima atestare documentară. 

    26 Mai 2015 / Cultural
  • Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a împlinit un an de la întronizare

    S-a împlinit un an de când, prin voia lui Dumnezeu și cu alegerea Sfântului Sinod, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, numit Arhiepiscop al Râmnicului la data de 22 mai 2014, a fost întronizat în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

    25 Mai 2015 / Viața Eparhiei
  • Iubirea de aproapele meu, copilul!

    "Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia" (Luca 10, 14).

    3 Aprilie 2015 /

Pagini