Slujire arhierească în Parohia Călinești

Prima pericopă evanghelică a Sfintei Liturghii a fost Rugăciunea Arhierească, prezentată în Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul XVII, versetele 1-13. Acest text scripturistic a constituit unul dintre argumentele prin care Sfinții Părinți participanți la Sinodul al IV-lea Ecumenic au apărat învățătura cea adevărată despre cele două firi unite în Persoana Mântuitorului Hristos. Sinodul al IV-lea Ecumenic s-a ţinut între 8 şi 25 octombrie 451, la Calcedon.

Formula dogmatică aprobată în cadrul sinodului mărturisește pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Dumnezeu cu adevărat şi om cu adevărat, pe Acelaşi din suflet raţional şi trup, de o fiinţă cu Tatăl, după dumnezeire şi de o fiinţă cu noi, după omenitate, după toate asemenea nouă, afară de păcat; pe Unul şi Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, cunoscut în două firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit, deosebirea firilor nefiind desfiinţată nicidecum din cauza unirii, ci salvându-se, mai degrabă, proprietatea fiecărei firi şi concurgând într-o persoană şi într-un ipostas, nu împărţit şi divizat în două persoane“. Se arăta că Mântuitorul Hristos are o singură Persoană, dar şi că are două firi care, deşi unite, nu se amestecă şi nici nu se despart, fiecare păstrându-şi proprietăţile specifice.

Cea de-a doua pericopă evanghelică prezintă minunea Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum (Matei IX, 27-35).

Cuvântul de învățătură adresat la finalul Sfintei Liturghii a arătat că, pentru Sfinții Părinți, orbirea duhovnicească este mai vătămătoare omului decât cea trupească, accentuându-se delicatețea duhovnicească cu care Mântuitorul îi tămăduiește pe cei aflați în suferință. Aceștia devin propovăduitori și binevestitori ai minunilor Mântuitorului Hristos, învățându-ne că trebuie să fim mulțumitori și recunoscători față de darurile pe care Dumnezeu ni le împărtășește.  

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind pericopa care vorbește de această vindecare, arată că „deși li s-a spus să tacă în privința a ceea ce s-a săvârșit, ei au spus mai departe. Să ne amintim că într-un alt loc, altcuiva i-a spus: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu! (Luca VIII, 39; Marcu V, 19). Acest lucru nu este în opoziție cu ceea ce spune El aici, ci completează învățătura, îndemnându-ne să nu spunem nimic despre noi. Ne învață să îi oprim și să nu îi lăsăm pe cei care vor să ne laude să facă aceasta. De asemenea, ne învață și că, dacă este adusă slavă lui Dumnezeu, nu numai că nu trebuie să oprim aceasta, ci chiar trebuie să poruncim ca acest lucru să fie săvârșit (această poruncă de a nu lăsa pe cineva să știe despre vindecarea orbului ne oferă o pildă de smerenie, dar nu ne împiedică să Îl slăvim pe Dumnezeu)”.