Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „La înmulțirea pâinilor și a peștilor, oamenii au cunoscut că de la Dumnezeu şi prin El sunt toate”
„Mântuitorul Hristos vindecă suferințele bolnavilor, apoi ostoiește prin cuvânt setea și foamea lăuntrică a oamenilor, pentru ca, în final, să le oferă pâine, învățându-i să o caute pe aceasta deopotrivă cu împărtășirea din pâinea euharistică”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 18 august, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a reliefat: „ceea ce ne învață Dumnezeu este că avem nevoie deopotrivă de hrană pentru trup și pentru suflet. Trupul este din pământ și se hrănește din pământ, iar sufletul este de la Dumnezeu și se hrănește cu pâinea euharistică.
Dacă foamea trupească este un lucru unanim cunoscut, foamea lăuntrică a omului care nu-L cunoaște pe Dumnezeu ne este prevestită de Însuși Domnul, prin profeții Săi, zicând: „Iată, vin zile în care voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului” (Amos VIII, 11).
Această foamete încercau să și-o ostoiască cei care-L ascultau pe Învățătorul din zorii zilei și până seara târziu (Matei XIV, 15), uitând cu totul de pâinea trupească, după gustarea din „pâinea lui Dumnezeu care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii” (Ioan VI, 33).
Cei care se împărtășesc de Cuvântul lui Dumnezeu ies din întunericul neștiinței și cunosc „toate” într-un mod nemijlocit și mai presus de cuvânt, cunosc taina cea mare a credinței cu privire la Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care, «luând cele cinci pâini şi cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii».
Oamenii au cunoscut că „de la El şi prin El şi întru El sunt toate” (Romani XI, 36). Comuniunea la care Fiul lui Dumnezeu îi cheamă pe toți oamenii produce o schimbare în inima fiecărui credincios,încât omul avea nevoie de o înnoire a hranei, de o hrană care să-i dea iarăși viață, are nevoie de „pâinea lui Dumnezeu care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii” (Ioan VI, 33).
În centrul Sfintei Liturghii, nedespărțită de lucrarea de prefacere a Darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, stă împărtășirea credincioșilor cu „Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer” (Ioan VI, 51). De aceea, ne rugăm să primim „Pâinea cea spre ființă”, fără a neglija, desigur, cele necesare traiului de zi cu zi.
De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că deși suntem chemați să trăim precum îngerii din ceruri, în privința hranei Dumnezeu îngăduie altă rânduială: „Prin cererea aceasta, face pogorământ slăbiciunii firii omeneşti, pentru că grăieşte oamenilor îmbrăcaţi cu trup, supuşi nevoilor firii omeneşti, care nu pot avea aceeaşi nepătimire ca îngerii: Vă cer şi vouă, oamenilor - spune Domnul -, să-Mi îndepliniţi poruncile Mele în chip desăvârşit, ca şi îngerii, dar nu vă cer nepătimirea îngerilor, pentru că nu vă îngăduie tirania firii omeneşti, pentru că aveţi nevoie de hrana cea de toate zilele!”. Nevoia aceasta nu are însă nimic rău în sine, ci ea însăși este un dar făcut omului de Dumnezeu, din iubire, ca omul să se bucure de darurile Lui. Pentru că se supune poruncii dumnezeiești, „cel ce priveşte spre ceea ce-i slujeşte firii şi nu se lasă tras de grijile deşarte nu va fi cu mult mai prejos de vieţuirea îngerească, imitând lipsa de trebuinţă a acelora prin îndestularea sa cu puţin”, cum învață Sfântul Grigorie de Nyssa. Folosirea hranei este și o obligație, în purtarea de grijă față de trupul nostru, cum spune același Părinte: „Cere pâinea pentru trebuinţa vieţii; cu aceasta te-a făcut firea dator trupului”. Bineînțeles, nevoia constă în hrana absolut necesară pentru viețuirea omului. Prin cuvintele rugăciunii suntem învățați să punem măsura cuvenită hranei, să păstrăm trupul nostru în sănătate, iar nu să-l îmbolnăvim prin lipsă, ori prin îmbuibare.
Ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că Mântuitorul Hristos, ca Unul Care a flămânzit (Matei IV, 2; 21, 18) și a însetat (Ioan IV, 7; 19, 28) pentru noi, a vindecat bolile firii omenești, ne-a eliberat din robia morții și ne-a dăruit o hrană nouă, superioară celei materiale, este Pâinea care S-a coborât din cer și Care dă viață lumii. El spune că pâinea cea spre ființă este hrana de trebuință sufletului, pe care avem nevoie să o primim neîncetat, și pentru primirea căreia trebuie să ne și pregătim neîncetat”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
