Eşti aici

Chiriarhul Râmnicului: Postul trebuie să fie unul duhovnicesc, un post al faptelor, un post al simțurilor

26 Februarie 2017 / Viața Eparhiei

Duminică, 26 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Părintele Arhiepiscop a arătat că „Mântuitorul Hristos pune înaintea ochilor noștri duhovnicești această învățătură despre post și despre iertare. Atunci când vorbește despre post, Mântuitorul ne învață să nu ne fățărnicim, să nu facem cum făceau fariseii care stăteau pe la colțurile străzii și făceau milostenie pentru a fi văzuți de oameni, iar atunci când posteau aveau fețele retrase și unse cu catran ca să se vadă că postesc.

Postul pe care îl cere Mântuitorul de la noi trebuie să fie un post duhovnicesc și nu doar un post de bucate. Trebuie să fie și un post al faptelor. Așa cum există un post al faptelor, există un post al simțurilor, prin care se înfrânează ochii, se înfrânează gura, se înfrânează cele prin care noi putem să păcătuim.

Postul este prima poruncă pe care a primit-o omul în Rai și de aceea duminica aceasta se mai numește Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Adam a primit porunca de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului însă el nu a ascultat porunca lui Dumnezeu și astfel s-a depărtat de la fața lui Dumnezeu. Adam a fost creat cu posibilitatea de a trăi veșnic pe acest pământ însă a căzut pradă ispitei, iar păcatul lui a fost fără pocăință, pentru că dacă Adam s-ar fi pocăit, cu siguranță că Dumnezeu l-ar fi iertat.

Duminica aceasta ne învață că trebuie să fim milostivi. Să fim milostivi cu noi înșine și cu aproapele nostru. Milostenia strânge comoară în ceruri, acolo unde, arată Mântuitorul, nici furii nu o pot fura, nici rugina nu o poate strica. Comoara omului este acolo unde este și sufletul său. De aceea, comoara trebuie să fie faptele cele bune care vor conta pentru ca sufletul lui să se mântuiască.

Această duminică este numită și Duminica iertării. Îndemnul Mântuitorului de a-i ierta pe toți cei care ne-au greșit și de a le cere iertare tuturor celor cărora le-am greșit ne aduce la starea de a intra în post împăcați cu Dumnezeu și cu semenii noștri.

Evanghelia ne învață că trebuie să urmăm legea lui Dumnezeu pentru ca în acest post să ne apropiem și mai mult de Dumnezeu, pentru ca să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său. Dacă Îl lăsăm pe Dumnezeu să locuiască în noi, și noi vom locui în Dumnezeu, sufletul nostru sfințindu-se în acest fel”, a subliniat Chiriarhul Râmnicului.

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală.

Alte articole despre: