Binecuvântare arhierească pentru credincioșii Parohiei Budești
Duminică, 10 decembrie, credincioșii Parohiei Budești au trăit momente de bucurie duhovniceasă prilejuite de prezența și slujirea Chiriarhului Râmnicului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie așezând și cuvânt duhovnicesc în inimile celor prezenți, tâlcuind pericopa evanghelică a Tămăduirii femeii gârbove. „Această vindecare, a subliniat Părintele Arhiepiscop, determină o stare de bucurie pentru femeia care era suferindă de optsprezece ani, iar bucuria sa este împărtășită și de membrii comunității. Produce însă întristare și mânie în sufletul slujitorului sinagogii care este îndemnat de cugetul său să ia cuvântul și să mustre indirect pe Mântuitorul Hristos, adresându-se celor care doreau să se vindece, printre care și această femeie gârbovă.
De optsprezece ani, aceasta nu putea să vadă chipul celor dragi, nu putea să vadă chipul celor cu care vorbea, însă venea la sinagoga din Ierusalim ca să aducă slavă lui Dumnezeu și să-și plângă neputința și necazurile pe care le avea.
Mântuitorul, cunoscând cele ce se întâmplaseră cu ea, dar și cugetul ei, rugăciunea ei, o cheamă la El și nu doar că chemat-o, dar i-a spus femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu.
Cel care conducea sinagoga, arată celor prezenți prescripțiile Legii lui Moise referitoare la ziua de odihnă şase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul și continuă: deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei.
Mântuitorul îl mustră pe mai-marele sinagogii și, prin el, pe toți fariseii care spuneau că păstrează Legea lui Moise: făţarnicilor, fiecare dintre voi nu-şi dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei? Le arată acestora că la Dumnezeu sufletul fiecărei persoane este prețuit și de aceea tămăduirea femeii gârbove nu putea încălca în nici un fel ziua de odihnă”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți, îndemnându-i să se folosească de orice prilej pentru a săvârși faptele de milostenie și cele bineplăcute lui Dumnezeu.