Activități sociale ale Ligii Femeilor Creștine din Arhiepiscopia Râmnicului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, miercuri, 21 februarie, membrele Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe au vizitat Centrul pentru copilul cu dizabilitati din cadrul DGASPC Vâlcea, acţiune desfăşurată în cadrul proiectului „Copilăria, bucuria tuturor”.
Periodic, membrele Ligii însoţite de doamna Nora Rotomeza, psihoterapeut integrativ, se află în mijlocul copiilor, propunându-le „O seară, o poveste”, unde în atmosfera de basm şi cântece specifice copilăriei, bucuria întâlnirii nu poate fi descrisă în cuvinte, pentru că o mamă creştină trebuie să se impartă şi să se dăruiască deopotrivă şi alor săi, dar şi celor lipsiţi de îmbrăţişarea caldă, maternă.
Acţiunea s-a desfășurat în cadrul parteneriatelor cu Arhiepiscopia Râmnicului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea şi cu Asociaţia „Sfântul Hristofor”.