O excursie de suflet pentru copiii Parohiei Valea Cheii
În perioada vacanței de vară, Parohia Valea Cheii a organizat o serie de activități catehetice-recreative pentru adolescenți și tineri.
Astfel, membrii Centrului catehetic „Sfinții Luca și Nectarie” au beneficiat sâmbătă, 12 august, de o excursie gratuită la Salina Ocnele Mari și la Grădina Zoologică din Râmnicu-Vâlcea.
Activitatea a început la Salina Ocnele Mari, în interiorul căreia a fost vizitată și biserica închinată Sfintei Mare Mucenițe Varvara, unde, părintele paroh Bogdan Scheanu le-a vorbit copiilor despre eforturile depuse pentru realizarea lăcașului de cult în subteran și despre viața Sfintei Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor și a constructorilor.
După ce au înălțat o rugăciune către Dumnezeu, copiii împreună cu părintele și ceilalți voluntari au continuat vizita în salină.
Ziua s-a incheiat cu vizita celor mici la Grădina Zoologică din Râmnicu-Vâlcea.
„A fost o zi plină de evenimente pentru membrii Centrului catehetic „Sfinții Luca și Nectarie” al parohiei noastre. Astfel de excursii îi ajută pe cei tineri să socializeze, să se împrietenească, să se rupă de lumea virtuală și să petreacă firesc copilăria”, a menționat părintele Bogdan Scheanu.