Lucrările Cercului pastoral Maciuca
Marți 13 august, la Parohiei Giulești din comuna Fârtățești s-au desfasurat lucrările Cercului pastoral Maciuca. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, la finalul căreia părintele Ștefan Cristian Irimia a susținut tema „Patriarhul Nicodim Munteanu, înțelept păstor și apărător al Bisericii, inițiator și promotor al traducerilor în limba română a textelor biblice, patristice și liturgice”.
„Pe parcursul păstoririi sale, Patriarhul Nicodim Munteanu a fost preocupat de starea clerului de mir, de viaţa mănăstirească, de învăţământul teologic, de legăturile cu Bisericile Ortodoxe surori. Remarcabilă este şi activitatea sa culturală. Prin contribuţia sa, Patriarhul se situează în fruntea celor mai importanţi teologi ai epocii sale. Alcătuind numeroase lucrări originale, făcând numeroase traduceri din literatura teologică rusă a secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor, Patriarhul Nicodim va fi personalitatea cea mai de seamă a epocii sale. Ca urmare, va fi ales doctor honoris causa al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi membru de onoare al Academiei Române.
După ce a tipărit la Neamţ Biblia ilustrată (1936), prima lucrare de acest gen la noi, în 1936 şi 1944 au ieşit de la tipar noi ediţii ale Sfintei Scripturi, în care 51 de cărţi erau traduse de el însuşi (24 din Vechiul Testament, iar Noul Testament în întregime). De asemenea, a tipărit Noul Testament în cinci ediţii, dar şi Psaltirea (patru ediţii), traduse de el”, a subliniat Părintele Ștefan Cristian Irimia.