Postul si foloasele lui
Duminică, 13 martie 2016, la Parohia Sfântul Gheorghe-Nord din Râmnicu Vâlcea, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a fost susţinută cateheza Postul şi foloasele lui.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, preotul paroh Neagoe Gabriel Vasile a susţinut în faţa tinerilor şi a credincioşilor prezenţi o cateheză în care a evidenţiat că Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânare a limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire şi de minciună, este un exerciţiu moral de înfrânare a poftelor, de întărire a voinţei, un mijloc de urcuş duhovnicesc, dar şi un act cultic de cinstire a lui Dumnezeu prin jertfirea de bunăvoie a bunătăţilor pământeşti pentru a le primi pe cele cereşti.