Daruri pentru copiii Parohiei Bercioiu-Bârsești
La Parohia Bercioiu-Bârsești, din Protoieria Călimănești, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, au fost împărțite daruri copiilor de la Școala Gimnazială Bercioiu, din localitatea Bârsești.
În urma parteneriatului catehetic-educațional dintre Biserică și Școală, intitulat „Lăsați copiii să vină la Mine”, cei mici, însoțiți de cadrele didactice, au vizitat biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, unde au primit cu mare bucurie daruri din partea parohiei, oferind la rândul lor cele mai sincere mulțumiri și îmbrățișări.
„Cooperarea dintre Școală – Familie și Parohie are în vedere asigurarea continuității pentru ca produsul procesului educațional – copilul de azi – tânărul de mâine, să fie apt a intra în comunitate, într-o societate în permanentă schimbare. Obiectivul pe termen lung este de a le oferi o educație corectă pentru a se raporta la ei înșiși ca fiind copii ai Lui Dumnezeu, iubiți de părinți, iubiți de Biserică, și să răspundă la rândul lor cu iubire la această iubire”, a precizat părintele paroh Cătălin Nedeluș.