Eşti aici

Sfantul Antim Ivireanul Sfantul Antim Ivireanul

Ierarhi din secolul al XVIII-lea

† Sfântul Antim Ivireanul 1705 - 1708
† Damaschin Voinescu 1708 - 1725
† Ștefan II 1726 - 1727
† Inochentie 1727 - 1735
† Climent 1735 - 1749
† Grigorie Socoteanu 1749 - 1764
† Partenie II 1764 - 1771
† Chesarie 1773 - 1780
† Filaret 1780 - 1792
† Nectarie 1792 - 1812

† Sfântul Antim Ivireanul (1705 - 1708)

Sfântul  Ierarh Antim Ivireanul s-a născut în Georgia (Iviria). Părinții săi, Ioan și Maria, l-au botezat Andrei. La o vârstă necunoscută a ajuns rob la turci, dar a fost răscumpărat de cei din neamul său. A trăit o vreme în Constantinopol, unde a dobândit o cultură deosebită. Cândva între anii 1688-1690, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a aflat despre el și l-a adus în Țara Românească. Ajuns în București, lucrează la tipografia lui Mitrofan, viitorul episcop de Buzău. La 10 iunie 1691 a trecut la conducerea tipografiei, iar în octombrie același an a semnat o carte cu numele „ieromonahul Antim”. În anul 1694 s-a mutat la Mănăstirea Snagov, unde, cu ajutorul domnitorului, a înființat o nouă tiparniță, cu imprimare în limbile română, greacă și arabă. A fost numit stareț al mănăstirii. A fost ales episcop de Râmnic la 16 martie 1705. Hirotonia întru arhiereu a avut loc la 31 martie. Când a plecat la Râmnic, a luat cu el o parte din tiparnița de la Snagov, pe care a instalat-o la episcopie. A imprimat mai multe lucrări: Antologhion (1705), Tomul Bucuriei (1705), Evanghelia (1705), Evhologhion (1705), Cuvânt panegiric la Sfântul Nicolae, scris de Sfântul Radu Brâncoveanu (1706), Slujba Născătoarei de Dumnezeu (1706) și Cuvânt la Patima Domnului, scris de Gheorghe Maiota (1706).

La 28 ianuarie 1708 a fost ales în scaunul vacant de mitropolit al Ungro-Vlahiei. A plecat, astfel, la Târgoviște. În septembrie 1716 a intrat în conflict cu domnitorul Nicolae Mavrocordat (1716-1730) și a fost închis în beciurile palatului domnesc. La cererea domnitorului, patriarhul ecumenic Ieremia al III-lea îl caterisește pe Sfântul Antim Ivireanul, iar sultanul îl exilează pe Muntele Sinai. În miez de noapte, escortat de turci, mitropolitul Antim a plecat spre Sfântul Munte. Pe drum, însă, turcii l-au omorât și l-au aruncat în râul Marița (Dulcia), aproape de vărsarea în Marea Egee.

† Damaschin Voinescu (1708 - 1725)

Episcopul Damaschin Voinescu, originar din satul Voinești, județul Dâmbovița, s-a remarcat în mod deosebit în cultura românească a vremii sale. A tradus în românește mai multe cărți de slujbă. A lucrat la Biblia lui Șerban Cantacuzino, tipărită la 1688, atât ca tipograf, cât și ca miniaturist. A fost dascăl la școala de slavonie din București, unde a format mulți ucenici. A fost ales episcop de Buzău la 3 octombrie 1702, unde a păstorit până primăvara anului 1708, când este mutat la Râmnic, în locul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. La 29 noiembrie 1719 el a cerut ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de Mitropolie, cu recunoașterea acestui fapt de Patriarhia Ecumenică, și înființarea de școli în Râmnic și în Craiova. Până la sfârșitul vieții s-a ostenit cu traducerea în românește a tuturor cărților de slujbă. În anul 1724, episcopul Damaschin a înființat o nouă tiparniță la Râmnic și a tipărit un Ceaslov și o carte numită Învățătură despre șapte Taine. În anul 1725 a tipărit Psaltirea. A trecut la cele veșnice la 5 decembrie 1725.

† Ștefan II (1726 - 1727)

Ieromonahul Ștefan, care mai înainte a fost egumen la mănăstirile Arnota și Govora, a fost numit episcop de Râmnic în toamna anului 1726, la recomandarea mitropolitului sârb Moise Petrovici, de care ținea în acel timp Episcopia Râmnicului. Aceasta a fost și dorința episcopului Damaschin Voinescu, căruia Ștefan i-a fost ucenic. În anul 1726, pe cheltuiala mitropolitului Moise Petrovici, ieromonahul Ștefan a tipărit o carte de învățătură pentru tineri. El a fost instalat în scaunul episcopal înainte de hirotonia întru arhiereu. Prins de alte treburi, mitropolitul Moise Petrovici a tot amânat hirotonia, până când Ștefan a trecut la cele veșnice. Se crede că a murit otrăvit, la 20 august 1727.

† Inochentie (1727 - 1735)

Episcopul Inochentie a fost tuns în monahism în anul 1702, la Mănăstirea Tismana, și mai înainte de a fi numit episcop a fost egumen la mănăstirile Motru și Brâncoveni. A fost înscăunat ca episcop de Râmnic la 11 mai 1728. A desfășurat o bogată activitate culturală, imprimând o parte însemnată din traducerile episcopului Damaschin Voinescu. Între anii 1730-1734, au fost tipărite cărți precum Molitfelnicul, Ceaslovul, Triodul, Liturghierul și Catavasierul. Acestea au fost răspândite și în Ardeal și Banat. A trecut la cele veșnice după opt ani de arhierie, la 1 februarie 1735, lăsând ca moștenire Mănăstirii Motru cea mai mare parte din bunurile sale.

† Climent (1735 - 1749)

Epoiscopul Climent s-a născut în satul Pietrari, din județul Vâlcea. Părinții săi, Radu și Paraschiva, au fost oameni simpli. A avut mai mulți frați. Rămas orfan, a fost crescut de călugării de la Mănăstirea Bistrița. S-a călugărit și a rămas în obștea mănăstirii, iar în anul 1731 a fost numit egumen. A fost ales episcop de Râmnic la 28 iunie 1735. În anul 1737, Austria a intrat în război cu turcii, iar peste Oltenia au venit mari încercări. Episcopul Climent a fost luat ostatec de turci, care l-au eliberat abia la 18 septembrie 1739, odată cu pacea de la Bălgrad (Alba Iulia). În urma războiului, reședința episcopală a rămas o ruină. Episcopul Climent a reclădit biserica episcopală și a reparat clopotnița. Împreună cu ieromonahul Teodor a zidit biserica bolniță a episcopiei și împreună cu frații săi a zidit Schitul Pietrari, din județul Vâlcea. El a contribuit semnificativ și la construirea schiturilor Pătrunsa, Colnicul și Comanca de Munte și a bisericilor din Bărbătești, Folești, Berzești, Bodești (din Vâlcea), Goranu și Budești (din Argeș). Între anii 1737-1748, la tipografia din Râmnic văd lumina tiparului cărți precum Antologhionul, Octoihul, Penticostarul, Ceaslovul, Evanghelia, Psaltirea, Acatistierul, Apostolul, Catavasierul, Liturghierul, Cazania etc. În anul 1746 a susținut dezrobirea țiganilor. S-a retras din scaun la 6 mai 1749, mergând la Schitul Pietrari din satul natal. A trecut la cele veșnice la 31 ianuarie 1753, după ce mai înainte a primit schima mare, cu numele Sava.

† Grigorie Socoteanu (1749 - 1764)

Episcopul Grigorie Socoteanu, care mai înainte a fost egumen la Mănăstirea Cozia, a fost ales episcop de Râmnic la 8 mai 1749. El a zidit paraclisul episcopal și a reparat Mănăstirea Govora. Tot el a câștigat pentru episcopie casele bănești din Craiova, împreună cu Biserica Sfântul Dumitru și a întărit metocurile episcopiei. S-a opus curentului grecofil promovat de voievodul Constantin Racoviță. A continuat activitatea tipografică a înaintașilor săi, tipărind mai multe cărți liturgice și de zidire sufletească. La 21 mai 1764 a plecat din scaunul de Râmnic și s-a retras în Craiova. La 26 iulie 1770 a fost numit mitropolit al Țării Românești, slujire îndeplinită până în anul următor, când s-a retras la Schitul Sărăcinești și la Mănăstirea Govora. A trecut la cele veșnice la 28 decembrie 1777 și a fost înmormântat în tinda bisericii episcopale din Râmnic. Chipul său este zugrăvit în biserica Mănăstirii Crasna, din județul Gorj.

† Partenie II (1764 - 1771)

Episcopul Partenie, de loc din satul Mihăiești, județul Vâlcea, a fost ecleziarh al Episcopiei Râmnicului. Până la hirotonia întru episcop, la 21 mai 1764, a fost stareț al Mănăstirii Tismana. A tradus Sfânta Liturghie din limba greacă și a tipărit o serie de cărți liturgice. A trecut la cele veșnice în anul 1771, după șapte ani de păstorire.

† Chesarie (1773 - 1780)

Episcopul Chesarie al Râmnicului a fost tuns în monahism în anul 1761, la București, după care a fost numit protosinghel și ecleziarh al mitropoliei Țării Românești. A studiat la Școala Domnească din București, unde a deprins limbile greacă, rusă, latină și franceză. În anul 1770 a plecat la Sankt Petersburg, făcând parte dintr-o delegație mitropolitană. Întors în țară, în anul 1771, arhimandritul Chesarie Halepliu a fost însărcinat cu păstorirea Episcopiei Râmnicului. A fost numit episcop de Râmnic la 26 decembrie 1773 și hirotonit arhiereu la 12 ianuarie 1774. Prin purtarea sa de grijă, Episcopia Râmnicului a dobândit ca metoc Biserica Sfinții 40 de Mucenici din București. A tradus și tipărit numeroase cărți și a înființat mai multe școli, la metocurile episcopale din București și Craiova. Cea mai de seamă operă a sa, netipărită însă integral, o constituie Mineiele pe cele doisprezece luni, tălmăcite într-o limbă îndreptată. A trecut la cele veșnice la 9 ianuarie 1780, pe când se alfa în București, și a fost înmormântat în Biserica Sfinții 40 de Mucenici a metocului episcopal.

† Filaret (1780 - 1792)

Episcopul Filaret al Râmnicului, grec de origine, a fost ucenicul mitropolitului Partenie de Târnovo. Se crede că a trăit o vreme în Mănăstirea Căldărușani, căreia i-a fost și stareț. Datorită calităților sale, a fost numit arhimandrit al Mitropoliei din București. La 27 noiembrie 1776 a fost ales mitropolit, hirotonia având loc la 30 noiembrie 1776. La începutul anului 1780, mitropolitul Filaret a fost propus pentru scaunul episcopal din Râmnic. Aprobarea patriarhului ecumenic Sofronie a venit la 3 martie 1780. A continuat activitatea cărturărească a episcopului Chesarie, tipărind numeroase cărți. La 6 septembrie 1793, episcopul Filaret a fost ales mitropolit al Ungro-Vlahiei. În septembrie 1793 s-a retras din scaun la Mănăstirea Căldărușani, unde, în 1794, a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat în incinta mănăstirii.

† Nectarie(1792 - 1812)

Episcopul Nectarie al Râmnicului, grec de origine, din Moreea, a fost mai înainte econom și arhimandrit al episcopiei. A fost ales episcop de Râmnic la 8 septembrie 1792, fiind hirotonit la 26 septembrie același an. A păstorit într-o vreme în care episcopia avea multe datorii și greutăți. Din această pricină, în cei 20 de ani de păstorire s-au tipărit numai șapte cărți de slujbă. A păstorit la Râmnic până la 16 decembrie 1812, când a fost ales mitropolit al Ungro-Vlahiei. A păstorit mitropolia până la 1 mai 1819, când s-a retras din scaun. În anul 1821 s-a stabilit în Brașov, unde, la 13 septembrie 1825, a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat în Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.