Eşti aici

Priveghere la icoana Maicii Domnului „Ierusalimitissa” de la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci - Budești

28 August / Viața Eparhiei

Monahi și credincioși au participat în seara zilei de 27 august spre dimineața zilei următoare la slujba Privegherii de toată noaptea în cinstea icoanei Maicii Domnului „Ierusalimitissa” de la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci din localitatea Budești. După miezul nopții, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie.

Biserica din lemn în stil maramureșean a Mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci și Sfânta Maria Egipteanca din localitatea Budești a devenit loc de pelerinaj pentru monahi, monahii și credincioși din  Arhiepiscopia Râmnicului. La acest locaș de cult se află se închinare o copie a icoanei Maicii Domnului „Ierusalimitissa”, iar în seara zilei de 27 august spre dimineața zilei de 28 august a fost săvârșită slujba Privegherii de toată noaptea.

După miezul nopții, înconjurat de un numeros sobor de arhimandriți, protosingheli, ieromonahi și diaconi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

La finalul sfintei slujbe, Chiriarhul Râmnicului a vorbit despre însemnătatea privegherii și însemnătatea mijlocirii prin rugăciune a Maicii Domnului către neamul omenesc.

„Dumnezeieștii Părinți ne spun că rugăciunea de noapte este rugăciune de aur, iar noaptea, când facem rugăciunea, cerurile sunt deschise și cererile noastre sunt primite mai ușor la Dumnezeu. De fapt, totdeauna când aducem jertfă Lui, Dumnezeu Își pleacă fața Sa către noi. Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, care întreaga sa viață a avut-o grabnic ajutătoare pe Maica Domnului, spunea despre folosul privegherii că: «Inima celui ce-L iubește pe Domnul nu doarme niciodată, ci pururi priveghează, din prisosul dragostei. Omul doarme dintr-o necesitate a firii, dar inima, priveghind, laudă Dumnezeirea».

Maica Domnului este numită în rugăciuni «Împărăteasa cerului și a pământului», «Doamna Apărătoare», deoarece către anul 800, în cetatea Constantinopolului, care era numită «cetatea Maica Domnului», când a fost asediată, patriarhul Constantinopolului a ieșit împreună cu poporul în procesiune pe zidurile cetății cu o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum este și aceasta din fața noastră, numită «Ierusalimitissa», cântând cu toții «Apărătoare Doamnă». Această rugăciune a fost primită de Maica Domnului, salvând cetatea Constantinopolului de la pieire. Nu este nimeni în cer care să aibă trecere mai mare înaintea lui Dumnezeu decât Maica Domnului care a fost aleasă de trei ori: de Tatăl, ca să fie mama Fiului Său; de Duhul Sfânt, ca să fie umbrită de El și să rămână însărcinată cu Fiul lui Dumnezeu; de Însuși Fiul lui Dumnezeu, ca să fie ocrotită, cinstită de Apostoli și de lumea întreagă. De aceea, la Sinodul Ecumenic de la Efes din anul 43, Preasfânta Fecioară Maria a fost numită Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, pe baza tradiției scrierilor patristice și a înaintării vieții sale duhovnicești, ne spune: «Cu cât mai mult se bucură și se veselesc îngerii și oamenii să te slăvească, cu atât mai mult iau prin tine luminare de la Dumnezeu. Și cu cât mai multă dragoste te cuprind, de atât mai mult har se împărtășesc de la Dumnezeu»”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Copia icoanei Maicii Domnului „Ierusalimitissa”, al cărei original se află în Biserica Mormântului Maicii Domnului din Ierusalim, a fost așezată de Chiriarhul Râmnicului în luna august a anului 2018. 

„În Arhiepiscopia Râmnicului, cu mila lui Dumnezeu și cu mijlocirea Maicii Domnului, se află mai multe icoane făcătoare de minuni. Trei dintre ele sunt icoane istorice, adică foarte vechi, care pe la anul 1700 se știa despre ele că sunt făcătoare de minuni, și anume icoana de la Biserica Buna Vestire din Râmnicu-Vâlcea, icoana de la Mănăstirea Ostrov, care a fost dăruită de Sfântul Voievod Neagoe Basarab, și icoana găsită într-un stejar la Mănăstirea Dintr-un Lemn. În ultimii doi ani s-au adăugat multe icoane făcătoare de minuni, copii ale unor icoane de la Sfântul Munte Athos sau de la Ierusalim, iar jertfa aceasta pe care o facem noi, călugări și mireni prin rugăciunile de noapte și cinstirea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, nu numai că este o jertfă bineprimită înaintea lui Dumnezeu, ci și tot ceea ce ne rugăm Maica Domnului ni le îndeplinește și ne întărește. Trebuie să avem această convingere că, de câte ori înălțăm rugăciuni Maicii Domnului, de atâtea ori Preasfânta Născătoare de Dumnezeu face metanii înaintea lui Dumnezeu și se roagă pentru mântuirea noastră. De unde știm din Sfânta Scriptură că Maica Domnului se roagă pentru oameni? De la minunea săvârșită în Cana Galileei, unde ea a mijlocit la Fiul ei, fără ca să îi spună cineva că se terminase vinul, pentru că știa că El va face o minune, deși până atunci Mântuitorul nu săvârșise nici una, pentru că nu sosise încă vremea Sa pentru aceasta. Dar, Maica Domnului știa cât de mare este iubirea Domnului pentru neamul omenesc și de aceea le-a spus acelor oameni care slujeau la masă ca să facă orice le va spune. Acesta este îndemnul Maicii Domnului către noi toți: să facem tot ce ne-a spus Domnul nostru Iisus Hristos, adică să fim buni, înțelepți, blânzi, să iubim chiar pe vrăjmașii noștri, să căutăm pacea, să avem grijă de mântuirea sufletelor noastre pentru a ajunge să gustăm din bucuria Împărăției Sale”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.

Alte articole despre: