A fost lansat albumul „Păușești-Măglași, istorie, artă și credință”
Locuitorii din comuna Păușești-Măglași, județul Vâlcea, au participat vineri, 31 ianuarie, la un eveniment inedit pentru istoria localității, și anume lansarea unui album monografic, intitulat „Păușești-Măglași, istorie, artă și credință”. Au fost prezenți clerici, reprezentanți ai instituțiilor de stat, județene și locale, oameni de cultură din București și Râmnicu-Vâlcea, locuitori ai comunei Păușești-Măglași.