Eşti aici

Arhivă

  • Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena împreună cu Hristos răstignit la Hurezi

    Prezenţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în viaţa şi spiritualitatea ortodoxă este cât se poate de firească, ei devenind prezenţe constante ale programului iconografic din biserici, indiferent de hramul acestora, amplasarea geografică, proporţii, destinaţia sau preferinţele ctitorului. Iconografia lor s-a constituit treptat şi firesc în cadrul şi pentru a sluji un anume profil spiritual, prezentând variate ipostaze, dar constituindu-se într-un model tradiţional al celor doi împăraţi, reprezentaţi în picioare, situaţi de o parte şi de alta a Sfintei Cruci. La Mănăstirea Hurezi, iconografia lor a căpătat o inedită interpretare, pe cruce fiind pictat Hristos răstignit.

    20 Mai 2020 / Cultural

  • Ajutoare materiale și sprijin moral pentru persoane aflate în situații de risc social

    Membrele Asociației Liga Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, au organizat noi acțiuni social-filantropice pentru persoane defavorizate social.

    20 Mai 2020 / Social
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Mântuitorul îi descoperă femeii samarinence că apa cea vie este Cuvântul lui Dumnezeu”

    Cu mult dor am așteptat duminica aceasta, pentru a ne ruga împreună”, sunt cuvintele pe care Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, le-a așezat în sufletele credincioșilor care au fost prezenți duminică, 17 mai, la Sfânta Liturghie săvârșită în fața Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.

    17 Mai 2020 / Viața Eparhiei

  • Îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă

    Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocșîn lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la sfintele slujbe:

    15 Mai 2020 / Comunicate de Presă

  • ,,Av paś o Del - Vino lângă Dumnezeu”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, în data de 13 mai s-au continuat acțiunile social-filantropice inițiate de către părintele Nicolae-Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.

  • Un nou ajutor financiar și material oferit de Patriarhia Română înainte de ridicarea „stării de urgență”

    Biserica Ortodoxă Română a continuat ampla sa acțiune caritabilă desfășurată în contextul pandemiei și al stării de urgență, care urmează să fie ridicată în ziua de 15 mai 2020, oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină.

    13 Mai 2020 / Comunicate de Presă

  • Arhiepiscopia Râmnicului a oferit tablete unor elevi care nu au posibilităţi să participe la cursurile online

    La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului a oferit tablete unor elevi care nu au posibilităţi să participe la cursurile online desfășurate la nivelul fiecărei unități de învățământ.

    12 Mai 2020 / Învățământ

Pagini