Eşti aici

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Biserica este comunitatea îndumnezeirii”

12 Iunie / Viața Eparhiei

„Harul divin este energia, lucrarea sau puterea prin care Dumnezeu împărtăşeşte oamenilor ajutorul, viaţa şi sfinţirea Sa, adică energiile Sale necreate”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh la Mănăstirea Cozia.  

Înaltpreasfinția Sa a reliefat, în cuvântul de învățătură împărtășit obștii monahale și pelerinilor, căBiserica este comunitatea îndumnezeirii. Sfinţenia înseamnă împărtăşire de viaţa dumnezeiască, iar harul este tocmai această împărtăşire. Înainte de Întruparea  Mântuitorului Hristos, natura noastră era închisă lucrării lui Dumnezeu în ea; adică harului. De aceea, acum, harul şi toate darurile nu sunt decât aducerea bunurilor cuprinse în natura îndumnezeită în Hristos, în interiorul nostru însuşi prin Duhul Sfânt. Întrucât Duhul lucrător iradiază din Hristos, Care S-a umplut de Duhul şi ca om, lucrările Duhului ne aduc stările naturii noastre desăvârşite în Hristos, făcându-ne după chipul lui Hristos, realizat ca om desăvârşit. El pune totodată în sufletul nostru forţele care îl vor face capabil să-şi învie trupul.

Primirea harului de către Apostoli la Cincizecime a reprezentat începutul revărsării lui în umanitate, la care au contribuit înşişi Sfinţii Apostoli, care n-au reţinut doar pentru ei lucrarea Duhului, ci l-au transmis cu generozitate ucenicilor lor şi tuturor credincioşilor în Biserică.

Nu există altă cale pe care credinciosul să se desăvârşească, decât cea urmată de Hristos şi din puterea lui Hristos, Care a asimilat în umanitatea Lui energiile divine nesfârşite, făcându-le energii ale acesteia, dar, în acelaşi timp, accesibile nouă. Duhul nu are alt rol decât acela să ne facă proprii aceste energii ale lui Hristos şi darurile care ne apropie de asemănarea cu El. Prezenţa Sfinţitorului produce o schimbare a simţurilor lor, nu una naturală, ci una mai presus de fire, datorită căreia „acoperămintele pa­timilor” au fost îndepărtate de pe „puterea lor înţelegătoare”.

Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, „venirea personală a Sfântului Duh nu constituie o lucrare separată de lucrarea Fiului, cu alte cuvinte o misiune nouă în înţelesul încetării iconomiei Fiului. Hristos rămâne centrul şi subiectul oricărei actiuni divine, pentru că El a dobândit pentru oameni belşugul darurilor şi pe Sfântul Duh însuşi. 

Harul este al înfierii, întrucât cel care primeşte aceste daruri nu le primeşte spre pieire, ci spre moştenire, iar felul transmiterii lui către om este în chipul cel mai personal posibil: «faţă către faţă». Acest lucru îl menţionează Sfântul Grigorie Palama când spune că “de aceea devenim fii, fiindcă ne amestecăm cu lumina cea adevărată  urmează că lumina cea adevărată este duhul înfierii”.

După Sfântul Macarie Egipteanul, lumina aprinsă de Sfântul Duh în inimile creştinilor îi face pe aceştia să strălucească în faţa Fiului lui Dumnezeu ca nişte făclii:  „lumina care străluceşte în inimă descoperă o altă lumina, mai lăuntrică, mai tainică şi mai adâncă. Acest lucru se face din cauza iubirii şi desfătării care-l copleşeşte, din pricina tainelor celor ascunse care i se descoperă. În acel timp, omul fiind eliberat de povara celor trecătoare, ajunge la măsura desăvârşirii, curat şi liber de păcat”.

Împărtăşirea harului divin nu se face în mod arbitrar, ci în funcţie de capacitatea persoanei de deschidere spirituală spre comuniunea liberă cu Mântuitorul Hristos, prin Duhul Sfânt.

Cele mai multe dintre darurile Duhului, şi aproape toate, se ivesc în cei vrednici în vremea rugăciunii”, a încheiat Chiriarhul Râmnicului.

Alte articole despre: