Eşti aici

Școala de Vară la Parohia Brezoi I

26 Iulie 2023 / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la sfârșitul lunii iulie, în cadrul Parohiei Brezoi I, s-a dat startul unei noi „școli de vară” parohiale, ce cuprinde activități educative și recreative pentru copiii din parohie şi nu numai.

Proiectul ajuns la a IX-a ediție, vine în întâmpinarea tinerilor din parohie ca o alternativă valoroasă în petrecerea plăcută și instructivă a vacanței de vară.
Împărțiți pe grupe, toți copiii înscriși, participă la ateliere de pictură, desen, muzică, dans popular, creație, jocuri, povești și activități sportive. Pentru toate acestea, este pus la dispoziție un spaţiu în curtea bisericii precum și sala de mese, unde cei prezenți primesc în fiecare zi o gustare oferită de către parohie.
Cursurile școlii se desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-12:00, cu sprijinul celor peste 20 voluntari ai Parohiei Brezoi I, care au fost formați în acest sens de către Pr. Dr. Preoteasa Daniel și Pr. Prof. Chima Vasile Marian - coordonatorii proiectului - la întâlnirile de formare și catehizare organizate săptămânal, în cadrul parohiei.
La finalul Școlii de Vară, după slujba Sfintei Liturghii, părinţii, bunicii și toți credincioții Parohiei Brezoi I, vor admira creaţiile participanților, iar cei care s-au implicat în desfășurarea proiectului vor primi diplome de apreciere.

Alte articole despre: