Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Legătura personală cu Mântuitorul Hristos prin rugăciune are ca rezultat unitatea reală a credincioşilor ”
„Rugăciunea Mântuitorului Hristos reprezintă îndemnul de a creşte în iubirea desăvârşită între noi şi faţă de Dumnezeu, însă ne încredințează deopotrivă că fiecare Persoană a Sfintei Treimi, revelându-Se în lume şi lucrând în oameni şi între oameni, manifestă unitatea desăvârşită faţă de celelalte două Persoane prin fiinţa şi prin iubirea desăvârşită faţă de Ele. Dar, în acelaşi timp, aduce şi oamenilor iubirea Sa, din iubirea pe care o are faţă de celelalte Persoane”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 13 iunie, la Parohia Bălcești din Protopopiatul Drăgășani, unde a sfințit Biserica Adormirea Maicii Domnului.
Continuând cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a precizat: „legătura personală cu Mântuitorul Hristos prin rugăciune are ca rezultat unitatea credincioşilor. Învățăm, deopotrivă, că unitatea dintre cuvânt, propovăduire și viețuire trebuie să fie indestructibilă. De aceea, Sfinții Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, cunoscând în mod desăvârșit Sfânta Scriptură și ancorându-se în scrierile Părinților cu viață sfântă care au apărat dogma creștină, ne-au încredințat că dreapta credință și mărturisirea ei reprezintă atât elementul de unitate între creștini, cât și garanția prezenței Cuvântului lui Dumnezeu în inima omului.
După două secole și jumătate în care creștinii au fost prigoniți, Părinții Bisericii au afirmat cu tărie că mărturisirea de credință nu este nicidecum un aspect teoretic al teologiei ortodoxe, ci, pe de o parte, reprezintă norma de viețuire întru Hristos, iar pe de alta, este cea care asigură unitatea eclesială a creștinilor. Mărturisirea de credință - dreapta mărturisire - reprezintă condiția esențială a mântuirii, după cuvintele Mântuitorului Hristos: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei X, 32-33). Puterea mărturisirii este dată de Hristos Care sălășluiește în noi; Îl mărturisim pe Hristos ca Adevăr și rămânem în adevăr cât timp rămânem în Hristos”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din orașul Bălcești a fost construită prin osteneala și contribuția enoriașilor din localitate, precum și prin strădania altor binecredincioși creștini și a fost sfințită pentru prima dată de către Preasfințitul Părinte Inochentie Chițulescu, locțiitor de titular al Episcopiei Râmnicului-Noul Severin la data de 5 septembrie 1871.
De-a lungul timpului s-au realizat mai multe intervenții de consolidare și reparare a bisericii. Astfel, în anul 1957, la inițiativa Părintelui Paroh Ioan Roman s-a restaurat pictura interioară și au fost executate mai multe reparații exterioare, slujba de resfințire fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Iosif Gafton, episcopul Râmnicului și Argeșului.
După aproape un deceniu, prin anul 1968, acoperișul și turla bisericii au fost restaurate schimbându-se învelitoarea de tablă prin osteneala Părintelui Ifrim Bordea, ajutat de enoriașii parohiei. În anul 1999, la inițiativa consiliului parohial, s-a refăcut pictura interioară și exterioară și s-au construit porți noi de acces biserica fiind resfințită de către Preasfințitul Părinte episcop-vicar, Irineu Slătineanul, actualul mitropolit al Olteniei.
Lucrările de restaurare actuale s-au făcut între anii 2019 și 2021, prin strădania PC Pr. Paroh Nectarie-Cătălin Cojocaru, cu ajutorul membrilor Consiliului Parohial, al enoriașilor și al altor binecredincioși creștini.