Eşti aici

1 Decembrie 2018. Centenarul Marii Uniri. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit slujba de Te Deum

1 Decembrie 2018 / Administrativ

Pentru România, anul 2018, an al centenarului încheierii Primului Război Mondial, are o semnificație cu totul specială, Marea Unire de la 1918 fiind un eveniment care va rămâne una dintre cele mai memorabile pagini ale istoriei românești. 

La Monumentul Independenței din municipiul Râmnicu-Vâlcea, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de  „Te Deum”, ca mulțumire adusă Bunului Dumnezeu pentru toate darurile Sale revărsate cu îmbelșugare asupra poporului român și pentru unirea lui într-o singură țară, dar și pentru a da glas sentimentelor de recunoștință ale clerului și credincioșilor din acești 100 de ani.

 Au fost prezenți domnul Bogdan Constantin Matei, Ministrul Tineretului și Sportului, parlamentari și oficialitățile județului Vâlcea care, la finalul ceremoniei religioase, au adresat mesaje în care au comemorat faptele de eroism ale înaintașilor și au depus coroane de flori.

Manifestările s-au încheiat pe bulevardul Calea lui Traian unde a avut parada militarilor în prezența a câtorva mii de vâlceni.

Alte articole despre: