Eşti aici

Slujbă de parastas pentru Arhiepiscopul Gherasim Cristea, păstorul sufletesc care a răspândit lumina credinței prin cuvinte înțelepte și lucrări sfinte

10 Aprilie / Viața Eparhiei

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit sâmbătă, 10 aprilie, Sfânta Liturghie la altarul de vară al Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea, la finalul căreia a oficiat Slujba de parastas pentru Arhiepiscopul Gherasim Cristea, de la a cărui mutare în Împărăția Cerurilor s-au împlinit 7 ani.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au fost prezente autorități locale, preoți din cele patru protoierii ale Arhiepiscopiei Râmnicului, stareți, starețe, membri ai familiei și numeroși credincioși care au purtat în mâini tablouri cu chipul Arhiepiscopului Gherasim.

În cuvântul de învățătură împărtășit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a subliniat: „S-au împlinit 7 ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim Cristea s-a așezat în Împărăția lui Dumnezeu în ceata ierarhilor care și-au conformat întreaga viață vredniciei la care au fost chemați, înțelegând că li s-a încredinţat slujirea Mântuitorului Hristos, „Care mai înainte de veci era la Tatăl şi la sfârşit S-a arătat”[1]. Pentru aceasta, porunca Mântuitorului „căutăți mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate se vor adăuga vouă” (Matei VI, 33) a devenit îndemnul de căpătâi al Părintelui Arhiepiscop Gherasim pe care l-a așezat în inimile duhovniceștilor săi fii.

Sunt 7 ani în care pomenirea Înaltpreasfinției Sale la slujbele rânduite a însemnat ridicarea gândurilor Noastre spre înălțimele duhovnicești spre care, cu multă râvnă și jertfelnicie, iubind rugăciunea și buna rânduială în mănăstiri și parohii, a privit Arhiepiscopul Gherasim Cristea, ierarhul binecuvântat de Arhiereul arhiereilor în lungimea zilelor sale până aproape de împlinirea a 100 de ani.

Experiența celor 77 de ani de călugărie, dintre care 44 de ani în slujirea arhierească, i-a întipărit pe chip nenumărate virtuți sufletești: blândețea și bunăvoința sinceră, rigoarea și statornicia jertfirii de sine a călugărului dăruit deplin lui Dumnezeu, discernământul și perseverența în viața duhovnicească, căutând în permanență virtutea și îmbogățirea personală.

Păstor evlavios, ctitor de biserici și mănăstiri, „s-a făcut tuturor toate”, mereu veghind la dobândirea bunătăților netrecătoare. Nu doar a dorit aceste bunătăți netrecătoare, ci a căutat să le împărtășească și celorlalți, așezând preoți în biserici nou construite ori în vechi ctitorii voievodale, boierești sau ale ierarhilor, preoților și obștilor sătești, deopotrivă chemându-i pe cei de departe și pe cei de aproape în slujirea Bisericii și în legătura iubirii lui Dumnezeu. Pentru aceasta a oferit cuvânt de binecuvântare și a dorit ca sfatul său să fie lucrător și izvor al veșniciei în viața preoților, monahilor, monahiilor și credincioșilor din eparhia sa.

Numele său, așezat astăzi în șirul ierarhilor care cu vrednicie au păstorit Arhiepiscopia Râmnicului, se descoperă deopotrivă în rândul ctitorilor și printre predosloviile cărților, întrupând experiența sa duhovnicească, dragostea de carte pe care și-a cultivat-o necontenit, dar și salba virtuților sale. Lumina pe care a adunat-o în suflet prin rugăciune și fapte bune a răspândit-o în jurul său prin cuvinte înțelepte și lucrări sfinte, ca un adevărat ocrotitor și părinte pilduitor. Arhiereul Gherasim, ca unul care îi călăuzea spre Împărăția lui Dumnezeu, a trebuit să se facă el însuși exemplu pentru aceștia și nu doar să-i învețe prin cuvântul său.

Nu și-a limitat responsabilitatea la hirotonirea slujitorilor Bisericii și la vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, ci a dorit ca pe toți să-i apropie și să-i păstreze în comuniune de iubire cu Mântuitorul Hristos, căci „întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unul către altul” (Ioan XIII, 35).

A iubit meleagurile vâlcene și spiritualitatea lor, pentru că acestea păstrau deopotrivă mărturiile credinței și faptelor ctitoricești ale voievozilor și sfinților de care se apropiase sufletește în anii slujirii de dinainte: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfinții Martiri Brâncoveni, Sfântul Neagoe Basarab și Voievodul Matei Basarab. Neobosit, a ctitorit Centrul cultural-religios Sfântul Antim Ivireanul, deopotrivă cu rectitorirea, consolidarea ori restaurarea mănăstirilor Arnota, Brâncoveni, Clocociov, Cozia, Bistrița, Hurezi, Mamu, Dintr-un Lemn, Surpatele și Sărăcinești.

A săvârșit o lucrare amplă pe care nu ar fi putut să o înfăptuiască niciodată singur, ci printr-o frumoasă conlucrare cu autorități, părinți consilieri, stareți, starețe și toți ceilalți ostenitori.  A înțeles, de fapt, că aceia pe care Dumnezeu i-a rânduit să-i cunoască, deși diferiți, sunt întrețesuți de lumina faptelor celor bineplăcute. Spunea celor pe care îi rânduia în vreo slujire sau demnitate a Bisericii:  „nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine” (I Timotei IV, 14), așezându-i sub paternitatea sa duhovnicească și purtând de grijă celor pe care i-a născut ca slujitori ai lui Hristos, mereu iertând și îndrumând spre căutarea Împărăției Cerurilor.

 După îndemnul Sfântului Apostol Pavel, „aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei XIII, 7), la momentul acesta de rugăciune înnoim chipul memoriei Arhiepiscopului Gherasim ca pe un act de mărturisire a comuniunii noastre cu Arhiereul cel Veșnic, Iisus Hristos, și, de aceea, „umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi și s-a dat pe Sine pentru noi, prinos și jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă” (Efeseni V, 2).

Dacă Arhiereul cel Veșnic a restaurat și a înnoit chipul lui Dumnezeu din noi, întunecat și desfigurat de „omul cel vechi”, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim Cristea, prin succesiunea apostolică, hirotonind diaconi și preoți, a arătat că Preoţia reprezintă „o lucrare care ridică umanitatea la înălţimea sfinţeniei îndumnezeitoare”[2], și „o slujire a dreptăţii şi a neprihănirii”[3].

Răbdător în încercări și iubitor de fapte bune, a rămas în memoria tuturor ca un episcop dârz, plin de bunătate, un slujitor al lui Dumnezeu în care vedeai îmbinându-se rugăciunea cu munca, iar dărnicia cu pacea sufletului. Pentru toate acestea a fost răsplătit de Preamilostivul Dumnezeu nu doar prin șirul îndelungat al anilor săi, ci și prin darurile duhovnicești la care a fost făcut părtaș la momentul descoperirii moaștelor Sfinților martiri Zotic, Atal, Camasis şi Filip într-o criptă a bazilicii din Niculiţel, apoi la canonizarea Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer, a Sfinților Martiri Brâncoveni sau a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, pe care l-a așezat drept ocrotitor al Municipiului Râmnicu-Vâlcea. I-a cinstit cu multă evlavie pe acești sfinți, în mijlocirile și ajutorul cărora și-a așezat întreaga slujire și, totodată, a fost ocrotit de sfinți.

În aceste momente de pioasă rugăciune și pomenire, întru așteptarea Învierii celei de obște, rugăm pe Hristos-Domnul Cel Răstignit și înviat să odihnească sufletul Părintelui Arhiepiscop Gherasim în corturile drepților și în rândurile sfinților Săi slujitori, înveșnicindu-l în lumina slavei Sale”.

 

[1] Sfântul Ignatie Teoforul, Epistole, (Către Magnezieni), VI, 1, în PSB, vol. 1, p. 200.
[2] Evrei VII, 11; X, 29.
[3] II Corinteni XI, 15.

Alte articole despre: